Movies aprozar

Once upon a time in Anatolia (Turcia 2011)

2011-10-31T16:43:00.000+01:00

Cei care vorbesc de noul val al cinematografiei romanesti si de realismul dn spatele filmelor cu pricina sa faca un mic ocol si sa se opreasca la ultimul film a lui Ceylan. Nu vreau sa diminuez prin aceasta fraza importanta acestui nou val, doar vreau sa zic ca pana sa ajungi la nivelul la care a ajuns Ceylan, e cale lunga si sper ca mai devreme sau mai tarziu cineva s-o strabata indiferent de criticile si greutatile din cale. Suficient cu aceasta comparatie. Intorcandu-ma la film propriu zis, pentru mine a fost unul dintre cele mai reusite din acest an. Subiectul, usor politist, ne duce pe urmele unei reconstituiri din care lipseste doar cadavrul, "pierdut" pe unul din dealurile Anatoliei. Simplu. Dar in spatele acestei cautari, inceputa de seara si dusa pana ziua urmatoare dupa-amiaza e mult mai mult decat o simpla cautare. Ceylan ne plimba la lumina farurilor masinilor din comvoi, cu ajutorul unor actori ce-si intra foarte bine in rol, printr-o tara, prin niste obiceiuri, prin niste locuri extrem de pitoresti, prin gandurile lor, prin temeri, griji, psihologia criminalului, prin discutii fara noima care totusi prind sens pe masura ce inaintam, cateodata chiar ajutandu-se de lucruri simple care ajuta sa intelegem complexitatea puzzle-ului propus. Excelenta scena in care, dupa ce s-au oprit in casa neamurilor unuia dintre politisti, este introdusa una dintre nepoate. Contactul vizual cu ea tulbura si are urmari diferite asupra majoritatii celor implicati. Filozofie de pahar dar si cadre rupte parca din Cehov, un mar ce se rostogoleste, zice mai multe decat zeci de alte cuvinte, umorul negru mai mereu prezent, dialogul absolut firesc nu are nici un cusur iar meditatiile de pe margine, dialogul intre minti, cand personajele par sa vorbeasca desi gura nu zice nimic, par marca inregistrata a acestui minunat regizor. De mult nu am iesit atat de incantat dupa un film...as zice de 10 dar pentru ca tot ar trebui sa-i gasesc un mic cusur, l-as gasi in lungime...partea finala e un bonus pentru cei care au ramas tintuiti in scaun, dar intr-un fel aduce o explicatie in plus acolo unde nu ai avea nevoie de explicatie...si solutia puzzle-ului ramane ca pana atunci, putin in ceata.

Trailer aici, in sala cu voi. Enjoy.

Snowtown(Australia 2011)

2011-08-31T23:01:00.002+02:00

Filmul e dupa un caz real si intr-un fel asta ii ofera o atentie aparte. Snowtown e un oras in care cineva s-a ridicat in picioare si a inceput sa se joace de-a cel care pedepseste faradelegile. Pe rand, violatori, pedofili, drogati si in curand nu numai ei, sunt eliminati in urma unui sfat al batranilor locului si pentru ca asa au fost influentate lucrurile. Unghiul insa din care ne e prezentat filmul e cel al unui copil dintr-o familie cu probleme care ajunge sa se ataseze de cel care e prietenul mamei si cumva ii devine exemplu de a se purta in viata. E un film despre un oras de la capatul lumii in care o voce se ridica din multime si ii da culoare, dar pana la urma iti dai seama ca locul devine in curand locul unor crime in serie in care cei considerati umani sunt criminali fara scrupule, avand in spate o justitie personala. Conflictul din mintea adolescentului scos oarecum din mizerie si educat cat sa ajunga mult prea devreme matur, apare in momentul in care isi da seama ce se ascunde de fapt in spatele unor vorbe si a unor oameni in care a crezut. Poate face ceva sau ii este frica? Ne mai poate fi loc de happy end de la un moment, e mult prea grav ce se intampla si orice ar face, e cam tarziu. Din pacate intrand in joc, nu poti sa joci decat o carte si aia e cam necastigatoare desi probabil e singura cu care supravietuiesti.
Cateva scene sunt destul de violente, altele insa incanta la propriu, nu vezi decat o masina alergand in pustiu si soarele cum coboara...si muzica...intr-un fel atmosfera creata e excelenta, actorii de prima mana si povestea incalcita cat sa-ti placa s-o consideri puzzle.

Dupa Animal Kingdom, al doilea film de impact venit din Australia ce merita atentie...

Trailer, enjoy

Perfect sense (UK-Danemarca-Suedia-Germania 2011)

2011-08-31T22:29:00.002+02:00

Nici cand nu a fost apocalipsa atat de dulce ca in acest film. Imaginati-va o lume a zilelor noastre in care ne-am pierde pe rand simturile. Dar ca sa puteti intelege asta mult mai bine, e pusa pe seama unor proaspat indragostiti, o cercetatoare si un sef bucatar, jucati de doi actori care sigur au adus partea de chimie dintre ei la loc de cinste, Eva Green si Ewan Mc Gregor. E ca si cum el o vede pentru prima oara si ii place si desi a avut zeci de alte relatii, isi spune ca ea este aceea...cat timp ea e prudenta, il place...si totusi inca se tine si inca il priveste de la distanta, curioasa dar inca nefacand acel pas...si la inceput dispare mirosul...si ea isi da seama ca e ceva in aer, apoi oamenii devin brusc sentimentali, evenimente din viata ii fac sa planga, apoi isi pierd usor controlul cantitatii, mancand de nebuni tot ce le vine in mana si-n toate aceste clipe ei sunt indragostitii care-mi fost fiecare dintre noi, cu mers la concerte, plimbari de mana, baie impreuna la lumina lumanarilor si muzica in surdina si paturi nefacute si acel zambet pe fata, cand iesim din casa ce ne insoteste toata ziua si ne sarutam de fiecare data cand prindeam un moment...apoi din senin devin violenti, pare ca incet incet isi pierd si sufletul...se despart ? se ascund si se cauta in acelasi timp...si brusc nu mai aud...si devin disperati si se cauta si aproape sa se piarda iar...si se gasesc...sunt aproape...se vad...se indreapta unul spre celelalt...si se apuca bine ca in curand nici n-o sa mai vada. Undeva nici macar nu e nevoie de apocalipsa lumii cand e vorba de a ta proprie, dar in fond daca esti cu ea de mana, nu mai conteaza atat de mult, sa vina !

Dupa film m-am indragostit invariabil de Eva Green, a fost posibil, cunoscand-o de la "visatorii" :-)
Trailer aici, cautati filmul, enjoy

Cell 211 (Spania-Franta 2009)

2011-08-10T00:31:00.002+02:00

Inca un film despre inchisoare. De acord. Multe dintre idei e clar ca au aparut si in alte filme dar tot m-a atras intr-un fel sinopsisul citit in graba in fata unui cinema. Un accident banal face ca un viitor gardian, ajuns din exces de zel cu o zi mai rapid sa-si vada viitorul loc de munca, sa fie prins in interiorul inchisorii in mijlocul unei revolte. Nimeni nu-l stie si de aici pana a fi considerat unul de-al lor, e doar un pas. Il face? Iar daca il face, care sunt sansele pe care le are ca sa iasa cu fata curata din tot ? Pe langa aceste raspunsuri oferite, filmul se joaca undeva pe marginea intre lege si partea umana din fiecare, te face sa simpatizezi pana si tabara celor inchisi si intr-un final in crescendo iti ofera o buna imagine asupra societatii. Interesele sunt mereu cele care te conduc, indiferent de ce parte a gratiilor esti, cu legea in mana poti calca in picioare orice sursa de demnitate si doare. Vazand desfasurarea filmului m-am tot gandit la Natural born killers, pentru ca una dintre idei am intalnit-o si acolo si intr-un fel sau altul m-a fascinat. Momentul in care intelegi problemele oamenilor de dupa gratii si intr-un fel desi esti constient ca nu e cea mai buna solutie, fraternizezi cu ei. Fie ca vrei, fie ca trebuie. Dar dupa ce vezi cum e, incepe sa-ti si placa, simti ca se misca intr-un fel si tot ce ai mai vrea e acea nevoie de adrenalina. Prin urmare, chiar daca e un film putin mai vechi, e mereu actual.
Enjoy trailer

Padurea norvegiana (Japonia 2010)

2011-07-04T00:23:00.000+02:00

Filmul are la baza romanul cu acelasi nume a lui Haruki Murakami pe care il respecta in mare parte. Povestea incepe undeva pe la sfarsitul anilor '60 si are in prin plan doi prieteni si prietena unui dintre ei care formeaza un fel de trio formidabil si nedespartit in partea aia frumoasa a vietii numita copilarie. Aspectul trist apare cand unul dintre ei decide sa nu iasa niciodata din copilarie si se sinucide, lasand in gol imens dar si o apropiere, nascuta din durere, intre fosta iubita si prietenul ramas. Actiunea se muta in Tokio, in anii studentiei, cand cei doi se reintalnesc, se apropie si mai tare si incerca sa iasa de sub apasarea lucrurilor din trecut. Reusesc? E dragostea mai puternica decat durerea? Drumul e lung, incurcat si dificil...o sa vedeti, decorul e cel al vietii studentesti din Japonia anilor '70 la care trebuie adaugat locuri pe care le frecventeaza studentii, baruri de jazz, magazine de discuri, bazine, camine, sali de lectura, locuri incarcate de fum si de bautura, provocari la tot pasul si zeci de amintiri in care te poti pierde mai mereu. Relatia dintre cei doi respecta intru totul cartea si imi pare ca e perfect surprinsa. Distanta, nebunia, durerea, amintirile, iubirea ii leaga si in indeparteaza, ii stoarce si ii intoarce pe toate fetele, cei doi reusind sa fie aproape chiar si atunci cand nu sunt, intr-o imagine din aceea poetica ce tine de vis si prea putin de realitate. Imaginile sunt rupte iar din alta lume iar actrita principala, o cunoasteti din Babel, incanta si aici. Nu spun mai multe, poate stiti cartea, oricum cred ca e fascinanta provocarea si nu numai pentru intalnirea pe care ne-o propune autorul cu o alta cultura. Una care e total diferita, una care pune pe ganduri si lasa locul la interpretari...cred ca o sa mai gasiti si altceva acolo, poate ceva uitat, poate ceva pierdut, poate ceva din micul print sau doar melodia celor de la beatles, care da titlul filmului...Enjoy trailer

Viata pestilor (Chile 2010)

2011-06-23T17:38:00.002+02:00

E o petrecere, vechi prieten s-au adunat sa-l serbeze pe unul dintre ei. Personajul principal e si el invitat, in viata de zi cu zi calatoreste mult si de fiecare data revine cu placere acasa. De data asta n-a mai fost de mult si intr-un fel sau altul, la petrecerea cu pricina reuseasca sa-i vada pe aproape toti. Sunt persoane din trecutul lui de care il leaga mai multe amintiri, sunt prietenii din copilarie, persoanele pe care le-a vazut mai mereu zilnic, e marea lui dragoste si altii care l-au remarcat de la distanta, dar intre timp au crescut si au fost integrate in cercul lui de prieteni. Cu toti se opreste pret de un putin si povesteste, ca si cum ar calatori de la unul la altul si pentru fiecare are cateva cuvinte noi si ei la randul lor, il tin mai cateva minute in loc, il prind in mreje si il atrag spre ceea ce ii lipseste acolo, printre straini. Filmul e insa mult mai poetic decat zic eu aici. E unul din acela in care la sfarsit stai minute bune in scaun si cazi putin pe ganduri gandindu-te la lucrurile importante din viata. Toata povestea curge, plimbarile printre personaje, intrebarile trecutului, prezentul venind peste ei si unde o sa fie in viitor, totul parca sta in loc si in acelasi timp alearga de nebun, ca timpul si-al lui avion care trebuie prins. Pe fosta iubita o va intalni de mai multe ori in aceasta noapte, e clar ca tot ea e singura care poate sa-l puna pe ganduri si sa-l faca sa piarda avionul sau chiar sa nu mai plece. Reuseste? O sa vedeti...cert e ca orice solutie ar gasi, cei care pleaca sunt mereu intre doua lumi si intre doua lumi nu-i tocmai usor. O spun din propria experienta. Lasand insa filozofia asta de pahar la o parte, mergeti sa vedeti filmul, merita...
Trailer aici

Beginners (SUA 2011)

2011-06-21T12:37:00.000+02:00

Am de recuperat. Dupa o lunga pauza pe acest blog, ma intorc la filmele vazute in ultima perioada in ordine inversa. Beginners e cel mai proaspat in minte, vazut zilele trecute. Incep prin a spune ca e un film frumos, aparent destul de simplu ca poveste si incarcat de o aura din aceea de melancolic.
Facut in salturi de la o perioada trecuta la una actuala si invers, cu o voce din off care te duce de la tragic la comic si iar invers, cu doua personaje, un el si o ea, de care nu ai cum sa nu te indragostesti, cu un caine ce pare sa inteleaga tot ce i se spune dar nu poate vorbi si cu un personaj secundar de exceptie, filmul incanta la modul ala in care nu ai vrea altceva sa faci decat sa-l tot privesti intr-o dupa amiaza de duminica.
El e Ewan McGregor , ea, interesanta, Melanie Laurent, cainele-i Arthur(nu stiu cum il cheama in realitate, dar are figura de Arthur), iar tatal personajului principal e Christopher Plummer , intr-un rol in care pentru a nu stiu cata oara, incanta. N-as divulga prea multe, as spune doar ca inceputul povestii de iubire intre cei doi protagonisti(e clar ca exista asa ceva), e una din cele mai frumoase scene vazute de mine intr-un film. Cumva m-a dus cu gandul la Amelie sau la acel minunat Jeux d' enfants, prin urmare as zice ca e un must seen, pentru iubitorii genului si un mod placut de a petrece o duminica agreabila.
Mai spun si ca-i regizat de Mike Mills, ca un plus de poetic, daca mai trebuia sa zic asa ceva.
In sali de cinema cu voi, la racoare. Iesiti cu zambet pe buze, garantat.
Trailer aici. Enjoy

Animal Kingdom (Australia 2010)

2011-04-23T23:26:00.001+02:00

Pentru mine, acest film, a fost cea mai mare surpriza a anului de pana acum. Nu spun ca e cel mai bun, desi consider ca un un film bun si intr-un top personal e chiar sus de tot, dar spun ca e unul de la care nu asteptam mare lucru si m-a uimit in sens pozitiv. Cu mijloace putine, filmul intra rapid intr-o actiune din aceea bine gandita si incanta de la primele scene.
Ce avem? O familie de criminali, de oameni certati cu legea care insa stau oarecum si deasupra ei, controleaza politisti, piata drogurilor, santajeaza, isi pierd intr-un fel urmele, ameninta si fac legea intr-un Melbourne al zilelor noastre. Ce mai avem? Un joc actoricest de exceptie, o locatie putin cunoscuta, cateva scene extrem de realiste, dialog bun, scenariu de exceptie(David Michod) film care curge imediat.
Care-i intriga? E clar ca e una...cea in care politia se decide sa loveasca familia respectiva printr-un membru al acestei familii, oarecum un nou venit, un tanar ramas orfan care pare sa stie mai multe si sa ajute la incriminarea actorilor principali. Prin urmare incepe vanatoarea, un dinte pentru dinte intre politisti si familie, apoi intre politistii corupti si familie si cumva e greu sa simpatizezi cu una dintre tabere pentru ca pare ca in ambele sunt baietii rai.
Mai avem ceva? Da, clar, avem eroul, tanarul cu pricina, orfanul ajuns in casa bunicii, sefa de clan...un pusti care stie sa stea la suprafata, vede lucrurile bune si rele si decide intr-un fel de care parte sa se aseze...
Solutia finala? Geniala in opinia mea, la fel si finalul filmului. N-as vrea sa desconspir prea mult, cred ca are un farmec ca la jocul de puzzle, cu fiecare noua imagine potrivita, esti mai aproape :-)
Trailerul aici, enjoy.

A separation (Iran 2011)

2011-04-01T15:20:00.000+02:00

Marea surpriza a Festivalului de Film de la Berlin din acest an, a fost fara doar si poate acest A separation, premiat pe merit pana la urma cu Ursul de Aur atat pentru cel mai bun film cat si pentru colectivul de actori prezent in film. Filmul, cum ii spune si titlul, este povestea unui despartiri in contextul Iranului zilelor noastre. O femeie moderna, intelege contextul vremurilor si isi doreste sa plece din tara alaturi de familie. Sotul desi aparent e de acord, renunta la aceasta ideea dorind sa ramana alaturi de tatal sau, grav bolnav. Fiica oscileaza si nu stie cu care dintre ei o sa ramana, pentru ea cel ma important fiind ramanerea impreuna a parintilor, iar asta o face ca in prima faza sa ramana cu tatal cat timp primesc cu totii de la judecator 40 de zile de gandire.
E clar ca in aceste 40 de zile lucrurile intr-un fel sau altul se dau peste cap, povestea divortului se duce in plan secund si ne este aratat un Iran incarcat inca de legi greu de inteles in secolul in care traim. Fascinant as spune ca e din acest punct de vedere, e ca si cum te-ai uita la alta lume, ai vedea alte moduri de abordare si alt stil de a lupta impotriva abuzurilor. Solutia gasita in final este exceptionala, adaugand jocul extrem de natural si contextul Iranului zilelor noastre, avem cel putin un film interesant in fata. As spune, de vazut obligatoriu.
Speram sa gasesc trailerul...din pacate nu am reusit. Enjoy daca il prindeti pe undeva, merita

Biutiful (Mexic-Spania 2010)

2011-04-01T14:16:00.000+02:00

Intunecat, fascinant, grav, ravasitor, poetic si probabil ca ar acumula si mai multe apelative noul film facut si filmat de Inarritu, intr-o Barcelona greu de recunoscut. Multi spun ca e cel mai bun film al sau, eu spun doar ca e altfel decat cele cu care ne-a obisnuit pana acum. Nu mai exista acele mic povestiri care se leaga intr-un fel la sfarsit, aici toata povestea e dusa in spate de un personaj, interpretat magistral de Javier Bardem, incarcat cu un numar suficient de drame incat sa ridice semne de intrebare si sa placa in aceeasi masura in care fac trimiteri si spre stilul telenovelistic. Nu spun ca nu se leaga aceste drame, vedeam doar cumva o incarcatura prea mare in locul exploatarii uneie dintre ele, in opinia mea. Oricum, filmul are sens si captiveaza in masura in care pana si ceva trist si aparent extrem de real ar putea sa captiveze. Trecerea in fantastic e specifica Americii de Sud si Centrale, iar in cazul de fata face ca filmul sa fie si mai intunecat decat este si intr-un fel sau altul si cred ca e o gaselnita scenaristica de exceptie. Filmarile sunt excelente, undergroundul barcelonez infatisat cu atata acuratete, filmarile in cartierele de chinezi sau cele de africani, dau fiori dar daca ai umblat pe strazile Barcelonei, iti dai seama ca e cam la fel. Personajul interpretat de Bardem e cumva incoltit din multe directii, familia se destrama, afla ca are o boala incurabila, afacerile merg din rau in mai rau, are probleme cu politia, trecutul il bantuie si intr-un fel speri, pe toata durata filmului ca o sa-si gaseasca linistea. Daca o sa se intample sau nu, o sa vedeti in film, unul din cele bune, din ultima perioada., chiar daca, intr-un fel sau altul e incarcat de lucruri triste. In fond, viata nu poate fi numai roz.
Trailer aici, enjoy

In a better world (Danemarca-Suedia 2010)

2011-03-29T23:53:00.001+02:00

Oscarul pentru film strain, in 2011, In a better world, e unul din filmele acelea pe care le incadrezi greu intre patetic si cutremurator. Probabil depinde si de stare. Mie mi-a facut bine, in plus cred ca daca mergeam singur la film, varsam cateva lacrimi. E foarte puternica povestea si luata in doze mici de la inceput, te prinde. Africa, Anglia si Danemarca, oameni prinsi intre doua lumi, doctori ce lupta sa salveze vieti in conditii dure, oameni care incearca sa-si refaca viata, copii care incearca sa uite si sunt nevoiti s-o ia de la inceput intr-un alt loc, cu alte reguli si aproape lipsiti de cei dragi, parinti care incearca sa-si ghideze copiii de la distanta, copii care si cauta singuri dreptatea...multe adunate sub acelasi acoperis, gasesc titlul extrem de potrivit pentru ceea ce se intampla. Toti ne dorim o lume mai buna, prinsi insa in virtejul de zi de zi, nu ne dam seama insa ca am putea s-o facem pe asta in care traim sa fie altfel. Invatam din greseli, invatam zi de zi sa mergem mai departe chiar daca e greu, chiar daca pierdem pe cineva drag, chiar daca suntem jos. Ne certam cu o lume intreaga daca ne consideram nedreptatiti si multi sfarsesc fara sa reuseasca si atunci numim totul o nedreptate, hulim, tipam la luna si ne lepadam de Dumnezeu, considerand tot timpul pe cineva vinovat de ceea ce se intampla in jurul nostru...si totusi exista mereu fascinatie in a o lua de la inceput. Poate azi nu e ca ieri, poate ca reusim sa schimbam ceva, poate ca nu mai ploua, poate ca nu mai dor atat de tare ranile din trecut si poate ca pana la urma ne dam seama ca in fond trebuie sa mergem mai departe, asta-i jocul. Pana la urma e un film frumos, un film care iti aminteste de prietenul sau prietenii din copilarie, un film care da sansa adultilor sa-si reconsidera pozitia si-n care nici macar happy end-ul parca nu-i atat de happy. Un pusti extraordinar in unul din rolurile principale, intunecat, razbunator, alagand sa-si faca singur dreptate, hai si inca un pusti de apreciat, ca de altfel tot colectivul de actori extrem de convingator, un scenariu inspirat si niste cadre perfecte fac din acest film un veritabil tur de forta. Un must see, as zice, pana la urma.

Trailer aici. Enjoy

Offside (Iran 2006)

2011-03-29T23:30:00.000+02:00

Unora le place fotbalul, ar fi un subtitlu potrivit pentru acest film. Actiunea lui e plasata in Iranul zilelor noastre inaintea, in timpul si dupa meciul care avea sa califice echipa de fotbal a Iranului la un nou Campionat Mondial de Fotbal. Privindu-l la rece, e mai mult un film despre Iran, despre modul lor de gandire, despre situatia politica, despre drepturile femeilor si lupta lor pentru egalitate intr-o tara indoctrinata si exclusiv, patriarhala. Povestea ne poarta mai intai in autobuzele suporterilor unde printre fani mai sunt si femei deghizate pentru ca ele nu au voie pe stadion. De ce? Pentru ca e Iran si nu pot sta langa atatia alti straini, nu pot asculta injuraturile(ca doar la meci se injura) si nici macar nu exista toalete pentru femei in incinta stadionului. Dintr-un oarecare punct de vedere interesant, dar daca stii acest lucru despre Iran, nu prea te surprinde prea mult filmul. In plus tot conflictul se bazeaza pe acest lucru. Un grup de femei prinse la intrare au tot felul de discutii cu cei care le pazesc, intr-un tarc in spatele tribunei, incercand intr-un fel sau altul sa-si exprime dragostea pentru echipa nationala si mai ales pentru acest joc. Unele chiar joaca fotbal, altele sunt vopsite pe fata si fugite de acasa pentru asa ceva, iar altele si-au insosit cate un bunic bolnav de care s-au ratacit in nebunia celor peste 100 000 de spectatori. In fond pe tot parcusul filmului incearca diverse siretlicuri prin care sa ajunga sa vada ceva din meci, cateva minute macar si sunt oarecum macar in ochii lor niste eroine. Ca microbist gusti aceste lucruri si iti place sa vezi prin cate trec anumite persoane ca sa vada un meci. Respect. In acelasi timp, se cam intampla cum era in Romania cu televizorul, cu alimentele, cu meciurile...orele acelea de program erau sfinte, cozile la banane sau lucruri rare la fel, iar pentru meciuri fie mergeam pe cate un deal unde se vedeau sarbii mai bine, fie ne uitam la bulgari si toti, cu mic, cu mare injuram sistemul si televiziunea romana care bruia intr-un fel evenimentul.
Cred ca e interesant de vazut dar raman la parerea ca nu are calitatile artistice necesare pentru a fi numit un film exceptional si "fericit" cu un Urs de argint. Multe scene au fost clar prea aranjate, intriga e aceeasi din primele minute, sunt convins ca sunt si exagerari si una peste alta iti da senzatia de ceva neterminat. O nota buna pentru actori, pustoiacele sunt super faine si oarecum si soldatii care le-au pazit au intrat la fel de bine in rol.
Trailer aici si enjoy mai ales voi, fanii fotbalului.

Submarine (UK 2010)

2011-02-24T23:40:00.000+01:00

Submarine e genul de film care e greu sa nu placa. Pentru ca toti am trecut prin adolescenta si ne-am indragostit pentru prima oara. Aici se adauga o parte poetica, un piesaj aproape ireal (Tara Galilor), accentul acela britanic, inconfundabil si un umor sec, negru si oarecum la fel de britanic. Povestea urmareste un adolescent in pragul primei mari iubiri dar si a primei crize, pentru ca familia e pe punctul de a se destrama si intr-un fel lupta pe doua planuri. Sunt cateva scene la care pur si simplu daca inchizi ochii esti cumva acolo, exista cateva glume pe care probabil le gasesti in fiecare scoala, exista un rival, mii de ganduri incalcite, tradari ca in copilarie si speranta la ziua in care ai sa te razbuni. Cateodata sunt si neintelegeri si pana se clarifica totul, pare ca te-ai maturizat...sau ma rog, ai reusit sa treci de prima problema mai mare. O haina neagra, alui, o caciula simpatica indesata pe cap, o geaca rosie, a ei, o tigara tacticos aprinsa mai mereu dupa ore, mare, stanci, pustiu, poetica si daca ar fi sa fie toate intr-un intreg, s-ar numi probabil Submarine.
Trailer aici. Enjoy.

Brownian movement (Olanda-Germania-Belgia 2010)

2011-02-24T23:15:00.001+01:00

Habar nu am de ce m-am hotarat sa incep cu acest film vazut la Berlinale. Nu a fost cel mai pe gustul meu, nu a fost nici macar cel mai bun pentru restul audientei, al criticii...dar desi aproape insesizabil, filmul asta are ceva...a si miscarea browniana, de unde isi preia titlul. Eu n-am stiut ce presupune acest lucru si doar dupa explicatia regizoarei am inteles cum sta treaba. Miscarea Browniana(dupa botanistul Robert Brown) se refera la miscarea spontana, absolut haotica si dependenta de temperatura mediului a particulelor mici, aproape insignifiante, suspendate in lichide stationare. Altfel spus, facand experimentul pe particule de polen in camp microscopic, observa miscarea complet dezordonata si continua a particulelor dupa ce in prealabil le separa, ajungand sa studieze cate una.
Filmul de fata merge oarecum in aceeasi directie, luand un cuplu in care totul pare sa functioneze perfect si fara nici o explicatie, ca si cum o mica pala de vant ar schimba directia in care se indreapta, face ca relatia sa scartaie si increderea sa se stirbeasca. Cateodata sunt lucruri ce nu pot fi explicate. Pur si simplu se intampla. Am pus-o pe seama indepartarii, in cuplu, dar ei se iubeau, aveau o viata sexuala activa, aveau copii si o conditie financiara buna. Cateodata insa nu e suficient. Ea vede mana paroasa a unui pacient si de aici incepe oarecum un experiment in care se culca cu mai multi pacienti, fiecare avand cate o problema, dar nu atat actul in sine o intereseaza cat poate nevoia de atingere, venita de nicaieri.
Accepta ca a gresit, viata lor de cuplu e pusa la mare incercare, dar gaseste intelegere si sprijin in sot si in familie. In partea a doua a filmului, actiunea se muta in India, unde sotul construieste cladiri de lux in prelungiri ale oraselor cunoscute...familia are inca doi copii si intr-o miscare statica ti se prezinta viata de zi cu zi...s-a schimbat ceva sau practic acel lucru de neexplicat e ciclic? Indepartare ? Sau iar acea nevoie de atingere ? Un film care te pune pe ganduri, indiferent daca ai trecut sau nu prin asa ceva...trist pana la urma si fascinant ca inca mai sunt lucruri ce trebuie explicate si cateodata chiar nu poti.
Trailerul filmului aici. Enjoy

Tron Legacy (SUA 2010)

2011-01-28T18:01:00.002+01:00

Inca un film mult asteptat...controversat, cult in trecut, actualul imbunatind ideea primului si ducand-o cumva 20 de ani mai tarziu. Povestea se invarte in jurul unui geniu in calculatoare care reuseste sa depaseasca limita virtuala si sa intre in joc creeindu-si si un alter ego care sa protejeze acelasi joc de programe straine. Tron e oarecum cel care ar fi trebuit sa-l apere de intrusi, dusmani sau chiar de al sau alter ego...20 de ani mai tarziu, fiul fostului geniu in calculatoare, reuseste la randu-i sa patrunde ca user in joc si de aici totul se complica cumva. Interesanta povestea, filozofic inceputul, de excetie anumite scene in 3 d, filmul pare sa aiba toate ingredientele unui film bun si cu toate astea ii lipseste ceva. M-am tot gandit ce, sunt convins ca scenele de lupta sunt perfecte, ca imaginatia celor care l-au creat e libera si te proiecteaza intr-o lume cel putin interesanta, eroii plac...dar totul pare intr-un fel previzibil, stii ca fortele binelui o sa castige oricum si mai stii ca trebuie un pret platit pentru aceasta reusita. Cu toate astea filmul te tine cat de cat incordat, scenele de actiune sunt reusite, muzica se potriveste perfect stilului futurist, eroina principala rupe :-) si totusi poate efectele 3 D sa fie cele care merita mai mult decat povestea in sine, dar pana la urma n-o sa spui ca sunt bani pierduti. Enjoy trailer si in sala cu voi.

The green hornet (SUA 2011)

2011-01-28T17:25:00.000+01:00

Sau ce simplu e sa ajungi super erou. Trebuie doar sa ai niste bani, eventual o mostenire si un ajutor care te poate scoate usor din belele, petru ca se pricepe la multe lucruri inclusiv la facut cafeaua. Asta-i reteta filmului cu pricina. Prin urmare, un om care numai se distreaza, tocand banii unui tata proprietar de ziar si de o avere considerabila, se maturizeaza brusc, pus in fata unei situatii grave. Modul prin care o face insa e unul la fel de copilaros. Tot timpul si-a dorit sa devina erou, acum are si mijloacele si cum spuneam, un ajutor de nadejde. Pe alocuri haios, pe alocuri tras de par, exagerat, filmul se bucura insa de unele scene reusite si cred ca fata de alte filme cu eroi, are o autoironie care nu poate sa fie decat de bun augur. Lucru neintalnit in film, desi parea inevitabil, eroul nu ajunge la fata. Asta e, eroul nostru e mai din topor, mai bucuros de cate o noua aventura cu bataie decat de altceva, putin grandoman, oarecum needucat si cam fara cultura generala. Dar in fond, e un erou si asta conteaza pana la urma, caci nu-i asa, o stim de mult, eroii nu mor niciodata. Excelenta scena din masina cand se hotarasc sa scuture putin paradisul gansterilor, masina are un joc pe suspensii iar melodia pe care o canta din toti plamanii, e Gangsta's paradise a lui Culio, remember ? L-as recomanda ca film de duminica asa, fara pretentii.
Enjoy trailer

We want sex (UK 2010)

2011-01-18T14:17:00.000+01:00

Filmul are un titlu facut ca sa vanda, din ce am vazut, valabil doar in Anglia si Germania, dar asta conteaza prea putin. Nu are nici o legatura cu ceea ce spune titlul, facand doar referire la o parte dintr-un slogan din care lipsea din cadru equality. Prin urmare, despre sex equality e vorba si in mare despre protestele femeilor britanice de la inceputul anilor '70 in care cereau un lucru care acum pare banal si anume, egalitate in drepturi salariale. Lumea asta a barbatilor, care a tinut cu dintii o perioada aceasta diferenta, avea sa fie trezita la realitate iar pionerii acestor miscari, au fost muncitoarele din Dagenham. Emotionant pe alocuri, intrand in viata oamenilor simpli, in pline drame existentiale, cu povesti mici dar importante pentru acel mediu, filmul are ruperi de ritm si adauga un umor fin cat sa faca spectatorul atent la intreg tabloul existent. In principiu, femeile acelea au luptat pentru o cauza dreapta avand impotriva lor nu doar conducerea firmei, sefii americani trimisi la fata locului sa linisteasca situatia, pentru ca nu-si permiteau sa se generalizeze asa idee, dar si proprii soti, barbati, prieteni, pentru ca acestia au inteles mai tarziu ca trebuie sa le fie alaturi. E greu sa schimbi din mers o mentalitate, pare la ani lumina acum, dar daca stai putin si te gandesti, te informezi, aceasta lume a barbatilor chiar a existat. In unele locuri inca mai exista si e trist, sunt zeci de exemple de femei care au fost lovite si puse sa faca ce crede de cuvinta barbatul, zeci de familii incercate sau chiar stricate pentru ca femeia a ridicat tonul, a cutezat sa ceara ceva sau chiar a avut curajul sa-i spuna barbatului ca nu e bine ce spune el. In timpul filmului m-am uitat in sala, erau oameni cu lacrimi in ochi, mai ales femei, oameni care si-au inghitit zambetele, solidarizand cu ceea ce ti se arata si una peste alta, daca treci de cate o faza patetica, eventual peste o voce care n-ar fi putut sa miste multimea, desi o facea, abia strigand, zici ca ai vazut un film bun. Jocul actorilor merita iar apreciat, pare totul atat de veridic, pare totul atat de luat din respectiva perioada si aratat lumii incat atunci cand ti se arata imagini document, din respectiva perioada, parca nu se schimba nimic. L-as recomanda pentru toata lumea, e inca o pagina de istorie moderna, are accent englezesc, umor, smulge si lacrimi, o muzica de prin respectivii ani, biciclete :-) aburi de alcool si cateva vorbe spurcate... merita.

Trailer aici. Enjoy

Trei (DE 2010)

2011-01-15T00:14:00.000+01:00

Acum mai multi ani am vazut un film american ce a fost tradus in Romania prin O fata, doi baieti, trei posibilitati. Filmul germanului Tom Tykwer devenit cunoscut la nivel international prin al sau Lola alearga, se incadreaza oarecum in acelasi titlu. Avem exact ca in filmul initial o fata, doi baieti si cele trei posibilitati...ma rog, se pot face si combinatii. As zice ca e mai lucrat, mai cizelat, muzica e mai buna, actorii parca dau dovada de o mai buna parte dramatica dar sub nici o forma de atata senzualitate ca in primul. Avem un cuplu incercat si oarecum resemnat aici, probleme ca peste tot, trimiteri spre cate o boala necrutatoare, motive clare de reasezare si redefinire a relatie, pentru ca o familie asta face cand apare o problema de viata si moarte. Solutia aleasa insa e una destul de nerealista. Fiecare isi gaseste echilibrul in alta parte, putin telenovelistic, in aceeasi persoana. Iar armonia pare sa fie gasita in acest mod. Personal nu am luat de buna solutia regizorului, nu am inteles ambele personaje care formau cuplul, nu am simtit deloc acel al treilea personaj si pot spune ca desi sala radea la majoritatea replicilor, mie mi-a parut o drama putin credibila pana in final. Iar in final am ras pentru ca mi s-a parut exagerat chiar. Oricum, conteaza prea putin, coloana sonora inca imi suna in cap, actrita, Sophie Rois, face un rol bun, locatiile alese par puse perfect in cadru iar inceputul are acea doza de poetica care iti da sperante ca filmul o sa fie bun. Din pacate am ramas doar cu acel inceput grozav, nimic altceva, poate doar inca un film in care sunt amestecate drame cotidiene si puse in spatele unor singure persoane.
Trailer

Filmele anului 2010

2011-01-11T22:58:00.002+01:00

Fara o introducere anume, filmele anului, pentru mine, au fost :

1. Inception, pentru idee, muzica obsedanta, filmare, actiune si pentru ca l-am asteptat mult

2. Soul Kitchen, pentru ca e cald, vorbeste de lucruri simple si lasa impresia ca visele pot fi reale si pentru minunata scena de pe acoperis.

3. Where the wild things are, pentru ca in fiecare din noi mai exista o parte din copilul care am fost

4. Submarino, pentru ca are o doza de poetica chiar daca vorbeste despre lucruri grave si pentru naturaletea actorilor

5. The hurt locker, pentru ca e adrenalina in stare pura impachetata in forma unui film

6. Mother, pentru imaginile constrastante, poetice dar si parca de pe alta lume si pentru raspunsul la intrebarea cat de departe poate sa mearga o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului

7. Lebanon, pentru ca e o pagina de istorie ce pune pe ganduri, pentru ca e real si pentru excelenta idee de a tine aproape tot filmul intr-un tanc

8. El secreto de sus ojos, pentru ca e un film care s-ar putea intampla oriunde, pentru ca e emotionant si pentru ca te acapareaza incet incet ca o poveste

9. Enter the void, pentru ca e un spectacol vizual ce se pierde intr-un trip halucinant pe toata durata filmului

10. Outrage si I saw the devil, pentru ca in primul ni se ofera o imagine atipica a mafiotului atat in zilele de glorie cat si in plina decadere si pentru ca e vorba de Kitano iar in al doilea, pentru cel mai frumos inceput de film vazut in anul asta si pentru nebunia povestii.

Probabil ca topul n-ar fi complet fara aceste 3 filme, un fel de bonus in afara topului dar cumva inainte sau cel putin intercalat intre cele 10 deja prezentate..

Mai intai, probabil cel mai frumos film de anul asta a fost : Mr Nobody, cel mai ciudat si socant a fost Kynodontas si cel mai plin de actiune, cu spargeri de banci si gansteri ce nu sunt ceea ce par, dar totusi sunt de cealalta parte a legii, a fost The Town.

I saw the devil ( South Korea)

2010-12-31T19:14:00.000+01:00

Asa, ca de final de an, mi-am propus cateva filme care sa rupa ritmul. Unul din ele, acest I saw the devil, a lui Ji-Woon Kim, cunoscut pentru adaptarea unui western clasic la scena asiatica, The good, the bad and the weird dar mai ales pentru excelentul A Bittersweet life. Povestea filmului s-ar vrea una politista. Una in care un ucigas in serie este haituit de politistul a carui sotie a fost una dintre victime. Dupa un inceput la relanti cumva, cu o masina ruland pe un drum laturalnic, cat timp afara ninge tot mai intens, filmul se transforma intr-un joc de-a soarecele si pisica unde cei doi protagonisti, ucigasul si politistul, schimba rolurile intre ei de cateva ori. E un alt film despre razbunare o sa se zica, dar una din aia dusa la extrem in binecunoscutul stil made in Korea. Merita din plin, mai ales ca protoganostii sunt doi actori buni, celebri in Korea dar si international datorita filmelor Oldboy si acelasi A Bittersweat life, anume, Min-sik Choi si Byung-hun Lee. De fiecare data cand vad filme din Korea am senzatia de filme desprinse din viata. Poate pare ciudat sa arate asa realitatea dar e clar ca vorbim de o alta lume si prin urmare si realitatea e altfel.
As zice un must pentru iubitorii filmelor asiatice. Prin urmare, trailer mai jos, enjoy.
Trailer

Au revoir Taipei (Taiwan 2010)

2010-11-29T14:28:00.000+01:00

Filmul se incadreaza perfect in cliseul, film usor, de duminica. Fara prea multe lucruri complicate, autorul ne spune povestea unei nopti petrecute in Taipei, de catre diverse personaje, tema principala fiind dragostea. Eroul principal e indragostit de o tipa plecata in Franta, motiv pentru care e prezent aproape zilnic intr-o librarie, unde incearca sa invete un fel de franceza fara profesor. E clar ca lucrurile se complica putin, apar niste gansteri marunti, un alt posibil cuplu, o istorie mai veche, a unei alte mari iubiri si un nou personaj feminin, ce lucreaza in librarie. Seara cu pricina incepe la masa, continua cu o poveste putin politista dar tot de dragoste, apoi se incurca putin ca pana la urma sa se termine asa cum asteapta toata lumea. Se alearga mult in film, pe strazi, in parcuri, prin interioare de cladiri....Remarc, din nou, ca in filmele asiatice venite pe filiera China-Hong Kong, personajele principale se iubesc dar nu se saruta in film. Poate dupa, ca in film doar apuca sa se cunoasca mai bine, eventual sa ajunga foarte aproape, iar lumina sa fie putin difuza...dar atat.
Adaugand totusi putin umor de situatie, filmul pare sa-ti smulga zambete uneori. Scena finala e in pasi de dans, un plus pentru ea si pentru naturaletea actorilor. In rest, de duminica, cum am spus.
Trailer aici

El secreto de sus ojos (Argentina 2009)

2010-11-22T23:03:00.001+01:00

Emotionant film. E unul din acela care te invaluie incet incet, ca si cum ti-ar spune o poveste. La inceput esti putin sceptic si te mai uiti in stanga si in dreapta ca si cum nu crezi ca te-ar prinde...si apoi te prinde si esti cu totul acolo, eventual chiar in amintirile tale despre persoana iubita. Care-i limita la care te opresti cand iubesti ? Probabil ca nu e nici una...iubesti fara limite. Aici cam asta e ideea, adica, pe acest schelet e construita povestea filmului. Un barbat iubeste o femei, dar situatia ii tine la distanta si parca distanta ii apropie si mai tare. O privire inseamna mult, o atingere enorm...

Lucreaza impreuna, primesc un caz aparent banal dar care-i macina si ii duce in situatii limita. Sunt piste false mereu aruncate in acest film, in fond, e un concurs al memoriei, lucrurile din trecut nu te lasa sa dormi, eroul principal se intoarce la un caz obsedant pentru ca nu se impaca cu rezolvarea lui. Ochii vorbesc, o spun pozele dar nu numai. Cazul, desi rezolvat, nu le da pace, intr-un album vechi de poze, descopera o noua pista. Mergand pe ea se loveste de un sistem bine pus la punct, de o opozitie puternica si chiar de o forta care-l depaseste. In desfasurarea actiunii, in permanentele salturi din prezent in trecut, povestea de iubire joaca rolul central. Cand iti dai seama ca indiferent de ani si bariere, sentimentele sunt aceleasi, spui ca esti unul din cei norocosi. Iubesti si altceva nu mai conteaza. In paralel, e un film despre prietenie, despre oameni pasionali care nu se schimba orice s-ar intampla. Daca iti place sa bei, poate sa-ti spuna oricine ca nu e bine, pentru tine e, chiar daca nu-i sanatos. La fel daca esti microbist, pe stadion esti in elementul tau...oamenii nu se schimba.

Daca ar fi sa-i gasesc un cusur filmului e dulcele parfum de telenovela, dar intr-un tot, cred ca e mai multa poetica decat orice. Un must pentru visatori si melancolici...

Enjoy trailer

The kids are all right (SUA 2010)

2010-11-22T21:21:00.000+01:00

O familie putin mai altfel are probleme. Cam asta e ideea filmului , laudat la Berlinale si prin alte festivaluri internationale despre care pot spune la randu-mi ca e placut si curge. Familia putin mai altfel e una gay, doua femei de data asta, amandoua au fost inseminate artificial cu sperma aceluiasi donator. Multi ani habar nu au cine e donatorul si el la randu-i a uitat. Dar copiii...normal ca nu au astampar si isi gasesc asa zisul tata...de aici totul capata accente tragi-comice, dozate moderat, care fac filmul savuros si indraznet. E clar ca nu poate trece neobservat acest lucru si ca tot bunul mers e perturbat de acest "intrus" in respectiv familie. Chiar, independent de film, ce drepturi are donatorul ? Probabil nu are, dar e ciudat sa vezi pe cineva care iti seamana intr-un fel si sa nu poti face nimic....In film se intampla multe, lumea se intoarce cu fundul in sus si mie imi pare ca finalul nu e unul corect. Dar ce mai e corect in ziua de astazi? In plus, de ce ar trebui sa fie totul corect si cine dicteaza daca e sau nu. Cred ca e un film de duminica, poate fi vazut lejer iar intrebarile care vin si comentariile de pe langa sunt oarecum firesti. Cu actori cunoscuti si cu o Julianne Moore de exceptie, il recomand cu drag. Concluziile insa...

Enjoy trailer.

Somewhere (SUA 2010)

2010-11-19T01:14:00.000+01:00

Zilele trecute am vazut acest film pe care-l asteptasem inca de cand am vazut afisul si am aflat ca e regizat de Sofia Coppola. Afisul infatiseaza doua persoane stand in seslonguri si imi lasa impresia de relaxare maxima. In plus iubeam poetica acestei regizoare. De data asta, desi vine cu un premiu major de la Festivalul de film de la Venetia, filmul nu spune parca nimic nou. Regizoarea parca repeta lucruri din filmele-i trecute. Povestea se invarte in jurul unei vedete de la Hollywood, care pare sa arate tuturor ca in spatele vietii de vedeta e un mare gol. Orice exces duce pana la urma la saturatie, plictiseala se instaleaza in acelasi timp cand scara valorilor deschide parca noi semne de intrebare. Din sufletul petrecerii, omul care le incearca pe toate si e mereu inconjurat de femei, eroul pare sa inteleaga ceea ce ii transmite fiica lui, cu care ajunge sa-si petreaca cateva zile. Undeva isi da seama ca a fost mereu plecat din viata fiicei si int-un moment de sinceritate si generozitate, vrea sa recupereze timpul pierdut. Pe alocuri plictisitor, marsand intr-o directie clara inca de la inceput, cu o muzica care parca ii schimba ritmul si cu doar cateva scene faine, filmul dezamageste mai mult decat incanta. Cu toate astea, in cateva momente povestea curge linistit, se leaga cumva si imaginea oferita e clara. Masini de lux, femei de lux, petreceri, piscine, tentatii, plictiseala, femei ce danseaza la bara in propria camera de hotel, relatia cu fiica, cu fosta sotie, expresivitatea actritei care joaca rolul fiicei, probabil o sa tot auzim de ea in viitor...
Trailer aici

Vengeance ( Hong Kong- FR 2009)

2010-10-12T19:07:00.010+02:00

Inca un film despre razbunare, o spune si titlul. Povestea oarecum ati mai auzit-o. O familie omorata, iar un membru al ei, porneste pe urmele asasinilor. Ce e nou, poate modul de operare, anume folosind alti asasini. Actiunea se petrece in Hong Kong, personajul interpretat de Johnny Halliday, e un francez, cu trecut dubios, care insa firesc nu se descurca cu limba si cu relatiile personale in furnicarul acestui oras. Ca din intamplare insa, da peste un grup bine organizat de asasini carora le cumpara serviciile. Exista o poetica a gansterului asiatic in acest film. Vorbim din nou despre onoare si situatii din acelea fara iesire cand nimic altceva nu conteaza, prin urmare, mergem doar inainte. Scenele de lupta sunt destul de faine si bine adaptate in teren, la fel scena in care e descris cum a fost infaptuit asasinatul, mai sunt cateva filmari in ploaie si niste schimburi de focuri ce dau clasa multor filme de gen, case cu scari inguste, salturi, impuscaturi si nerv, nu plictiseste deloc si oarecum pare real. Asta pana la un punct cand filmul, care mergea bine in directia stabilita, iese putin in decor si il face pe Halliday super erou. Nu cred ca ar fi fost necesar. Elemente din filme cu gloante care te ocolesc doar pentru ca esti eroul filmului nu isi aveau sensul aici. In fine, sa nu divulg prea mult. Zic doar ca ultima parte a filmului e dezamagitoare, iar in intreg, lasa o amprenta serioasa asupra unui film bun cu gansteri. Dar e de vazut, ca majoritatea filmelor facute de Johnnie To.
Trailer Vengeance

Im Dschungel (Germania 2010)

2010-09-30T17:54:00.000+02:00

Intr-o prima faza m-am chinuit sa gasesc ceva legat de acest film. Link pe imdb am gasit, dar are foarte putine informatii. Ma si intreb cat de multa lume poate sa vada un film facut pentru TV in Germania. E clar, daca prinde la putinele vizionari si are audienta pe tv, poate o sa-l bage si in reteaua de cinematografe. Asa...mai pot sa spun ca s-a aplaudat, dar mie mi-a parut un film slabut, dar cu un subiect interesant.
Filmul se vrea o drama dar eu am ras cand am auzit ca investitorii care ar vrea sa cumpere fabrica sunt romani condusi de un oarecare Ionescu. In plus, modelul de convingere, santaj cu prostituate e universal valabil, dar a fost atribuit romanilor.
Action. Imi permit sa povestesc putin pentru ca ma gandesc ca e greu sa ajungeti la film.
Prin urmare avem asa. O firma, undeva in bazinul Ruhrului, zona industriala a Germaniei...firma e ok, dar totusi pentru a putea fata concurentei si viitorului, nu ar strica sa fie preluata de un investitor strain.
Salariatii sunt cat de cat multumiti de conditii si in fond asta au facut toata viata. Din randul lor se ridica unul mai simpatic care ii face ochi dulci unei tipe din conducerea firmei. Ea nu e indiferenta. La prima intalnire merg la meci. Total romantism. Dar in final ea ii spune ca are pe cineva. Totusi, nu-i rezista tipului si are loc o a doua intalnire unde dupa ce stau putin la povesti, tipa are o atitudine directa...let's talk about sex si se intampla ceea ce asteapta tot omul din sala. Da, se vad si sanii ei si muschii lui si ea sta mai mult deasupra, ca doar e mai sefa. In fine, comentarii de barbat cu activitate de autobaza.
Inapoi la poveste. In tot acest timp, el promoveaza si ajunge cumva un fel de sindicalist in conducerea firmei. Mai intai ne gandim la muncitori si apoi...e apreciat, nu atat de seful cel mare, care nu are nevoie de asa ceva cat de cel care la randu-i viseaza sa ajunga in pozitia principala.
Prin urmare el are un dublu rol, pe de o parte trage pentru drepturile oamenilor si pe de cealalta, influentat de cel care vaneaza postul de conducere, devine tot mai suspicios la activitatea tipei.
Se cearta, pentru ca el e trimis in locul ei in Maroc la negocieri cu romanii :-)
Tare nu, romanul Ionescu nu merge oriunde la negocieri, ci undeva la dracu' in prasnic, in Maroc, intr-o vila de lux cu bazin, unde oamenii beau ce beau, nu prea negociaza dar se distreaza. Mai putin eroul nostru. El ca sa ajunga sa se distreze mai intai memoreaza tot si fara sa stie, filmeaza tot, cu o camera ascunsa in geanta. Apoi e drogat si cade putin in pacat...sau doar pare ca se intampla asa, ca el nu-si aminteste mare lucru. Oricum...investitorii romani sunt niste oameni cu parul pe spate pe care prostituatele sar cate doua...cred ca asa zisul dezmat e unul foarte prost imaginat, dintr-o sala de mese cupluri cupluri se muta intr-o alta incapere unde curge bautura si apar acele rasete din filmele mai vechi romanesti in care innebunea cineva...totul se intampla imbracat, decenta cand e vorba de dezmat, pentru ca e un film de televiziune si german pe deasupra. N-o mai lungesc in descriere. Cert e ca pe ceea ce a filmat eroul, cei din conducerea firmei isi dau demisia...si e randul omului rau, care a manipulat si santajat sa isi intre in functiune. Adica noul conducator vrea si el sa faca acelasi lucru, sa vanda firma, dar nu romanilor ! Curat personaj negativ. Noroc ca eroul se prinde ca a fost inselat si folosit de ambele parti, atat de iubita cat si de noul conducator si vine cu un plan de salvare a firmei dupa ce in prealabil organizeaza o greva. Bonus ii insceneaza noului conducator o excursie in Maroc unde prostituatele de data asta ii vor smulge informatii vitale legate de vanzarea firmei. Pana la urma tot saracele fete rezolva situatia, chiar daca sefa lor plateste la randu-i, pentru ca a cutezat sa ceara bani pentru informatii.
Final, liderul sindical a salvat firma si de romani si de alti potentiali cumparatori, ramane fara gagica, fara un sef profitor si cumva se bazeaza pe fosta conducere cu care intre timp a ajuns la un consens.
Aplauze, actorii pe scena, iar eu raman cu muzica din cadrele finale, neasteptat de buna pentru asa un film. Poate ca sunt si anumite scene bune in tot filmul, dar per ansamblu filmul cred ca o sa ramana la stadiul de film tv. Pacat, avea potential ca subiect, dar dupa 5 minute o ia rau de tot pe aratura.
Trailer? Nici chiar asa.

Brotherhood (SUA 2010)

2010-09-30T16:37:00.000+02:00

Inca un film cu adolescenti. De acord. Dar parca-i altfel. Are multe lucruri pe care le gasesti si in alte filme cu adolescenti, teribilism, betie, acea petrecere in casa, cand cei mai timizi se afirma cumva si cei indrazneti ajung in bratele fetei frumoase. Aici insa e vorba si de altceva. Ceva simplu, cum ar fi un act de curaj menit sa-ti consolideze intergrarea intr-un grup, un fel de initiere in care poti intra daca treci o proba. Nimic iesit in comun, probabil. Dar banalul joc se schimba brusc daca ceva nu iese bine. Adolescentii se confrunta aici cu o problema care ii depaseste aparent sau cel putin le ridica semne de intrebare si accentuata, ii dezbina. Unitatea grupului e atacata pe de o parte iar pe de cealalta parte recunoasterea ca situatia ii depaseste si ar putea avea urmari tragice. Cumva tot filmul duci acest conflict si iti stabilesti una din tabere iar meritul scenaristului este ca a reusit sa te focuseze atat pe aceasta problema devenita serioasa incat uiti de alta, aparent mai banala. Cateodata o problema minora e data la o parte cand apare o alta, dar nerezolvand-o, la randu-i poate deveni majora...si cam asta-i idee si aici. Nu zic mai mult, pustii joaca destul de credibil si muzica merge. Nu e un must see, dar e ok, pentru o dupa amiaza ploioasa.
Trailer si enjoy

The Town (SUA 2010)

2010-09-28T14:12:00.000+02:00

Charlestown e o suburbie a Bostonului si in acelasi timp locul in care locuieste o comunitate importanta de irlandezi. Tot despre acest loc se poate spune ca are o istorie in spargeri de banci. Ben Affleck, care e si regizorul filmului, se intoarce la locul in care a crescut, aducand intr-un fel un omagiu comunitatii dar in acelasi timp spunand povestea unor spargatori. Cu masti pe fata, lucru care duce inevitabil cu gandul la Point Break, acestia sparg un numar de banci trezind o intreaga armata de oameni din FBI pe urmale lor intr-un joc de-a soarecele si pisica. Nu exista spargere perfecta, intotdeauna exista un fir, un lucru mic, o persoana santajata si pana la urma scapa cine poate. Reteta e cam aceeasi, realizarea insa place, la fel si subiectul, are ritm, te tine cu sufletul la gura mereu, urmaririle cu masini, pe stradutele cartierului sunt reusite, la fel dialogul, condimentat cu accent irlandez si doza de nebunie aferenta, actorii intra perfect in roluri si scenele de lupta sunt exact cat trebuie. Un plus pentru Jeremy Renner, omul care-si pastreaza parca sangele rece din oscarizatul The hurt locker. Pentru un film de actiune as spune ca are de toate, inclusiv o replica obsedanta care ii da si doza de poetic, intr-un film cu gansteri. Mai zic si ca e un must, pentru iubitorii genului, undeva intr-un top ipotetic al filmelor de actiune, e in primele 10 ca si Point Break-ul mai sus amintit.

Trailer si in sala de cinema cu voi.

Four lions (UK 2010)

2010-09-22T17:24:00.000+02:00

Am cam ras la acest film. Desi umorul lui negru e chiar debil in anumite faze, dus la extrem in altele si de situatie mai mereu, totul, inchegat suna bine. In fond e povestea unor tineri musulmani care au propria viziune asupra jihadului si vor sa dea o palma occidentului. Prin urmare, vor sa ajunga un fel de kamicaze iar pentru asta au nevoie de pregatire speciala si de unda verde de la un emir. Savuros in marea parte, lasand umorul sa vorbeasca despre anumite probleme grave, documentand aproape totul, pana si scenele in care vorbec tampenii, filmul s-ar vrea un semnal de alarma impotriva fanatismului de orice fel, a terorismului in toate formele sale si a teribilismului care face victime. E ca si cum un grup de oameni se pun sa faca o revolutie fara nici o idee, doar ca trebuie facuta si merg inainte. Au nevoie doar de foc si incepe totul. Imaginati-va restul. Cu victime ca de aceea umorul e negru. Pana si pe genericul final, cand e pus in general acel mesaj gen : Nici un animal nu a fost ranit in acest film. Ei au recunoscut franc ca o oaia a avut de suferit. Ma intreb daca e aceeasi care a sarit in aer :-) Cat despre cioara... Enjoy trailer si nu ratati filmul.

Outrage (Jap 2010)

2010-09-07T19:00:00.000+02:00

Outrage e un film atipic despre Yakuza facut de unul din cei mai mai in voga regizori japonezi, Takeshi Kitano. E atipic in fond pentru orice film cu mafioti. Daca in general fie gasesti si o parte buna in mafiotii prezentati in film, gasesti un cod de onoare sau un ceva care sa te faca sa "tii" cu personajul sau din contra, sa-l urasti, pentru ca personajul face numai lucruri condamnabile aici esti cam lasat in aer. Nu e nici cum. Daca-i vorba de anumite legi, de coduri de onoare, ele sunt incalcate total insusi de cei care par sa fie conducatorii acestor clanuri, prieteniile sunt incalcate de dragul de a face pe plac unuia mai puternic, cei slabi sunt loviti oricum si in general nu prea conteaza care ti-e pozitia, riscul e cam la fel de mare sa nu ajungi la batranate. Sau chiar daca ajungi, sa nu-ti prea tihneasca. Despre asta e vorba aici, despre conflicte intre grupuri mafiote, despre putere, despre puterea banului, despre interese si oarecum despre reguli care nu se respecta. Unii sunt aruncati asupra celorlalti, azi sunt bine vazuti membrii unui clan, maine un alt clan face ordine. Totul facut intr-un calm si cu o violenta putin gratuita, dar probabil reala in acea lume. Cred ca un copil care vede asa un film n-o sa simpatizeze niciodata un Yakuza, probabil ca nici un politist corupt, dar poate o sa inteleaga ca in asa o structura soarta atarna de un fir de par mai mereu si prin urmare macar poate iti pui o intrebare inainte sa te arunci cu capul inainte in iluzia castigului rapid si a indatorarii. Yakuza e un cult, dar Kitano da cu el de pamant in acest film si il pune oarecum in normalitate. E un film despre baietii rai dar parca nu mai e acelasi Kitano ce merge pana in panzele albe. Aici sta putin si te lasa sa vezi tu cum stau lucrurile. Filmul nu se ridica la forta poetica a altor filme, dar parca aceasta punere in normal a unei structuri mafiote e facuta cu o precizie japoneza, desi pe alocuri anumite actiuni par lipsite de sens, probabil in asta consta si forta filmului. Ca acest nonsens il gasesti probabil in normalitate, cand vine vorba de o structura mafiota. Zic ca e de vazut, iar in cazul meu de revazut.
Enjoy trailer.

Enter the Void (FR-D-IT 2009)

2010-08-30T14:21:00.001+02:00

Enter the void e Odiseea Spatiala a lui Gaspar Noe. De mic a visat sa faca acest film, tot de atunci are si ideea. Probabil cand privesti, acum, pare sa fi fost un copil tare dotat si cu idei de oameni mari, dar una peste alta asa a povestit regizorul, prezent la premiera din cadrul Fantasy Film Festival, in Berlin. Nu neg, mi s-a parut putin drogat sau hai, fumat si dupa doua beri. Sau poate e felul lui sa fie plin de energie si din cele 10 min alocate inainte de film sa vorbeasca cel putin 30 min. Incantare, pentru orice cinefil, omul mananca cinema pe paine si e plin de povesti.

Una dintre aceste povesti e cea in care a ales sa filmeze in Japonia. O explicatie simpla. Acei oameni lucreaza 15-16 ore pe zi si pleaca zambind acasa iar cand vine vorba de cinema, ritmul lui se potriveste cel mai bine acelui loc. Dar poate si pentru ca filmul e si despre Japonia. Despre cat de periculos e sa fi consumat orice drog si sa te fi depistat, nu mai vorbesc de comercializat, chiar daca, la scara mica. O palma data insa si autoritatilor de acolo, politia face uz de forta extrem de usor aplicand la sange legea. Nu exista iesire si flexibilitate daca o incalci. Filmul e despre altceva...dar e influentat si de acest lucru.

Deschiderea e in forta, un spectacol vizual derulat rapid, in care genericul curge, fara sa poti vedea mare lucru pe ecran, poate doar numele filmului, a producatorilor si a regizorului. Apoi totul se pierde in luminile orasului Tokio si incepe tripul. Pentru ca e ca un trip halucinant totul. Imagini in miscare, iesire din real, tulbure, franturi, puzzle, bucati de amintire, droguri, discutii despre moarte, sex, viata scapata din maini, promisiuni, viziuni...totul se invarte. Tehnica de filmare a fost pentru mine unica, totul pare sa te transpuna in rolul personajului principal, vezi ce vede el, mai putin propria persoana, pe care reusesti s-o vezi doar in oglinda sau de undeva din spate, cand planul se vrea general, multe filmari aeriene, ca si cum ai zbura deasupra orasului. Cele doua persoanje principale sunt un frate si o sora ramasi orfani inca din copilarie. El se muta in Japonia si ajunge un fel de dealer de droguri. Asa isi strange banii pentru a o aduce si pe sora-sa, pe care intr-un fel sau altul o scapa din maini, desi in prealabil ii promisese sa nu se desparta niciodata de ea. Drogurile lui, viata ei zbuciumata ca vedeta intr-un club de noapte, momentele de acalmie atunci cand se intalnesc, ca momente de liniste in poveste ...si crescendo-ul dupa ce el e omorat, stupid, in barul numit Enter the Void si tot ceea ce poate urmari dupa acest eveniment, constituie subiectul filmului. Ce e de cealalta parte? Sau ce se presupune ca este, o sa vedeti vazand filmul...Promisiunile se tin, nu-i asa? Practic el o va veghea si e asa cum a zis, n-o va parasi. Solutie e ingenioasa, filmarea la fel, chit ca ecranul se albeste sau coloreaza si ramane asa o buna bucata de vreme, doar ca sa-ti arate practic ca s-a pierdut in viziune, bonus, o scena soc cu o filmare in vagin si toate astea luate impreuna constituie "spectacolul" de 154 de min a lui Noe. O alta odisee? Nu stiu, dar un must see pentru cinefili.

Trailer aici.

Inception( SUA/UK 2010)

2010-08-05T15:55:00.001+02:00

Poti oare sa traiesti doar in vis? Cand lumea de afara e depasita si oarecum dupa ce faci naveta putin intre vis si realitate, poate nu mai poti distinge care-i una si care-i cealalta. Crezi doar ca exista ambele si ramai acolo unde satisfactiile sunt mai mari. Chiar si granitele dispar, ca dupa un drog, iar imaginatia e la liber. Poti crea, poti construi fara limite si e clar undeva ca nu te poti rupe dar in acelasi timp esti vulnerabil tot incercandu-ti limitele si dorind mai mult. Noul film a lui Christopher Nolan e povestea unor specialisti in subconstient, oameni ce pot patrunde in vise si pot fura idei, oameni care traiesc mult in vise si iti pot cunoaste vulnerabilitatea dar si modul de a te proteja de asa ceva, iar in cazul de fata, mai pot si implanta o idee in subconstient. In fond, daca merge sa furi o idee, de ce nu ai reusi sa si implantezi una. Ca si cum ai sopti subconstientului, ca si cum ai induce ceva personajului in cauza, iar aceasta, influentat fiind, joaca dupa modul dictat. Pare simplu. In realitatea din film, visele se clatina, sunt sanse de a se surpa, de a te trezi fara sa fi facut ceva si cumva toata munca trebuie reluata iar ocaziile nu vin tocmai una dupa alta. Lumea creata de Nolan e absolut incantatoare pentru ca undeva e atat de aproape de realitate ca te poti gandi ca ar putea fi reala. Visarea in grup e noul drog, scenariile create, lumile paralele, gasirea iesirilor si jocul ce decurge din asta cu toate sabotajele subconstientului, te tin in priza de la inceput pana la sfarsitul filmului. Distributia de exceptie, efecte de ultima generatie, actiune, aventura, dinamica, multe momente care te pun pe ganduri, filozofie si toate acestea fac ca cele 142 de min de film sa treaca parca in aproximativ 10-11 min, cam cat ar fi fost in lumea visurilor.

Critica l-a ridicat in slavi, notele de pe site-urile de profil sunt in general mari, e clar ca fiecare vede insa intr-un fel si tot ce mi-a placut mie, poate sa displaca altcuiva, cu toate astea, cred ca filmul e revolutionar si ar trebui vazut. Cu bune si rele, cu stari diferite dupa ce iesi(eu ma gandeam daca visez ca l-am vazut si cat de adanc pot intra in vis, pentru ca am vazut ca se poate chiar sa visezi ca visezi ca visezi cand pana acum eu doar am visat ca visez :-) cu riscul de a nu crede in lumea creata de Nolan tot cred ca merita vazut pentru originalitate si apreciat pentru imaginatie. Iar ca sa inchei cu un cliseu, Inception e pentru mine noul Matrix. Enjoy

Trailer Inception

Mother (Coreea de Sud 2009)

2010-07-29T16:51:00.000+02:00

Cat de departe poate merge o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului? Asta-i intrebarea pe care se bazeaza filmul sud coreeanului Joon-ho Bong cunoscut poate mai bine publicului datorita filmelor Monstrul si mai ales al minunatului Memories of murder. In filmele lui, ne-a obisnuit cu imagini contrastante in fundal, de la un camp de grau, la cate un loc noroios, de la un cer senin la unul intunecat din care parca nu se mai opreste ploaia, de la un parc linisit, in care ies oamenii la plimbare la cel aproape devastat de un monstru aparut parca din senin, atacand din plin. E clar ca sunt si multe altele. Imbracamintea eroinei din acet film contrasteaza la randu-i puternic cu peretii, cu casa sau imbracamintea celorlalte personaje...dar nu despre asta e vorba. Povestea-i alta. Oarecum incalcita sau foarte bine construita pe fondul unei griji putin exagerate a unei mame, pentru un copil "putin bolnav". Ma rog poate autist, cu pierderi de memorie si oarecum ramas in urma si totusi dorind sa se integreze si reactionand atunci cand e facut nebun de cei din jur. In fond, e acuzatul perfect pentru ca nu stie sa zica nu, atat timp cat nu-si aminteste lucrurile intamplate decat mult dupa ce ele s-au petrecut si atunci cand si le aminteste sunt doar franturi...Prin urmare, avem de a face cu o crima, o persoana care isi recunoaste fapta sub presiunea celorlalti si o mama disperata, pornita in cautarea adevarului. Ingenios facut, pistele false sunt mai mereu aruncate, printre culorile filmului si schimbarile de decor, nimic nu e ce pare, ajutor primesti ca de obicei de acolo de unde nu te astepti iar cei de langa tine te cam arata cu degetul. Cine-i monstrul din noul film? Nu zic mai multe. Enjoy trailer si incercati sa-l vedeti.

Inapoi la film

2010-07-29T15:16:00.000+02:00

A trecut ceva...doua luni, e clar ca am vazut filme in toata aceasta perioada, dar intr-un fel sau altul n-am ajuns sa scriu despre ele. Despre Tiff 2010 am scris putin pe celalalt blog, asa, mai mult despre titluri si mult prea putin despre filme. In fine. Cum spune si titlul si fara atatea explicatii, ma intorc la filme ce-mi trec prin fata ochilor sau doar cele pe care imi doresc sa le vad in viitor. Azi o sa fie de la 8, Inception, filmul probabil cel mai asteptat din acest an. De mult nu am mai fost atat de curios de un film, poate de la Matrix, am vazut putin, doar un trailer,am citit putin pentru ca o mare parte a fost parca ascunsa publicului larg si abia acum, inainte de premiera ies la iveala. Am ramas cu ideea ca e un film pe care ar trebui sa-l vezi de mai multe ori. Asa ca, inainte de prima vizualizare o sa merg deschis pentru orice. Un trailer aici, mai multe cuvinte despre film, de maine.

Robin Hood (SUA 2010)

2010-05-27T01:42:00.001+02:00

Robin Hood e unul din eroii mei preferati. Nu stiu de ce, inca de cand l-am vazut prima oara interpretat de Errol Flynn, apoi dupa ce am citit cartea, de fiecare cochetam cu ideea ca e un fel de super erou, cu arcul lui si sageata care nu dadea gres. O lunga perioada am avut si eu arc, poate nu eram mereu Robin Hood, in jocurile mele, dar fascinatia a existat mai mereu. In noul film facut de Ridley Scott povestea e putin altfel decat cea de pana acum. In fond, e perioada de dinainte de a deveni celebrul haiduc, Robin avand chiar alta identitate decat cea din fostele povesti, dobandind numele de la un nobil muribund, caruia ajunge sa-i indeplineasca ultima dorinta. Putin trasa de par povestea primirii numelui acelui nobil si preluarea tuturor atributiilor acelei persoane, tatal nobilului ucis se poarta ca si cum i s-ar fi intors propriul fiu. Nevasta nobilului il recunoaste ca sot, doar ca se salveze de alti pretendenti. Poti trece cu vederea, vazand filmul ca un film de actiune, pe alocuri intunecat. De multe ori l-am asemanat cu Gladiatorul. Are acelasi inceput cu o lupta, apoi eroul e arestat de cei alaturi de care lupta, evadeaza, incepe sa se lupte impotriva nedreptatii si cumva isi castiga respectul prin lupta. Ca film de actiune, e in regula. Plin de scene de lupta bine facute care plac iubitorilor genului. Condimentat putin cu cate o gluma, poate ar merita un bonus si pentru originalitatea povestii. Dar parca nu-i Robin Hood, parca nu se leaga in felul respectiv. E un fel de Robin cu arc doar la inceput, in rest, numai cu altceva, o alta poveste, o potriveala aiurea si personaje previzibile. O nota aparte pentru Cate Blanchett, minunata in rolul Lady Marion. Hai si pentru Russell Crowe, un Robin calm si plin de sarm. Dar parca nu are consistenta. De aceea si 6,5.
Trailer Robin Hood (dupa reclama).

Sin nombre (Mexic-SUA 2009)

2010-05-17T23:02:00.002+02:00

Sin nombre e un film dur despre saracia Americii Centrale, despre visul tinerilor de a parasii tara natala si de a ajunge in Statele Unite ale Americii, tara tuturor posibilitatilor. Acolo pot munci, pot castiga ceva si oarecum se pot realiza. In cazul de fata, povestea incepe in Honduras, o tara incercata de mult de soarta, unde o tanara impreuna cu unchiul si tatal ei pornesc intr-o calatorie cu trenul spre ceea ce considera ei salvarea de la saracie. Drumul e lung, aproape 3 saptamani, conditiile extreme, trenuri de marfa, se doarme pe acoperis sau pe jos, in statiile in care trenul opreste mai mult. Peisajul insa e contrastant, de la paduri si munti pitoresti la orase saracacioase cu copii alergand dupa tren, sperand sa primeasca ceva de la cei care pleaca intr-un loc mai bun. In paralel cu povestea tinerei plecata din Honduras avem o alta poveste, a unui tanar mexican, ce face parte dintr-o banda Mara. Tanarul incearca sa-si fereasca prietena de tot ceea ce presupune aceasta banda(omorarea unor persoane inocente,ca un fel de accept de a intra in banda, trafic cu droguri, prostitutie, rapiri de persoane, furturi) si sa traiasca partea aceea frumoasa, cu prietena, ascunzandu-se de banda. E clar ca n-o sa-i mearga la nesfarsit, la fel de clar ca oarecum in acest moment cele doua povesti se intrepatrund. Drumul ei spre o noua viata devine si a lui spre a sta in viata, cautat de propria banda. Pe alocuri violent, plin de lucruri greu de imaginat, filmul ofera o imagine mai putin cunoscuta a Americii Centrale si socheaza prin realitatea acestor povesti. Pe de o parte migratia populatiei acestor state spre America, pe de cealalta, cruda viata a strazii si a bandelor Mara.
Filmul e un road movie, mai mereu in miscare, te tine incordat si creste ritmul pe masura ce avanseaza in subiect.
Ca puncte slabe, anumite scene de lupta foarte rudimentar facute si finalul cliseistic si moralizator. Dar tot cred ca merita vazut. Tot cred ca e ca o experienta, o cunoastere a realitatii acelor locuri, cu bune si rele, mai mult cu rele si mai cred ca merita vazut si pentru naturaletea actorilor, care par incadrati perfect in acel peisaj, pe alocuri creindu-mi senzatia de documentar.
Mai spun doar ca e produs de Gael Garcia Bernal si Diego Luna iar cand sunt implicati cei doi e in general un film bun. Enjoy.
Trailer Sin nombre

Kick Ass

2010-05-04T00:09:00.001+02:00

Zilele trecute am vazut Kick Ass. Am vrut de mult sa-l vad pentru ca trailerul mi-a placut si pentru ca vine din lumea benzilor desenate si asta presupune pentru mine ca abunda de imaginatie. Filmul in sine a fost un fel de film cu adolescenti mai lucrat putin cu cateva momente bune dar si cu multe clisee din alte filme cu adolescenti. Umor negru ai sa gasesti dar si scene de lupta violente care pentru mine, trag in jos filmul.
Marea intrebare a filmului este cum poti fi un erou cand nu dispui de puteri supranaturale ? Personajul principal e acel adolescent putin retras, avand alaturi doar doi prieteni cu care impartaseste placerea pentru benzile desenate si incearca sa atraga atentia, fetelor din scoala. Mai mereu jefuit si vazand ca nimeni nu reactioneaza, inventeaza un personaj pe care il numeste Kick Ass, in pielea caruia va intra ori de cate ori situatia o cere. Nu-i insa suficient sa intre in pielea personajului, greu e sa se si comporte ca un erou. Mersul evenimentelor n-am sa-l povestesc. Eroul va trece de la agonie la extaz, incasand-o mai mereu si el, dar cumva iesind din incurcaturi fie norocos fie cu ajutorul altor super eroi. Ca doar asa sunt super eroii. Se ajuta intre ei :-) In paralel cu povestea lui Kick Ass, ni se arata povestea unui tata si a fiicei sale, porniti sa-si razbune sotia respectiv mama. Cei doi sunt Big Daddy si Hit Girl si au in plan sa loveasca in clanul mafiot care controleaza orasul. Fata e o adevarata masina de ucis, invatata de mica cu armele, trage, sare, despica, arunca, dand culoare parca scenelor in care e protagonista. Povestile ajung sa se intrepatrunda. Scenele violente pun stapanire pe ecran, finalul e a la Kill Bill. Mai prost ce-i drept, pentru ca scenele de adolescenti contrasteaza imaginea neagra a razbunarii. Se trage mult, se distruge mult, binele invinge dar nu in totalitate. E rost de o noua parte.
Ideea filmului e faina, zic eu. Infloriturile mi se par in plus, filmul ar fi castigat mult daca isi pastra doza de autentic si credibil. Fantasticul e bine venit, dar parca nu in acest film.
Trailer Kick Ass

The killer inside me

2010-04-22T14:57:00.000+02:00

Probabil a fost filmul cel mai asteptat de mine la aceasta editie. Nu stiu de ce, singurul motiv real, era titlul si faptul ca ascunde ceva in spatele lui, sau poate pentru ca am afirmat ca daca ar trebui sa fac un film si sa aleg un titlu de la Berlinale, i-as spune, The killer inside me. Nu pentru ca sunt un criminal ascuns, desi cine stie :-) mai mult ma gandeam ca toti avem o parte ascunsa, o parte mascata, o parte pe care o aratam doar rar si in general cand suntem cu noi insine. La birou esti intr-un fel, in societate in alt fel, intr-un parc, la fel...cand esti doar cu tine, esti doar cu tine. Despre asta am crezut ca e vorba in acest film, fara sa citesc ceva. Dar nu-i asa. Dezamagire? Nu chiar, doar mie mi s-a parut putin banal sa fie chiar vorba despre un criminal, ascuns de data asta intr-un politist. Decorul e unul de prin anii '60, cu acele masini imense si orase incepand sa infloreasca din pustiu. Si totusi cred ca a fost o dezamagire. Cumva previzibil filmul dar in acelasi timp parca propunand un subiect destul de idiot. Trecand peste faptul ca salasluieste un ucigas in politistul care ar trebui sa aduca linistea, se adevereste chestia aia cum ca politistul nu prea gandeste. Pentru eroul nostru, interpretat bine de Casey Affleck( uite si o bila alba pentru film) a fost suficient sa zica ca e politist. Se astepta sa-l creada toti, sa nu-l banuiasca, chiar daca pe masura ce se strangea latul in jurul lui, mai apareau victime care indicau tot mai evident ca el e faptasul. Nu am prins profunzimea acestui film, lung poate peste masura, cu o intriga slaba si cumva fara vlaga. Am retinut niste locatii faine, niste filmari reusite, jocul lui Affleck si pe Jessica Alba. Nici nu stiu daca l-as recomanda. Hai un 6 asa.
Trailer The killer inside me

Exit through the gift shop (2010 UK)

2010-04-19T12:49:00.000+02:00

De Banksy probabil ca nu trebuie sa mai spun mare lucru. E super cunoscut, munca lui continua sa impresioneze la modul placut si faptul ca isi ascunde infatisarea place atat de mult cat un mister poate sa placa. Toti vor sa stie cine e in spatele mastii. Asa si in filmul asta. Un amator in ale filmului, obsedat de ideea de a cunoaste cati mai multi artisti ai strazii, dupa ce se imprieteneste cu mai multi dintre ei, incearca sa aduca si putina lumina in cazul Banksy. Sfarseste insa prin a deveni el insusi un artist al strazii, furand de la unul, combinand idei, reusind sa impresioneze si sa vanda cat sa-si poata continua visul. Iar acest vis, de la a filma se muta in a desena. In spatiul public. Cum a si descris Banksy filmul, e un film despre cum nu s-a facut un film despre el. Enjoy. Merita. E plin de desene si de idei care mai de care.
Trailer Exit through the gift shop.

How I ended this summer ? (Rusia 2010)

2010-03-10T15:07:00.000+01:00

Departe, undeva la "capatul lumii," pe o insula situata undeva in Oceanul Arctic, doar doi oameni, meteorologul sezonier si mai tanarul sau coloborator, venit ca intr-un fel de practica isi petrec timpul citind aparatele meteorologice, comunicand datele prin radio, pescuind, alergand, privind in pustiu oarecum si chiar dansand cu singuratatea, daca ar fi sa ma folosesc de titlul unei piese celebre. Din cand in cand se mai indeparteaza de cabana, prudent, cu pusca in mana, pentru ca mai sunt si ursi si locul e pe atat de periculos cat e si de frumos. Static pe undeva filmul, mai fara evenimente, o iesire cu barca e o iesire din spatiul in care se desfasoara actiunea. Un conflict intre cei doi si un mesaj cu o veste cumplita, venit pentru cel mai cu experienta, dar primit de celalalt, il pune pe cel tanar in situatia de a nu stii sa o impartaseasca, cat intre ei situatia e tensionata. Trist pe undeva, poetic si melancolic pe de alta parte, cu un bun joc al celor doi actori(recompensat cu premiul de interpretare masculina a Belinalei 2010), filmul ofera o imagine a celor uitati cumva intr-un loc fara semnal la telefon, izolat, pierdut cumva, in care vapoarele nu pot ajunge decat vara din cauza ghetii si elicopterele nu pot ateriza in fiecare zi din cauza vantului. Avand cateva imagini frumoase si niste replici bune, filmul reuseste sa te tina focusat o buna perioada de timp, dar undeva consider ca subiectul s-ar fi putut trata mai bine intr-o perioada de timp mai scurta. Cele doua ore nu justifica ideea si doar strica cumva din farmecul acestui film despre cei care isi sacrifica parte din timp ca sa lucreze departe de lume, dar si se regasesc in acele luni in care sunt departe, ca si cum s-ar reincarca mereu.
Trailer, How I ended this summer.

Submarino (Danemarca 2010)

2010-03-04T14:32:00.001+01:00

Neglijenta parintilor are un efect nu tocmai bun asupra copiilor. Mediul in care traiesti te influenteaza toata viata. Poti invata din greseli, dar uneori e prea tarziu. Par niste pilde spuse de unul mai intelept decat mine, dar cam despre asta e vorba in film. Asta vrea filmul sa arate. Ca toti facem greseli, dar cu cat le observam mai din timp, cu atat reusim sa ne indepartam de ele si sa nu le repetam.
In cazul de fata, doi frati, crescuti fara tata si cu o mama alcoolica vor fi marcati toata viata de o intamplare din copilarie cand din neglijenta si din conditia lor de parinti-copii, fara experienta, isi vor pierde un al treilea frate. Nu-i usor probabil sa cresti singur, inveti sa bei, te droghezi, traiesti cam ce vezi la parinti, la oamenii care trec pragul casei, la vecini, crezi ca asa e cool, asa e bine...apoi matur incepi sa-ti dai seama, uneori a prea tarziu, alte ori crezi ca poti sa stapanesti totul si de cele mai multe ori continui greseala pe care au facut-o si parintii tai. Aici cei doi frati ajunsi la maturitate au vieti diferite, unul dintr ei, traieste modest, mai bea uneori si mai mereu e framantat de lucruri din trecut. Dar cumva ai spune ca si-a gasit drumul, a inteles greselile facute si se pastreaza oarecum intr-o stare pe care ai numi-o linistita. Fara nimic spectaculos, mai cate o prietena, mai cate un prieten vechi, mai cate un drum la sala de forta, mai cate un gand spre cea pe care a iubit-o dar a pierdut-o prin modul de a se comporta, mai...nostalgic cumva, dar linistit. Celalalt, are un copil si cam tot ceea ce face este sa-si creasca cat mai bine copilul, sa-i ofere tot ce nu a avut el, riscand si intrand in contact cu tot felul de persoane dubioase pentru un castig rapid. Din pacate drogurile ii intuneca gandirea si desi ai spune ca ar avea toate premisele sa o ia de la zero, drogul e mai puternic. Cele doua povesti ale celor doi frati merg oarecum in paralel, ajung sa se vada, ajung sa-si vorbeasca si oarecum sa se regasesca abia dupa ce un alt eveniment le incearca viata. Ies din asta Cum ies? Sau cum se pierd cu totul, o sa vedeti in acest film...in spatele filmului, pe langa partea trista pe scheletul careia e construit filmul, exista si o latura optimista. Fascinatia ridicarii de jos si gasirea unui tel pentru a lupta, o sa fie cheia acestei din urma laturi. Pentru filmul a fost o surpriza placuta, mi s-a parut inchegat, puternic, cu mesaj si vizual. Enjoy.
Trailer Submarino

Der Rauber (Austria/Germania 2010)

2010-03-04T12:42:00.001+01:00

Curtea unei inchisori, multi detinuti, toti preocupati cu ceva, doar unul din ei alerga in cerc, in jurul curtii. Apoi, intr-o celua speciala, continua alergarea pe banda. Avea sa iasa in curand, iar odata iesit o sa faca acelasi lucru, pentru ca asta stie cel mai bine...si la asta adauga din cand in cand cate o spargere de banca. Motivul insa nu ar fi banii ci doar nevoia de adrenalina a unui om care se incarca cumva la fiecare noua spargere si culmea, in general alearga de la fata locului. Povestea e foarte faina si e reala. Asa-i si filmul. Despre un om care a castigat maratonul si care continua sa participe la diverse competitii sportive, castigand mare parte din ele, dar care nu are liniste si undeva isi satisface nevoia de adrenalina prin spargeri de banci. E incoltit de mai multe ori, e urmarit si in general scapa datorita vitezei de deplasare, a rezistentei si a mobilitatii iar cand e prins scapa din nou sarind pe geamul sectiei de politie in care a fost dus pentru interogari. Politia din intreaga tara ii este pe urma, cu caini il urmaresc la munte, din elicopter, il incercuiesc cat sa nu mai poata scapa si totusi isi gaseste cate o portita si fuge iar. Schimba mai multe masini si mai multe trasee, se ascunde prin case nelocuite de la munte, alearga, cu zeci sau chiar sute de politisti in spate si devine tot mai clar ca nu mai are iesire. Nu mi-a placut solutia de final, dar daca-i dupa un caz real, nu poti decat sa constati cat de usor iesi din situatiile fara iesire si cum te acapareaza si te doboara un lucru aparent banal.
Trailer Der Rauber

The Hurt Locker (SUA 2009)

2010-03-02T01:13:00.000+01:00

Iraq, o unitate motorizata se deplaseaza spre un punct anuntat prin statie. Din ea coboara echipa de genisti, unii securizeaza perimetrul, altii manuiesc un robot militar pe senile, incercand sa se apropie prin intermediul imaginilor de problema lor. Fac parte dintr-o unitate speciala si mai au mai bine de 40 de zile pana sa rotesc in cadrul armatei si ies din zona de conflict, 40 de zile in care oricare poate sa fie ultima. Sergentul isi imbraca costumul special si decide sa mearga in locul in care a ajuns robotul sa dezamorseze bomba. Asa incepe, ca un documentar si te tine in tensiune aproape toate cele doua ore si ceva, cat are filmul. Bombe sunt peste tot, la cate o margine de cartier, in centrul lui, in cate o groapa, intr-o cladire, sub niste pietre sau in interiorul unui om sau legate cu zeci de lacate pe cate un fanatic religios. Totul atarna de un fir, o bomba bine facuta are pe cineva de partea cealalta care lupta s-o dezamorseze. Iar din ceea ce iti arata filmul, genistii sunt selectionati din cei mai buni soldati dar cumva si cei mai inconstienti. Filmarile si trairile par atat de reale, incat iti dai seama ce inseamna sa traiesti pe muchie mai tot timpul. Iar Iraqul e un teritoriu ostil, periculos, plin de fanatici si de capcane la tot pasul, aici totul se dubleaza ca senzatie. Filmul ne poarta printre misiunile aproape imposibile ale acestei ehipe de genisti, cand in oras, cand in cate o suburbie sau fie chiar in desert, frica si in acelasi timp curajul sunt extrem de bine surprinse de camera, momente din acelea cand decizia trebuie sa vina rapid si cumva de acea decizie sa depinda soarta mai multor oameni, totul apasa, totul pare dus la extrem, adrenalina e la maxim zi de zi, iar fara prietenie si munca in echipa ai sanse mici sa razbesti. Despre asta e vorba in film, despre razboiul crud din prima linie, inainte de a se forma prima linie, de jocul diabolic al celor care folosesc bombele si puterea asupra celorlati versus cei care incearca sa-i opreasca. Interesanta alegerea regizoarei, Kathryn Bigelow de a se folosi de cativa actori mari in niste roluri scurte si eroice. Ralph Finnes e un exemplu, Guy Pearce, un altul...una peste alta insa, filmul e unul din cele mai bune vazute de mine in ultima perioda. Enjoy.
Trailer The Hurt Locker

Red Hill (Australia 2010)

2010-02-26T10:49:00.000+01:00

Una din surprizele Festivalului de Film de la Berlin, a fost fara doar si poate filmul australian Red Hill. Cu un buget redus, cu bani imprumutati de la prieteni, regizorul vine cu un western modern si incanta audienta. Povestea e una intalnita in mai multe filme, un detinut acuzat ca si-a ucis propria sotie, considerat extrem de periculos, evadeaza din puscarie dupa cativa ani. Se intoarce in oraselul in care a fost prins in ideea de a se razbuna. Personajul principal e proaspat venit in orasel, politist la prima zi de munca. O sa fie o zi lunga in care un om incearca sa-si faca dreptate impotriva oamenilor legii. De ce si cum, o sa vedeti in film. Eu am sa spun doar ca desi plin de clisee din filmele western, actiunea e la ea acasa, scenele se succed cu repeziciune, iar tensiunea creste exponential. Se trage mult, scenele linistite sunt parca facute sa stii ca urmeaza "furtuna", imaginile sunt dintr-o Australie pitoreasca si aproape pustie, din cand in cand cate o iesire din poveste, niste cai si niste pasari speriate, muzica contribuie din plin si ceva-ul ala care se plimba prin spatele tuturor, te tin in scaun. Rasturnari de situatii, cadre cu incetinutorul, filmari in noapte la lumanare, aparitii neasteptate...cel putin pentru iubitorii genului, ceva obligatoriu de vazut. Regizorul Patrick Hughes, prezent in sala, a spus ca de la premiera avuta cu o saptamana inainte, la inceputul festivalului, se simte cineast, vazand ca filmul lui a placut publicului si cumva si datorita acestui lucru, a reusit sa-l vanda cam peste tot in lume. Prin urmare, tot de o saptamana, a baut de fericire si ca si in seara respectiva o sa bea. Apoi a facut poze in sala si s-a bucurat de succesul neasteptat pe care l-a avut.
Trailer Red Hill

Portretul luptatorului la tinerete (Ro 2009)

2010-02-22T15:24:00.002+01:00

Filmul merge pe urma luptatorilor anti comunisti care au incercat o rezistenta armata in Muntii Fagaras, dupa perioada alegerilor trucate din 1946. In aceasta prima parte(pentru ca o sa mai urmeze doua, una cu Elisabeta Rizea si alta cu fratii Arnautoiu), personajul central e Ion Gavrila Ogoranu care opera in partea de nord a lantului muntos Fagaras. Alaturi de el, un grup de prieteni, in general studenti sau profesori care intr-un fel sau altul au inteles pericolul ocuparii tarii de catre comunisti si de marea influenta a Rusiei asupra destinului nostru istoric. Pentru mine un subiect interesant, pentru ca nu auzisem prea mult, pentru ca nu invatasem in scoala si undeva stiam doar de existenta acestei rezistente din munti si de legendele iscate pe seama anumitor personaje. In film, se alterneaza cumva perioadele de "plimbare" a celor care s-au impotrivit regimului, in incercari de a gasi hrana, haine, munitie, ascunzatori, cu interventiile partii adverse, discursuri ale conducatorilor securisti, interventii in forta in curtile oamenilor, amenintari, intimidari, violenta si cu lupte din acelea de gherila, tragi si cam fugi, ca te copleseste numarul atacatorilor, alergi, te regrupezi si mai ataci o data. La fel de scurt. Probabil ca foarte putini ar fi rezistat cat au reusit ei, cu sute de soldati, militieni si securisti pe urme si cumva poate macar acum, ar merita sa vorbim mai mult despre partea aia cu care ne mandrim in tara. Pentru ca e vorba de o mana de oameni. Imaginile filmului sunt extrem de placute ochiului, cand intr-un camp de grau, cand printre copaci, cand urcand cate o carare abrupta, cand coborand creasta, prin vai, prin rauri, prin zapezi in care isi calcau urmele sa inainteze mai usor, pe ploaie torentiala, mai mereu pe fuga, mai mereu uitandu-se in spate, mai mereu incoltiti, incercuiti si totusi cu momente de liniste si de veselie colectiva, de bucurie ca sunt inca teferi, ca au in fata o noua zi. Excelenta scena de sub pamant, unde si-au facut un fel de ascunzis, cand la aflarea vestii ca a murit Stalin s-au cam bucurat ca la meci, imbratisandu-se, sarind, ridicand pumnii si plimband o sticla cu vin si una cu tarie. Apoi, firesc, cantarea..."pai ma dusei....pai ma dusei sa trec la olt....cu a mea, cu a mea, cu a mea mandra cu tot...salalalalalalalalai...". Bine facute si scenele din beciurile securitatii, mai putin realizarea scenelor cu pumnul, atat de romanesti si atat de clar loveau mai in gol...bune si discursurile liderilor securisti, permanenta comparatie cu muncitorii, discursuri gen, "noi muncim cu creierul, daca muncitorul isi protejeaza si isi iubeste strundul, noi ne protejam si ne iubim informatorii, asta e meseria noastra", excelente infierarile, propaganda impotriva "bandelor de dusmani ai poporului", indoctrinarea, filmele din film, dar nu am sa inteleg de ce conducatorii securitatii sunt portretizati ca agramati iar partizanii ca intelectuali. Cred ca ar fi fost mai natural sa existe in ambele tabere greseli gramaticale si oameni ce pot fi model pentru altii. Inca o nota proasta pentru scenele de lupta, care sunt un update la filmele lui Sergiu Nicolaescu, cred ca s-ar fi putut obtine mult mai mult daca s-ar mai fi lucrat putin...si cam asta e parerea despre intregul film. Putin prea lung pentru spectatorii care nu au tangente cu Romania. Multi s-au ridicat si au plecat iar aplauzele din final au fost asa, ca sa fie...dar undeva filmul imi pare a avea si forta, imi pare a avea mult adevar istoric si un final si o concluzie care doare dar cred ca e reala. Partizanii nu au murit in luptele cu fortele de securitate, armata, politie, au fost raniti, au murit vanduti de cei care au avut un interes material, o teama, o dorinta de a face bine noului regim, o crestere pe scara ierarhica sau un avantaj de orice fel.
Tradarea e la ordinea zilei si doar daca privesti la scena politica actuala din Romania ti-e clar ca pe asta o stim cel mai bine. Inca o nota optimista pe final. As zice ca scenele in alb-negru dau un aer de autenticitate si de liniste intr-o mare de alte culori, atunci erai convins ca nu se intampla nimic rau, ca sunt doar plimbari, sau cate o baie in rau, sau cate o alunecare in zapada...atunci de bucuri si simpatizezi cu partizanii aia de care nu ai auzit.
Prin urmare, avem un film controversat, primit destul de discret la Berlin si aproape interzis de cei care au asociat numele lui Ogoranu cu un lider al Extremei Dreapta, avem un film lung, cu imagini frumoase, cu scene si dialog la care mai ar fi trebuit lucrat, dar peste toate un tot important atat istoric cat si pentru farama aia de speranta ca exista si oameni care cred in propriile valori si in adevar, pe care n-ar trebui sa-i uitam si undeva sa gasim o modalitate de a merge si pe calea asta.
Felicitari actorilor, in special, Constantin Dita, Mihai Constantin, Ionut Caras si nu in ultimul rand, Bogdan Dumitrache excelent in rolul lui Leu, lunetistul grupului.
Enjoy.
Trailer Portretul luptatorului la tinerete.

Eu cand vreau sa fluier, fluier

2010-02-18T00:47:00.000+01:00

Filmul romanesc prezent in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Berlin a oferit o bucata de viata reala made in Romania. Actiunea filmului se desfasoara in cea mai buna parte intr-un Centru de Corectie, unde infractori adolescenti isi poarta povara faradelegii comise si a mediului in care au crescut. Limbajul e cel al strazii, majoritatea detinutilor fiind si in realitate detinuti, asta contribuind enorm la originalitatea filmului. Povestea filmului e in fond povestea unui tanar, pe nume Silviu, care cu 5 zile inainte de a fi eliberat, se hotaraste sa evadeze, pentru a rezolva o problema de familie. Acuzandu-si mama ca l-a abandonat si ca i-a distrus viata, incearca sa evite ca acest lucru sa i se intample fratelui. Negasind intelegere la seful Centrului de Corectie isi face dreptata asa cum stie cel mai bine. Folosind violenta.
Prin urmare, loveste un paznic si ia ostatica o studenta aflata in practica in penitenciar, de care in prelabil se indragostise. Finalul povestii e unul bine gandit, fara prea multe cuvinte. Se termina firesc cumva, dar cred ca ceva din final aduce un plus filmului. Minimalist, cu dialoguri putine si la obiect, cu gesturi care tin de bagajul fiecarui puscarias, cu violenta, ierarhie, rautate dusa la extrem si acea "calitate" a romanului de a se bucura de capra vecinului, filmul e un plus pentru cinematograful roman. Dar undeva comparat cu celelalte filme din competitie, cel putin din cate am vazut, nu se ridica la nivelul lor. Sau poate stilul e altul si se intampla ca de obicei la un festival, pentru mine. Nu inteleg modul de premiere !
Critica europeana il vorbeste de bine, tot de bine s-ar putea spune ca e si jocul actorului George Pistereanu in rolul lui Silviu si modul de a lega si de a oferi o imagine extrem de reala a unui centru de corectie, a regizorului cat si jocul adevaratilor puscariasi. Inca un punct bonus ca e romanesc si pentru finalul oarecum poetic gasit. Cat despre partea aia, mai putin placuta, as spune, cadrele largi si oarecum fara sens, static, apasator, imagini din spate, cu ceafa eroului principal, dialogul, fara sa exceleze, lasand de multe ori impresia ca s-ar putea vorbi mult in cadre in care nu se vorbea si dand senzatia de ceva incomplet. N-o mai lungesc. De vazut, as zice. Merita. Cred insa ca se putea mai mult !

Kawasaki's Rose

2010-02-17T17:01:00.001+01:00

Filmul de deschidere a sectiunii Panorama, din cadrul Festivalului de Film de la Berlin, a fost Kawasaki's Rose. Un film cehesc cu titlu putin japonez, dar in film e prea putin vorba despre japonia. Drama de familie in toata regula, cu in inceput care sa te puna putin pe o pista falsa, cat sa te gandesti la total alte probleme ca imediat apoi sa te confrunte cu adevarata problema. Greselile din trecut se platesc? De cele mai multe ori. Vietile oamenilor implicati se schimba. Urme grele lasate pe fiecare, secrete iesite la suprafata si un final cu mult fum de tigara. Puternic film, un film pe care l-as fi vazut foarte bine in decorul romanesc. E foarte simplu sa gasesti si la noi un om respectabil, un om apreciat aproape la unison care insa si-a construit cariera ca turnator sau si mai mult, ca om care participa activ la anchetarea persoanelor care se impotrivesc regimului. Orice regim are si oameni buni profesional in componenta, oameni care s-au folosit de pozitie pentru a ajunge unde au ajuns, dar cateodata important e sa vada acest lucru si s-o recunoasca daca sunt confruntati cu asta. Iar despre asa ceva e vorba aici. Oamenii se schimba sau raman aceeasi in functie de ceea ce ii marcheaza, de ceea ce invata sau vad...intotdeauna, apreciez, iesirile elegante din orice problema. Cred ca e un film pe care multi politicieni romani ar trebui sa-l vada. Mai spun doar ca a fost o surpriza placuta si ca e un film bun, apreciat unanim de spectatori prin aplauze indelungi.
Trailer Kawasaki's Rose (cehesc)

Asta as vrea sa vad la Berlinale

2010-02-11T14:48:00.001+01:00

Sunt multe filme de vazut in acest an, e greu sa iti faci un program si sa te tii de el in conditiile in care cea mai buna varianta e sa faci un slalom printre genuri si ore de difuzare. Astazi incepe editia din acest an, pentru mine, incepe maine balul si o sa-mi aduca undeva intre doua si patru filme pe zi si e clar ca nu sunt suficiente. Am ales sa incep cu doua filme incadrate in categoria Panorama(fie independente, fie incadrate in genul art-house, filme mai putin comerciale care propun subiecte delicate si uneori dure).
Prin urmare, o sa incep cu Kawasaki's Rose, filmul care de fapt si deschide aceasta categorie. E un film cehesc, oricat ar parea de japonez dupa titlu. Iar de continuat am s-o fac cu un thriller spaniol, El mal ajeno.
Sambata o sa fie o poveste punk, Sex, drugs&rock&roll , una poetica, cu oameni pregatiti de drum sau intre doua avioane, Orly(primul din categoria Forum, film de debut) si tare mult mi-ar place sa vad o poveste cu gansteri din Taiwan, Monga.
Duminica am competitia oficiala in vizor. O incep romaneste, Eu cand vreau sa fluier, fluier, o continui cu un blockbuster marca Scorsese, Shutter Island, cu Leonardo di Caprio in prim plan si o inchei nordic, cu danezul Submarino. Bonus, as vedea Red Hill, ca cica e un western modern.
Luni as vrea sa vad brazilianul plin de arte martiale !!! Besouro, filmul lui Bansky(celebrul desenator) in afara competitiei, Exit through the gift shop si chinezescul cu titlul fain, A woman, a gun and a noodle shop. Marti austriacul Der Rauber, foarte mediatizat si cica dupa un caz real, despre un alergator la maraton care in timpul liber mai sparge cate o banca. Un alt film care ma atrage ca subiect e norvegianul A somewhat gentle man si nu in ultimul rand, romanescul Portretul luptatorului la tinerete, descris de presa locala ca un fel de western din est !
Miercuri incep cu un film politist german, Im Shatten, mi-ar mai place filmul bulgaro-turcesc, Kosmos si coreeanul Our fantastic 21st Century.
Joi, maghiaro-romanescul, Bibliotheque Pascal, un film in care se regasesc multi autori romani, japonezul Parade si argentinianul Puzzle.
Vineri alte 3 filme din competitia oficiala, bosniacul Na putu, francezul Mammuth si mai ales filmul englezesc The killer inside me.
In ultimele doua zile o sa cam merg la plesneala, cumva trebuie sa gasesc loc pentru filmul brazilian Broder, pentru cel american Father of invention si pentru inca unul sau doua filme asiatice plus cateva scurt metraje. Iar The Illusionist, desenul animat al celui care a facut si Les triplettes de Belleville, nu se rateaza !

Recomandari Berlinale (competitia oficiala)

2010-02-04T23:53:00.056+01:00

Presa germana considera unul din cele mai mari evenimente filmul lui Martin Scorsese, Shutter Island, un thriller psihologic cu Leonardo di Caprio in rolul principal, desi pelicula e in afara competitiei. Oarecum pe acelasi piedestal, filmul lui Polanski, The Ghost Writer, cu Ewan Mc Gregor si Pierce Brosnan, doar ca acesta apare in competitie. Filmul a primit notorietate si pentru ca in timpul filmarilor, Polanski a fost o buna perioada in inchisoare. Filmele germane si cele de limba germana sunt si ele incurajate. In competitia oficiala, Jud Suss-Film ohne Gewissen, despre un actor care s-a implicat intr-un film de propaganda nazist la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, lucru care il va marca toata viata, Shahada, povestea unor musulmani care traiesc in Berlin, The Hunter (Germania-Iran !), despre un fost puscarias pornit sa razbune moartea fiicei(actiunea se petrece in Iran) si nu in ultimul rand, austriacul Der Rauber, povestea unui alergator la maraton care din cand in cand traieste periculos spargand banci. E clar ca si alearga de la fata locului.

Dintre filmele din competitia oficiala se mai vorbeste de chinezescul Apart togheter, pentru ca e filmul de deschidere si pentru ca e facut de Wang Quan'an(un castigator al competitie acum 3 ani cu filmul Tuya's Marriage) de japonezul Caterpillar facut de un obisnuit al festivalului, regizorul Koji Watamatsu si firesc, pentru ca amestecul de kitsch, dans, bataie si muzica orientala poate sa duca si la ceva interesant, pe langa hohotele din sala, de bucurie sau de jale, ultimul in enumerare, e trecut filmul indian, My name is Khan, film ce il are protagonist pe super starul filmelor indiene, Shah Rukh Khan.

Nici un cuvant despre filmul romanesc din competitie, Eu cand vreau sa fluier, fluier. Dar nici despre cel argentinian, cel rusesc sau chiar cel american. O sa spun eu cateva cuvinte, intr-un alt episod.

Berlinale ziua 0

2010-02-04T01:09:00.003+01:00

N-o sa scriu prea mult dar e asa. Festivalul de film de la Berlin si-a desavarsit programul. Prin urmare, din 11 si pana in 21 februarie, se intampla asa. Program Berlinale.

Despre ce recomanda presa Germana si ce as vrea eu sa vad, de maine.

A serious man (SUA 2009)

2010-01-24T23:37:00.001+01:00

Fratii Joel si Ethan Coen par sa se joace in aceasta noua comedie neagra propusa publicului. A serious man ii zice si e povestea unui om normal din America anilor '70 care e incarcat mult fata de ce a fost obisnuit sa duca cu probleme, una mai mare decat cealalta. Filmul e de fapt constituit din mai multe povesti, in toate regasindu-se un putin din ceva-ul care ar face pe oricine sa o "ia pe aratura". Povestirile in sine sunt de un umor fin, ascuns printre randuri si in gesturi ale personajelor, o scena mica poate fi savuroasa sau dupa caz, una care sa dea de gandit. Sunt tratate multe probleme in acest film, pornind de la una de familie, trecand prin prietenie, comunitate evreiasca, acte juridice, probleme cu serviciul, jocuri de noroc, vise ce par ele insasi niste mici povesti, viata si moarte, copiii, sistemul de invatamant, televiziunea, problemele de sanatate. In ansamblu, filmul cred ca isi atinge scopul de a spune ca un om poate fi incarcat si exista un moment in care cedeaza. Finalul lasa loc de mai multe interpretari, e in coada de peste, cum s-ar zice si undeva nu numai datorita acestui lucru, am senzatia de ceva neterminat. Sau cumva e ca si cum si-a atins obiectivul si s-a oprit acolo. Nu exista un plus, nu exista un ceva care sa dea forta intregului. Ramane un film bun si doar atat. Iar eu inca spun ca ar fi putut fi exceptional. Pacat. Ma intreb si acum daca as putea spune ca e savuros sau trist...si probabil ca cel mai corect raspuns ar fi cel care ar avea din ambele.
Enjoy.
Trailer A serious man

Nanga Parbat (DE 2010)

2010-01-19T23:57:00.003+01:00

Vise cred ca avem cu totii. Iar unii dintre noi visam la munti. La libertatea aceea care ne-o ofera inaltimile si albul zapezii, la provocarea aceea de a ajunge sus, pe acoperisul lumii. Nanga Parbat e visul a doi frati austrieci, crescuti de mici in spiritul aventurii, a dragostei fata de munte, a provocarilor. Dintr-o familie numeroasa, cu tata pasionat de munte, cei doi baieti mai mari au preluat cumva si au dus mai departe cele invatate in copilarie. Se catarau pe orice perete, pentru ei Alpii au fost muntii copilariei, dar tot de atunci visau la Nanga Parbat. Din film am inteles ca acest varf, 8125 m in Himalaya e obsesia nemtilor, multi au murit in incercarea de a-l cuceri. Pe partea pe care vroiau sa-l cucereasca e cel mai mare perete vertical din lume, 5000 de metri parca. Numai stanca. Greu, frig si fara oxigen. Conditii extreme si pentru anul asta. Actiunea se petrece insa prin 1970. Filmul e destul de liniar, ti se dezvaluie de la inceput cum vor sta lucrurile si acest lucru taie putin din suspans. Imaginile insa sunt cele care mai salveaza din mersul lin al filmului. Cand vezi stanca aceea, cand vezi cat de greu inainteaza la asa o inaltime, cand vezi ca pana la urma, desi timpul le-a fost potrivnic mai mereu, reusesc sa urce pana sus, dar coboratul devine un cosmar. Hm...pare simplu, dar nu e. Probabil ca specialistii o sa rada daca vreodata o sa citeasca asa ceva. In acest film mi s-a parut ca au ajuns aproape jos de pe munte cand destinul le-a jucat o festa. S-ar putea spune asa...un munte, doi frati, un destin...unul din ei ramane pe munte, luat de o avalansa, la fel ca oricare alpinist care se loveste si nu mai poate fi ajutat sau transportat intr-un loc sigur. Aceasta realitate mi s-a parut groaznica. Adica, sunt momente in care unii nu gasesc drumul spre coborare, nu au coarda sa coboare in portiuni abrupte si ceilalti care ar putea sa-i ajute nu pot pentru ca in acest caz ar ramane ei fara ajutor. Ca o concluzie, merita vazut de iubitorii de munte.
Trailer Nanga Parbat

The imaginarium of Doctor Parnassus (UK 2009)

2010-01-18T15:47:00.001+01:00

Daca ar fi sa caracterizez filmul printr-o simpla propozitie as spune, imaginatie lasata liber. Intrand putin in detalii, as zice ca e un Faust modern in care actiunea principala e dusa de un grup de actori si a lor teatru ambulant, avandu-l ca mentor pe doctorul Parnassus(interpretat de Christopher Plummer), iar in opozitie, pe cel care le incurca socotelile, atrage, seduce, provoaca, nimeni altul decat diavolul(excelent interpretat de Tom Waits). Teatrul ofera celor alesi din audienta calatorii in imaginarul fiecaruia, daca un betiv vede un birt, o doamna trecuta de prima tinerete se va trezi intr-o lume plina cu pantofi de toate dimensiunile, o romantica o gondola si un drum fara sfarsit, un urmarit, va scapa de urmaritori etc. Parnassus in schimbul nemuririi trebuie sa-i ofere diavolului suflete, tot pierzand de-a lungul timpului, tot incercand sa-l pacaleasca, e pe punctul de a o pierde inclusiv pe fiica sa. Cu ajutorul unui necunoscut salvat de la moarte, spera si reuseasca sa-l pacaleasca pe diavol. Heath Leadger straluceste in rolul necunoscutului salvat de la moarte, ca o irionie, ultimul rol pentru el. Reuseste sau diavolul nu poate fi niciodata pacalit? O sa vedeti... Desi la cat tot a castigat, diavolul chiar isi doreste sa piarda...placut vizual, plin de minunatiile unei lumi fantastice, Gilliam se intrece pe el oferind imagini care te prind din momentul in care ai pasit prin oglinda. Cred ca merita vazut desi sunt si momente in care te intrebi ce a vrut sa zica cu asta. Macar pentru Leagher si Waits si poate chiar pentru Lily Cole, de care sigur o sa mai auzim. Inca o ultima remarca, intrucat Leadger a murit inainte de terminarea productiei filmului, as spune ca solutia aleasa de Gilliam pentru continuare e una geniala. E drept, l-au ajutat trei mari actori(Johnny Depp, Jude Law si Colin Farell. Nici unul dintre acestia insa nu schimba si nici nu influenteaza bunul joc, in acest ultim rol, a lui Ledger.
Enjoy.
Trailer The imaginarium...

Soul kitchen

2010-01-09T16:03:00.001+01:00

N-am mai vazut de mult asa un film ! Nu povestea in sine sau jocul actorilor cucereste. Ci starea care ti-o da imediat dupa ce ai parasit sala. Desi acum ma gandesc ca am avut-o tot timpul filmului. Are de toate. Ca intr-un fel de bucatarie in care te joci cu ingredientele si iti permiti sa pui aproape orice. Parte comica, prieteni, dragoste, drama, necaz, gansteri, muzica, plimbari pe acoperis, betii pana dimineata, chefuri cu pahare sparte, jocuri de noroc, puscarie, limbaj de strada, rasturnari de situatie, dureri de spate !
De multe ori am afirmat ca mi-e dor de ceva ce am vazut in film. Desi e greu sa descriu ce. Dar partea aia, cand desi nu mai exista speranta, ca prim lucru te urci pe masa si dansezi, e undeva de la Zorba de acolo. Tot asa si aici. Eroii sunt doi frati greci. Kazantsakis le spune. Probabil de aici si legatura. Unul e patronul unui restaurant care supravietuieste de pe o zi pe alta, celalalt, un detinut care pentru comportament bun, e lasat pe timpul zilei sa iasa din inchisoare, iar daca ar munci undeva, ar putea fi chiar gratiat. Cu ajutorul unui bucatar concediat dintr-un restaurant de lux, cu al prietenilor barmanului, care e si cantaret intr-o formatie rock, cu cel al Luciei, chelnerita cu apartament furat din visele mele si cu cei doi frati se pune in miscare restaurantul. Liniste n-o sa fie niciodata. Caci despre asta e vorba. O zi nu e la fel cu cealalta, in una esti sus, in cealalta jos si tot asa. Important e sa stii sa te ridici si sa o iei de la capat. Asta-i mesajul filmului. Sau cel putin asta am inteles. Exista decenta si cand esti jos. Urca pe masa, viata merge oricum inainte. Mai petrece o zi, mai ramai una cu prietenii, mai strange in brate, maine e altceva ! Am iesit incarcat, ca dupa cateva ture de partie pe schiuri ! Trailerul si enjoy.
Trailer Soul Kitchen

Where the wild things are

2010-01-06T21:42:00.000+01:00

Decor de iarna, un copil se joaca in zapada, isi face cazemata, apoi isi pune bulgari in diverse colturi, ca si cum s-ar pregati de lupta. Sora lui nu-l prea baga in seama. O masina se opreste in dreptul casei, din ea coboara cativa pusti. O "scot" pe sora lui din casa. In drumul spre masina, incepe bataia cu bulgari. Muzica te duce si pe tine ca spectator in scena, ai ridica un bulgare, ai tinti...dar nu despre asta e vorba in film. Asta-i doar inceputul care are doar un putin legatura cu restul filmului. Filmul e despre prietenie, despre copilarie, despre monstrul de 3 metri din capul fiecarui copil, despre acea lume invizibila pentru un adult si atat de intensa pentru cei care sunt la acea varsta. Imi amintesc ca si eu la varsta aceea, ma luptam cu dusmani imaginari, trageam din pod in lanul de porumb, ma urcam in cate o lada si eram convins ca pot sa zbor cu ea, iar un simplu plic mai ciudat, aruncat pe jos, se transforma intr-o masina care te duce in 2 minute pana in Germania si inapoi. Prima indoiala nu a fost legata de aceasta masina ci doar ca cele 2 minute s-ar putea sa fie totusi prea putine. Poate 4 ? Despre asta-i filmul si despre singuratate si despre inocenta si despre pierderea ei si permanenta ei regasire alaturi de copilul care e inca acolo, adanc, in fiecare. Cred ca are o doza de poetic, cred ca muzica ajuta mult la starea de moment si mai cred ca e un film ce n-ar trebui ratat, chiar daca pe alocuri, iesirea in fantastic e putin deplasata. O sa mai zic si ca e haios si o sa inchei, ca de obicei, cu trailerul.
Enjoy.

Filmele anului 2009

2010-01-05T23:54:00.001+01:00

O sa-mi expun parerea privind filmele anului trecut. Iau in calcul filme vazute in acest an si facute in 2008-2009. Fara sa fiu influentat de alte topuri, de premii, intr-o ordine aleatoare, filmele anului 2009, sunt :

1. Avatar, inovator, poate un nou inceput pentru arta cinematografica. (trailer)
2. Hunger, minimalist, te misca insa privind orice detaliu.(trailer)
3. Thirst, o poveste de dragoste intre vampiri. Altfel de vampiri decat cei pe care ii stiam.(trailer)
4. The Messenger, drama de razboi, povestea celor care instiinteaza familiile victimelor Razboiului din Golf (trailer)
5. Tokyo Sonata, drama de familie, alte mentalitati, alt mod de a solutiona problemele.(trailer)
6. Human Zoo, un fel de bonnie si clyde modern(trailer)
7. Zift, preferatul meu, un fel de Guy Ritchie intalnindu-se pret de un film cu Tarantino, intr-un decor alb-negru(trailer)
8. Gigante, poate cea mai frumoasa poveste de dragoste, fara prea multe cuvinte mari, poate doar gesturi...(trailer)
9. Where the wild things are, doza de poetic si de intoarcere la perioada aia frumoasa, cand mai credeam in povesti la gura sobei (trailer)
10. This is love, crud, dur, real, altfel.(trailer)

Bonus
Cea mai buna comedie
A film with me in it (trailer)
Cel mai bun film de arte martiale
Chocolate (trailer)
Cel mai bun film romanesc
Politist adjectiv (trailer)
Cel mai asteptat film
Barbati care urasc femeile (trailer)
Cele mai mari dezamagiri
Inglourious basterds (trailer) & Limits of control (trailer)
Cel mai prost film
Playboy cop(trailer, in fond mai mult decat un trailer)

Ninja Assassin (SUA/DE 2009)

2009-12-14T01:01:00.007+01:00

Pana la urma am vazut filmul. Mi-am dorit sa-l vad si nu am vrut sa mai astept pana apare pe dvd. Ma asteptam sa fie mai prost, sincer, dar undeva cand nu ai asteptari prea multe de la un film, tot ce vezi poate fi trecut la capitolul "lucruri pozitive". Cum mie imi plac ninja, un film cu ninja era eventual interesant ca subiect. Aici subiectul e unul clasic. Sau cel putin prezent in multe alte filme. Razbunarea. Un tanar discipol al unui clan ninja, antrenat sa ajunga un criminal nevazut, se razvrateste impotriva faradelegilor propriului clan. Cand partea umana din el ii dicteaza ca e gresit, isi ridica tot clanul in cap. Era uman, era milos, avea principii...e evident ca pana la urma, chiar se razbuna pe cei care i-au calcat in picioare toate lucrurile in care el credea. Mult sange in film, multe efecte din acelea in care cate o parte din adversar e taiata in doua... sau chiar adversarul. Am mai invatat lucruri despre ninja, urmarind acest film. Stiu de exemplu ca ei pana si cand dorm te aud, au simtul dezvoltat ca un animal, ranile se vindeca prin puterea mintii, sunt mai rapizi decat glontul !(mda, dar e valabil numai cand ei sunt cei care ataca, "vaneaza", cand se apara, cand sunt surprinsi la randul lor, gata, sunt ca oricare, vorbesc cu puterea gandului, iar asta suna soptit in film, devin invizibili pe masura ce avanseaza in varsta, pentru ca invizibilitatea vine odata cu experienta. Cu toate astea, filmul in sine, cum spuneam si mai sus, nu e foarte slab. Castiga la capitolul tensiune, efecte si scene de arta martiala. Inceputul, pastrand proportiile, mi-a amintit de Leon, intrarea in scena a celebrului criminal, o intreaga banda e anihilata in cateva minute. La fel si aici, un ninja infrunta usor o gasca de oameni inarmata pana in dinti. Aaaaa, inca ceva. Nu ai nevoie de paza anume ca sa stii ca vin. Trimit ei, un pergamant cu sigiliul clanului si niste nisip in interior. Cand primesti asa ceva, trebuie sa stii ca sunt foarte aproape. Adica, sunt si politicosi. Te anunta ca vin peste tine. Sfarsitul e ciudat ca locatie. Pornind din Berlin, o urmarire se termina in casa clanului ninja, undeva in munti, ascunsa. Ciudata trecerea. De la Berlin la munte. Nu mai insist, ca vad ca tot mai gasesc lucruri care ma fac sa rad. In fine, action pur in Ninja Assassin, caft, salturi, stelute, sabii, cutite, nunceak(in copilarie il numeam lunceag, arma preferata a lui Bruce Lee.Respect.), o poveste previzibila dar in crescendo. Nu-i de mers cu iubita la film, dar asa, pentru o seara cu baietii, o sa fie fain. Merita in cinema, datorita efectelor. Hm, intotdeauna mi-am dorit sa fiu ninja !
Trailer Ninja Assassin

Filmele sfarsitului de an

2009-12-10T13:00:00.002+01:00

In general la sfarsit de an apar filme care sa ne introduca in spiritul Craciunului, mai linistite, mai pline de poveste, mai pline de magie, de trimitere la copilarie dar nu numai. Am avut desene animate, am avut Harry Potter, povesti cu Mos Craciun si cu miracole, cu Gremlins care terorizeaza un oras, l-am avut pe Kevin singur acasa, pe Grinch furand Craciunul si multe multe altele. Anul asta nu face exceptie, dar pluseaza la capitolul inventivitate, fantastic, basme transformate pentru a fi vazute si de adulti, creativitate. De cand am vazut trailerul, pentru mine, Avatar, ultimul film facut de James Cameron, e un film obligatoriu pentru orice cinefil. O sa spun doar ca pentru acest film se lucreaza de 12 ani, o sa mai spun ca dupa parerea regizorului, acest film e Star Wars-ul personal, ca uni il aprecieaza ca fiind Vrajitorul din Oz intalnindu-se cu Apocalypse Now, dar practic cred ca ceea ce a vrut sa spuna e ca realul si imaginarul se impletesc frumos in aceasta poveste SF, de sfarsit de an, iar uneori imaginarul pare real si invers. Filmul e menit sa aduca oamenii din nou in salile de cinema, s-a investit mult in el, aproximativ 500 de milioane de dolari, e filmat cu o tehnica nou, revolutionara, e plin de efecte lucrate pe calculator si are niste personaje fantastice care te cuceresc de la prima vizualizare. Avatar are premiera mondiala pe 18 decembrie, asa ca o sa fie si in Romania de atunci. De vazut in 3D obligatoriu !
Trailer Avatar.
Un al doilea film, este basmul pentru adulti si pentru copilul din fiecare, Where the wild things are, a lui Spike Jonze. Acest film ne poarta intr-o lume magica, a acelor lucruri despre care se spune ca doar un copil le poate vedea, o lume a povestilor la gura sobei spuse in soptit, o lume a monstrului de 3 metri, pe care il avem cu totii in cap, in minunata copilarie.
Trailer Where the wild...
A treia propunere vine tot din partea de SF si anume, castigatorul festivalului de film independent din Londra, filmul Moon. Filmul spune povestea unui barbat care isi petrece 3 ani intr-o baza de pe luna, avand alaturi doar un robot. Spre finalul sederii, un accident ii compromite intoarcerea.
Trailer Moon.
A patra propunere merge spre un alt film britanic, 44 inch chest , cu gansteri, rapiri de persoane si situatii scapate de sub control.
Trailer 44 inch chest
Desenul animat o sa fie prezent ca a 5-a propunere si merge spre lumea minunata a lui Miyazaki, Ponyo, pentru cei care au pierdut acest film la Anim'est.
Ca a sasea propunere, un film din acela de vazut in doi, o poveste de dragoste intre doua personaje putin mai ciudate care imi aminteste bine de Punch, drunk, love. De data asta, Adam, se numeste.
Trailer Adam.
Iar in ultima propunere, pentru cei care au ca si mine, ramas din copilarie undeva, un ninja imaginar alaturi, filmul Ninja assassin. Un film prost probabil, dar cu ninja !!!
Trailer Ninja assassin
Bonus, un film japonez mai vechi si mai bun ca sa contrabalansam comercialul film nou cu ninja. Tot cu ninja, nu se punea problema, e la pachet doar cu propunerea 7, Kamui gaiden, se numeste.
Trailer Kamui gaiden
Enjoy !

Whatever works (SUA 2009)

2009-12-08T17:25:00.001+01:00

Woody Allen s-a intors dupa un "periplu de cateva filme" inapoi in New York pentru a face acest film.
O sa spun din start ca mie mi-a placut Whatever works, are umor de calitate, are rasturnari de situatii, are situatii in care eroul se intoarce brusc spre publicul din sala si intra cumva intr-un dialog cu el, are actori de care in mare nu am auzit, Larry David e o exceptie, dar personal nu mi-a placut decat ca producator al serialului Seinfeld, niciodata ca actor. Cea care ii da replica in acest film, Evan Rachel Wood, pe care am vazut-o in The Wrestler, dar nu am remarcat-o, se incadreaza perfect in tanara inocenta care ii intoarce pe dos viata personajului interpretat de Larry David. Prin urmare, as zice ca Allan se intoarce la stilul sau, cu umor de situatie, la glumele cu evrei, la cele cu Dumnezeu(in una din cele mai bune din film, dupa parerea mea, spune de Dumnezeu ca ar fi gay, nu de alta, dar e decorator), la al sau New York, cu bune si rele, cu oameni de toate felurile si capabil sa schimbe pe oricine ajunge sa-l cunoasca macar un putin. N-o sa dezvalui din actiune, nici nu ar fi prea multe de spus, o sa spun doar ca, cu o repeziciune de tavalug, situatiile se schimba, iar zambetul e mai mereu prezent in toate aceste schimbari. Cred ca e genul acela de film care trebuie sa-l vezi de 2-3 ori, ca sa-i patrunzi in toate micile "lucruri care conteaza", sa-i intelegi toate subtilitatile si sa incerci sa-ti dai seama de tot ceea ce a vrut sa spuna. Recomand cu caldura a se vedea in orice zi mai putin fericita, chiar daca filmul nu e unul din ala care sa te faca sa te simti bine in totalitate. O sa te puna pe ganduri, dar sigur o sa te faca sa si razi. Whatever works, e pana la urma si o filozofie de viata.
Enjoy.
Trailer Whatever works

La teta asustada (ES-PERU 2009)

2009-12-02T18:18:00.001+01:00

La teta asustada a fost surpriza editiei cu numarul 59 a Festivalului de Film de la Berlin, castigand trofeul Ursul de Aur. Filmul ne poarta undeva la periferia orasului Lima, intr-un cartier sarac, ramas mult in urma, cu case darapanate si oameni care isi duc eistenta de pe o zi pe alta. Personajul principal, Fausta, interpretat de Magaly Solier, munceste din greu si in cat mai multe locuri ca sa poata sa-si ingroape mama, decedata curand, in conditii decente. Neavand bani, neacceptand s-o ingroape in asa numita curte, familia traieste mai mult timp cu un cadavru in casa, partasi la bune si rele. Viata comunitatii e interesant aratata, oamenii locului traiesc in conditii mizere dar undeva se bucura de viata. O groapa in curte poate insemna o piscina, o nunta, prilej de muzica si voie buna, dansuri la ordinea zilei, iar drumul de la serviciu acasa, o aventura numai prin urcarea a zeci sau poate chiar sute de trepte. Obiceiurile locului sunt bine aratate in film, relatiile intre oameni sunt uneori ciudate, sechelele din copilarie sunt prezente mai mereu. Exemplul cel mai bun e cel al eroinei principale urmarita de violul asupra mamei ei, apoi protejata cu un cortof in zona genitala de un eventual posibil alt viol !!! Da, despre asta e vorba, greu de povestit despre film, trist si melancolic, cu oameni ciudati care insa traiesc in conditii grele, cu multa muzica cu haz de necaz si cu diferente mari intre paturile sociale. Bogatii, ca si peste tot, au totul la picioare, iar restul, ca si Fausta, se chinuie sa stranga bani doar cat sa-si duca mama acasa in sat si s-o ingroape. Finalul e la mare....peisaj rupt din alta lume...iar senzatia e ca se incheie un film puternic vizual. Cat despre premiu, inca o data imi spun ca nu stiu sa apreciez asta...mi s-a parut un film bun, dar sub nici o forma un film care sa castige Festivalul de la Berlin !
Trailer La teta...

This is love (DE 2009)

2009-11-30T12:54:00.002+01:00

Poti spune despre un film ca e bun chiar daca subiectul e unul destul de greu de digerat. In cazul de fata, This is love, e asa un film. Iar acest subiect de care vorbim, e pedofilia. Filmul e impartit in doua, pe de o parte, avem povestea principala, a unui barbat in toata firea, "indragostit" de o fata de 10-11 ani, "salvata" de la un bordel vietnamez. Pe de alta, povestea politistei care-l ancheteaza, dupa ce masina lui s-a izbit de un tir. Barbatul, Chris, interpretat de danezul Jens Albinus, cunoscut din filmul lui Lars von Trier, Seful sefilor, e un om care incerca sa-si invinga o problema, nu o recunoaste si sub forma unui ajutor, incearca sa salveze aceasta "fata pierduta", in acelasi timp salvandu-se pe el. Drama politistei care-l ancheteaza, excelent jucata de Corinna Harfouch, incepe cu multi ani inainte cand barbatul ii pleaca de acasa. In toti anii care au trecut, a facut tot mai greu fata problemelor de zi cu zi si a devenit o alcoolica. Ciudata transformare, ziua politista, traind din anii in care a fost un detectiv de succes si sub protectia colegului cu care face echipa, noaptea, decazuta total, prea mult alcool, prea mult iesit si pierdut timpul, prea putina grija de propriu-i copil, prea des trezita intr-un alt pat, cand magia noptii dispare si apare penibilul diminetii. Dialogul dintre cei doi, "decazuti" ai societatii e unul plin de nerv, pornind de la scaune aruncate si terminand frumos si calm, aproape lipiti unul de celalalt si fiecare cu mintea in alta parte. Cheia filmului o constituie increderea care incep s-o aiba cei doi protagonisti, unul in altul, pe masura ce povestile le avanseaza. Asa, pot sa se ajute si sa faca undeva lumina intr-un caz in care nu prea exista. Pe urmele pedofilului era mafia vietnameza, care dorea fie sa faca rost de bani, de pe urma copilei, fie sa isi recupereze "marfa" care nu renunta cu una cu doua. Solutia de a se preda politiei e una fireasca care ofera doar o solutie temporara pentru problema. Dar nu ne intindem in timp. This is love e un film puternic emotional si plin de scene antologice, care dau macar un putin de gandit, in timpul filmului si atunci cand iesi. E un must see, pentru orice cinefil...acum, depinde pana la urma si de gustul fiecaruia, daca te astepti sa fie action sau horror, n-ai sa gasesti asa ceva...dar undeva, ai sa gasesti un film rupt din realitate care te apasa si undeva stii ca asa e...dragostea doare ! Enjoy
Trailer This is love

66-67 Fairplay war gestern (DE 2009)

2009-11-29T23:56:00.001+01:00

Filmul e unul dintre cele mai "pe gustul meu" filme vazute in anul asta. In mare, e o poveste de baieti, fani ai unei echipe ajunsa in liga a 4-a germana, care insa in anul 1966-1967 a castigat campionatul Germaniei. Sunt unii din putinii fani devotati ai acestei echipe, nici nu erau nascuti atunci dar au preluat istoria ca si cum ar fi fost una personala. Merg la meciuri, canta, tipa, urla, injura, se bat cu galerii adverse, apoi se opresc in clubul propriu, asculta muzica punk si canta melodia echipei intr-o maniera personala. Putin zgomotoasa. Dramele fiecaruia si le trateaza in gasca, se ajuta, se completeaza, undeva parca au uitat sa creasca, lovindu-se de probleme, reactioneaza impulsiv si ciudat si practic tot ceea ce conteaza e codul lor de onoare, dupa care s-au ghidat in viata. E clar ca se pierd dintre ei, odata cu trecerea timpului, alegand o viata in cuplu, alegand un serviciu care nu le mai da timp liber....dar undeva, cei cativa ramasi, sunt acei prieteni pe care-i am si eu si tu, calatorule, pe care nu-i poti uita niciodata. Antrenant film, n-a stat o clipa locului, fascinante imagini, savuroase discutii...o nota aparte pentru ideea legata de ceea ce simteau cand se drogau...nu-si pierdeau controlul, nu erau nici macar in extaz, nu pluteau, nu meditau, nu visau cu ochii deschisi...ci erau chiar in mijlocul unui vis, erau mai mereu intr-un alt oras...se trezeau pe strazile lui, la mare, la munte, ar fi putut schimba orasul, schimband drogul...era felul lor de a vedea lumea, ramanand fideli unui oras...unei echipe...Nu vroiau sa se schimbe...doar viata ii va schimba...situatia scapa putin de sub control, crezi ca o sa degenereze intr-o mare tragedie.. dar echipa lor preferata reuseste sa castige meciul cand nimeni nu se mai astepta si totodata promoveaza in liga a 3-a. Prin urmare, ce probleme mai sunt cand echipa ta tocmai a promovat? Liga e mai putin importanta...conteaza doar senzatia. L-as revedea maine, atat de mult mi-a placut...
Trailer 66-67...

Hachiko (SUA 2009)

2009-11-28T14:05:00.001+01:00

Hachico e un film despre fidelitate si prietenie. Unul trist, in care personajele principale, un om si un caine, traiesc si se obisnuiesc unul cu altul iar soarta le joaca o festa din aia fara posibilitate de remediere. Cainele Hachiko, e unul japonez din rasa Akita, foarte devotat celui pe care il considera stapan. Aici, povestea incepe cand Hachiko e inca pui, pierdut intr-o gara dintr-un orasel american si gasit de profesorul Wilson, interpretat de Richard Gere. Luat acasa, convins cu greu familia sa-l pastreze, numai si numai pentru ca adevaratul stapan nu aparea, cainele devine incet incet un membru al familiei. Foarte inteligent, plin insa de mandrie, nu accepta sa faca ceva ce nu-i place(de ex nu aduce mingea)...are cumva un stil cu care nu esti obisnuit, intre prietenos si ciudat in comportament. Oricum...ideea e ca isi formeaza un obicei din a merge cu personajul interpretat de Gere la gara in fiecare zi si apoi, cand aude trenul, il asteapta in acelasi loc. Castiga simpatie in drumul spre gara, obisnuitii zonei, vanzatorul de hot dog, macelarul, doamna care detine libraria, seful de gara il includ in povestile lor, il rasfata si cumva se mira cate lucruri poate sa inteleaga si cat de ascultator si intelept este. O singura data nu a venit sa-si astepte stapanul la gara, cand intelegi practic ca e animal...si avea de a a face cu un alt animal, un sconcs si incerca sa-si apere teritoriul si in acelasi timp era curios de atitudinea curajoasa a sconcsului...
Inevitabilul se intampla insa cand profesorul nu vine la gara si in fond, nu mai vine niciodata...prabusindu-se in fata elevilor, in ziua in care cainele presimtise si incerca sa-l tina acasa chiar cu ajutorul mingii, cu care nu se jucase niciodata. Trisc, scurt, fara sa poti reactiona...ca in viata reala...esti si brusc nu mai esti...dar undeva traiesti prin ceilalti si asta cumva te linisteste. "Cand nicaieri nu mai esti...esti in mine"(Blaga), la asta se reduce totul. Iar cainele, in toata perioada in care a trait si-a asteptat stapanul in acelasi loc, uimind trecatorii, facandu-se cunoscut, iubit, ajutat...atunci cand anii au trecut peste el si mersul ii era tot mai greu. Un caine fidel, rasplatit in final chiar de stapan. Intr-o lume mai buna, evident. Ningea afara. Atunci a reusit sa vada iar si cumva a stiut ca nu mai trebuie sa astepte....in sala eram doar doi, tu si cu mine...prea multe lacrimi, prea multa durere...mergem inainte, invatam din film, lasam durerea in urma, traim...
Filmul se bazeaza pe o intamplare reala petrecuta in Japonia prin 1930...
Trailer Hachiko

Weltstadt (DE 2008)

2009-11-27T22:52:00.000+01:00

Weltstadt e un film dur la prima vedere, facut cu buget redus dar despre un subiect care arde. Chiar si la propriu. Povestea filmului e povestea a doi prieteni, ramasi fara serviciu, traind din mici gainarii si visand la un loc mai bun, intr-un oras mai mare. Violenta isi face loc treptat, explicatia data de regizor e cea a mediului, a lipsei de orice posibilitate si a inchiderii intr-un oras in care nu se intampla mai nimic. Banalul cotidian, o plimbare cu bicicleta, o vizita la solar, un furt de sticle de bere, o sarbatoare la chioscul de la marginea padurii, e pigmentat cu scene care te fac sa crezi ca ceea ce strang in ei cei doi tineri, o sa rabufneasca intr-o buna zi. Asa se si intampla. Victima e un cersetor care intamplator era pe o banca in drumul celor doi. Distractia maxima dupa mai multe beri a fost sa-l arda putin...dar au pierdut totul de sub control si undeva acest lucru ii va marca toata viata. Filmul are in spate o poveste reala petrecuta intr-un orasel german acum cativa ani. Filmat simplu, fara prea multe efecte speciale, filmul pare un semi-documentar despre oameni aflati intre incercare si lipsa de speranta. Semnalul de alarma a fost tras, explicatie asupra violentei, desi nu pot s-o accept atat de usor, pare reala. Mediul influenteaza totul, lipsa de ocupatie o amplifica, alcoolul si problemele acumulate ii dau lovitura finala. Un film trist, static pe alocuri, cu o muzica ce parca amplifica starea de tensiune...recomandat doar pentru amatorii de "bucati dure din viata reala".
Trailer Weltstadt

Sunshine (UK 2007)

2009-11-26T18:37:00.000+01:00

Sunshine e unul din filmele SF care pe mine m-au incantat. Regizat de Danny Boyle, "parintele" Trainspotting-ului si al mult mai premiatului Slumdog Millionaire, filmul e despre o calatorie menita sa reinvie soarele, care se stinge. O bomba aruncata in soare ca sa creeze un alt soare. Nu stiu cat e de veridica ideea, sa zicem doar ca eu am acceptat-o si am urmarit actiunea. Cu 7 ani inainte, prima misiune Icarus a esuat. Nava s-a pierdut pe undeva prin univers, contactul cu cei implicati s-a pierdut. Icarus 2 are 8 membri la bord, cosmonauti si oameni de stiinta. Sunt mult mai bine pregatiti si mult mai hotarati sa reuseasca unde precedenta misiune a clacat. Imaginile din interiorul navei sunt foarte reusite, imaginea soarelui sau a planetei Mercur, puse intr-o anumita lumina, completate de muzica, ofera un plus filmului. Nu credeam ca niste imagini banale cu valuri spargandu-se de tarm, pot sa linisteasca...dar undeva departe, cred ca aceste mici lucruri conteaza...am revazut scena...linistesc, culmea...Apar problemele, firesc, cumva te si astepti, devierea de la curs, mesaj interceptat de la fosta misiune, dupa 7 ani, partea umana sau cea realista se lupta pentru continuarea misiunii, greseli umane, pierderi, suspans, surprize, lumina solara, conflicte, batai, pierderea controlului si peste toate scopul comun. Filmul are scene scurte si pline de poetica, de exemplu cand eroul principal interpretat de Cillian Murphy discuta cu eroina interpretata de Rose Byrne , apropierea e undeva in aer, chiar daca nu se ating, o simti in privire, in faptul ca impreuna vor merge spre soare, poate fara intoarcere, o simti in cuvinte, in ingrijorarea ei ca l-ar putea pierde, a lui, ca n-ar mai vedea-o....poate ca finalul l-as fi vrut altfel, poate ca anumite elemente sunt prea fantastice, una peste alta, continui sa zic ca e un film de vazut, trebuie doar sa iti placa genul. Nota aparte pentru muzica si imagini...Enjoy
Trailer Sunshine

Berlin calling ( DE 2008)

2009-11-26T17:55:00.001+01:00

Muzica de club, party-uri, plimbari prin toata lumea, droguri usoare apoi alte droguri, energizante, oameni care traiesc mai mult noaptea si dorm ziua, sex, iubita, iubita iubitei, filozofii de pahar, halucinatii, caderi, mers pe margine, dans, miscare, tigari, placi, statii, calculatoare, sintetizatoare, discoteci, cluburi, plaje....si multe altele dar cand toate astea sunt in exces si nu aduc nimic nou doar aceeasi si aceeasi poveste, vine si depresia. Cam asta-i filmul Berlin calling. Povestea unui dj de top care se pierde treptat inaintea unui nou album, cazand fizic, emotional, mental, atacat din mai multe directii...iar nebunia lui e frumoasa, tot cu muzica, tot cu spitalul dansand pe a lui muzica, tot cu imagini care vorbesc si fara cuvinte din care iesi intrand in altele, tot cu viata personala facuta praf ca acelasi praf care il trage pe nas in pauzele de muzica. Cumva realist filmul, germanul Karl Kalkbrenner si-a cam jucat propria poveste. Lumea celor din spatele pupitrului, a bit-urilor tehno, din spatele muzicii electronice, din spatele povestilor de club... poate fi fascinanta dar e si dura. Eroul o sa-si gaseasca propria cale intr-un fel sau altul, buna-rea...ramane sa vedeti voi. Cred ca merita. Enjoy
Trailer Berlin calling

Louise hires a contract killer (Fr 2008)

2009-11-25T17:36:00.001+01:00

Titlul original e Louise -Michel. Filmul e unul din acelea de un umor absurd marca cuplului de regizori(si scenaristi) Benoit Delepine si Gustave de Kerven, care au incantat chiar si ca actori in precedentele Aaltra si Avida. In noul lor film, e pentru prima data cand decid sa nu mai intre si in rolurile personajelor si inca o noutate, e primul film color facut impreuna, precedentele, au fost in alb-negru. Imaginati-va situatia. O fabrica in care lucrau numai femei(industrie usoara) isi inchide portile peste noapte pentru ca nu mai este rentabila . Ziua urmatoare, cand ar fi trebuit sa inceapa programul, ele vor gasi doar hala din care au fost scoase masinile de cusut si cate o scrisoare prin care li se platesc despagubiri echivalente cam cu un salariu pe o luna. Ce vor face cu acesti bani? Apar tot felul de idei, de la mici ascociatii la visul de a reface cumva vechea fabrica...dar pana la urma, toate ajung la concluzia ca cel mai bine ar fi sa puna banii in comun si sa gaseasca un ucigas profesionist care sa il omoare pe cel care a decis inchiderea firmei, nimeni altul decat fostul director. De aici, incurcaturile, incercarile repetate si povestea in sine de un absurd dus la extrem, incanta si plac spectatorului. Din cand in cand mici iesiri din poveste sau pur si simplu glume de situatie, fac ca toata sala sa rada in hohote. Am ras si eu, prin urmare, cu zambetul pe buze il recomand si il notez cu 8. De vazut obligatoriu !
Trailer Louise ...

2012 ( SUA 2009)

2009-11-21T13:25:00.000+01:00

2012 e un film de actiune care te tine in scaun de pe la inceput pana la sfarsit. Chiar daca cliseistic, scenele sunt facute exact ca sa scape in ultima fractiune de secunda personajele principale, cred ca are si momente bune in afara de efectele speciale. Povestea filmului se bazeaza pe un eveniment natural prevazut de populatia Maya cu multi ani inainte de Christos, ca find sfarsitul lumii. In fond o aliniere in linie a planetelor care sub influenta soarelui, duce la inversarea polilor, la formarea cutremurelor de peste 9 grade si la valuri tsunami de peste 15 000 de metri. E clar ca e o poveste despre apocalipsa, despre sfarsitul lumii. Te intrebi mai mereu? Poate exista asa ceva? Ar fi cam nasol...Revenind. De acest lucru, mai marii lumii afla undeva in jurul anului 2010 si ca in vremuri biblice, cand cu Noe, construiesc la randul lor o arca in care 400 000 de supravietuitori vor duce rasa mai departe. Filmul ne duce pe urmele supravietuitorilor, cumva, incercand sa ne spuna povestea lor fugind din calea inevitabilului. Sunt scene din acelea in care pamantul se surpa in spatele masinii pe care o conduc, cad blocuri, ei reusesc un slalom ca nimeni altii printre cladiri in cadere si reusesc sa fuga cu un ultim avion. Problemele de alimentare apar si cumva valul seismic ii urmareste pe tot parcursul filmului. Apar oamenii care au vandut locurile in celebra arca, apar oamenii care asteapta senini sfarsitul alegand sa ramana, apar cei care calca in picioare alti oameni ca sa ajunga la acel loc al sperantei si cei care pur si simplu spera ca fugind, sa gaseasca o cale de a scapa. In general, cum spune si cartea, indraznetii inving, partea umana castiga in detrimentul partii calculate, iar filmul se termina cumva plin de speranta. Efecte de nota 10, jocul actorilor previzibil, John Cusack in rol principal, se incadreaza in rol dar nu exceleaza, Danny Glover in rolul presedintelui american asa si asa, poate singurul care face un rol mai altfel, desi scurt, e Woody Harrelson, in rolul unui reporter nebun, care isi vede teoria conspiratiei in fata ochilor. Inca o nota aparte pentru tanarul cercetator interpetat de Chiwetel Ejiofor cunoscut din Inside man, cred ca face un rol credibil si mai cred ca desi nu e foarte cunoscut, o sa mai auzim de el in viitor. Am afirmat ca sunt momente in care stai in scaun putin incordat, asa e, desi cumva banuiesti ca cei buni vor scapa...in fine, nu doar pentru asta si pentru efecte zic ca merita vazut. Parca mai are ceva. Poate acel ceva de film pozitiv. N-o mai lungesc. Enjoy. Nota de trecere clar, plus punctul pentru efecte.

Trailerul 2012.

Cateva filme pentru mai tarziu

2009-11-20T01:08:00.000+01:00

Pot sa vad orice gen de film, oricat de prost ar fi, mi-e greu sa ies din sala sau sa nu urmaresc pana la capat, imi place sa gasesc si in filme proaste acel mic amanunt care sa-mi spuna ca a meritat. In ultimul timp inchiriez filme(destul de comerciale) de la centrul unde merg la spinning. Avantajul e ca sunt gratis pentru toti membrii clubului. Gratis insa doar 2 zile. Prin urmare, imi permit sa-l tin 2 zile, in general il vad si il duc inapoi, cateodata nu apuc si dupa o zi, incerc sa-l iau din nou. Cu mici exceptii, nu sunt filme pe care sa ti le propui sa le vezi. Le vezi pur si simplu. Aici insa, imi propun sa scriu despre filme pe care chiar mi-as dori sa le vad in urmatoarea perioada, sunt filme din acelea pe care le astepti cu sufletul la gura si savurezi la maxim momentul in care ai reusit sa intri in sala, te-ai pus pe scaun si se sting luminile.
O sa incep cu Lebanon, castigatorul leului de aur de la Venetia, un film israelian a carui actiune se petrece in timpul primului razboi din Liban, iar partea inedita consta in faptul ca aprope tot filmul s-a filmat din interiorul unui tanc(ma duce cu gandul la Hartia va fi albastra). Al doilea film ar fi ultimul film al fratilor Coen, A serious man, o comedie neagra in stilul bine cunoscut, al treilea film, In the loop , o alta comedie neagra si satira polita made in England, al patrulea ar fi o alta comedie, avandu-i ca protagonosti pe George Clooney si Ewan McGregor, dar si in roluri secundare, pe doi mari actori, Jeff Bridges si Kevin Spacey, The men who stare at goats se numeste ...cam multe comedii...asa ca al cincilea o sa fie o noua drama, The Road, un film a carui actiune se petrece intr-un viitor apocaliptic in care un tata si al sau fiu isi croiesc drum incercand sa supravietuiasca. Ar mai fi doua, numarul sase si numarul sapte, primul fantasy marca Terry Gilliam, ultimul in care apare regretatul actor Heath Ledger, The imaginarium of Doctor Parnassus, celalalt, horror-ul The Wolfman, avandu-l in rol de om care se transforma in lup pe Benicio del Toro . Trailerele mai jos. Enjoy.

Trailer Lebanon (din pacate dublat in italiana)
Trailer A serious man
Trailer In the loop
Trailer The men who stare at goats
Trailer The Road
Trailer The imaginarium of...
Trailer Wolfman

Doghouse

2009-11-19T18:26:00.000+01:00

Doghouse s-ar vrea un film de groaza cu aspecte comice si umor britanic. In mare, cam asta si reuseste sa fie, nici nu a vrut sa zica ca ar fi altceva, decat o joaca de baieti mari. Nu te sperie suficient pentru ca iti pare ca nu e real, se rade mult si intr-o prima faza, nu prea sunt victime. Povestea e una de baieti, putin misogin, cand unul din gasca divorteaza, se gandesc sa sarbatoreasca intr-o localitate unde raportul femei-barbati e de 6 la 1. Prin urmare, vor sa se distreze la maxim. Doar ca un virus le strica planul, femeile din localitatea respectiva devin un fel de zombie iar barbatii din oras nu mai exista, sunt exterminati pana la unul. Prin urmare, o lupta intre cei 6-7 barbati noi ajunsi in oras si femeile zombie, plus umorul britanic, plus mici rasturnari de situatie si asta se intampla cam pe tot parcursul filmului. Doi actori destul de celebri in Anglia in rolurile principale, Danny Dyer si Stephen Graham, ambii cu multe filme la activ. Finalul e din ala clasic in filmele de groaza...cand crezi ca e gata, mai apare ceva cat sa te mai sperie o data. Asa, de distractie, merge filmul, altfel... 6 tot pentru accent si umor.
Trailer Doghouse.

The Tournament (UK 2009)

2009-11-18T17:37:00.001+01:00

The Tournament e un film in care cei mai renumiti criminali se confrunta pentru suprematie intr-un joc gen Big Brother. Ultimul castiga totul. Din exterior se fac pariuri, sunt indicate cote, in spatele fiecarui asasin, sta de fapt un om cu bani, care se distreaza si el in felul lui. Cine-i cel mai bun? Cine castiga? Care moare primul? Cine ajunge in finala? Actiune pe paine, batai, impuscaturi, cipuri implantate si ghid electronic pentru fiecare in parte, urmarire video, totul transmis in direct pentru "oamenii cu bani", astfel incat in momentul in care se apropie unul de altul, vor vedea care dupa care vine si asteapta show-ul. Un negru acrobat, greu de tinut in loc, un ucigas fara scrupule, care se distreaza ucigand tot ce misca, fara absolut nici o logica, o femeie cu sange rece, care cauta motivarea financiara si o iesire din lumea criminalilor si campionul de anul trecut, sunt cei mai renumiti. Din greseala lor li se alatura un civil. Un preot interpretat de Robert Carlyle, cunoscut publicului larg din Trainspotting si Full Monty. Finalul e neprevazut si in sange. Filmul nu e cine stie ce, pe tot parcursul sau se disting doar scenele de actiune. Pentru impatimiti, ar merge asa, ca film de sambata, altfel, insa parca astepti mai mult. Nota de trecere si inca un punct pentru accentul si umorul britanic. Enjoy numai daca nu ai ce face, afara ploua si e tarziu.
The Tournament trailer.

From Asia with love and hate

2009-11-18T00:27:00.027+01:00

Pana la sfarsitul anului 2009, planuiesc sa mai vad cateva filme asiatice. Unele putin mai vechi, de care fie nu auzisem, pana de curand, fie le ratasem, din varii motive, altele cat se poate de noi. Aleator, fara sa stabilesc o ordine de vizionare, as zice asa. As vrea sa vad Crows Zero si Crows Zero II, ale lui Takashi Miike, adaptari dupa manga-uri, despre gasti rivale dintr-un colegiu. care traiesc dupa legea junglei, a celui mai tare, as mai vrea sa vad Vengeance a lui Johnnie To, un film despre prietenie si razbunare cu Johnny Hallyday in rol principal, Overheard, facut de cei care au facut Infernal affairs, Alan Mak&Felix Chong, oarecum in acelasi stil si cu acelasi ritm, Connected, despre un telefon misterioas, care daca o sa se inchida o sa aduca cu sine eliminarea persoanei de la celalalt capat, un politist pe urmele unui criminal in serie, Mad detective, tot in regia lui Johnnie To, poate chiar si mega produtia marca John Woo, Red Cliff . Trailere filmelor de mai sus :

Crows Zero trailer
Crows Zero II trailer
Vengeance
Overhead trailer
Connected trailer
Mad detective
Red Cliff trailer

Barbati care urasc femeile (Suedia 2009)

2009-11-17T02:19:00.000+01:00

Trilogia lui Stieg Larsson se citeste pe nerasuflate. Prima parte, Barbati care urasc femeile a fost ecranizata la inceputul anului si se distinge prin faptul ca pastreaza destul de bine cam tot ceea ce era in carte. Pentru cei care au citit cartea, filmul, desi de 152 de minute, pare unul destul de scurt. E drept, e fidel cartii, dar undeva tot se gasesc nemultumiti care sa critice anumite lipsuri. Revenind la film, avem o poveste politista de toata frumusetea. Un mister vechi de aproape 40 de ani, un jurnalist angajat sa desluseasca misterul, ca un caine de lupta, care daca a prins un fir, merge pe el pana la capat, o afacere cu multi oameni de rang inalt implicati, santaj, bani, avocati corupti, disparitii, crime neelucidate, o revista condusa in spiritul dreptatii si un personaj feminim absolut fascinant, "o femeie care uraste barbatii care urasc femeile", Lisbeth Salander, hackerita, sociopata, avand un simt propriu al dreptatii, totodata si mana dreapta a jurnalistului Mikael Blomkvist, ziaristul de mai sus. Cei doi pornesc pe urmele unui criminal periculos, adaugand piese de puzzle la ceea ce stiau de la inceput. Filmul are nerv, e alert, permanent apar noi si noi lucruri, te tine in scaun, daca nu ai fi citit cartea cred ca e si mai si...in fine, nu prea simti cum trec cele 152 de minute si asta e bine. Nu stiu insa ce as mai fi vrut ca sa-l consider mai bun, cumva mi-a lasat impresia de facut in graba dupa model...si undeva nu m-a convins personajul Mikael Blomkvist. In carte e altfel, nu am reusit sa mi-l imaginez pe actorul ales, in rolul lui..., cat despre Lisbeth, parca Larsson ar fi scris rolul pentru Rapace ...dar asta e o alta poveste.
Urmeaza partile 2 si 3. Oare sa fie ca la Lords of the ring, unde partea a 3-a e cea mai buna considerata?
Asteptam si speram.
Trailerul filmului.

Noapte buna, calatorule.

Gigante (Uruguay 2009)

2009-11-17T01:19:00.002+01:00

Gigante e genul acela de film simplu care place. Minimalist, cu un umor fin, constuit ca o poveste in care un baiat e pur si simplu fascinat de o fata. Baiatul e aici insa un munte de om, paznic de noapte intr-un supermarket si la sfarsit de saptamana, bodyguard in discoteca. Fata, femeie de serviciu in acelasi supermarket, o visatoare innascuta, mai mereu cu castile in urechi la munca lasand senzatia ca e cu mintea departe. Asa-i si atrage atentia, rasturnand un raft plin cu conserve, in timp ce facea curat...el uitandu-se in gol la un monitor, observa ceea ce se intampla in supermarket dupa ce se inchide sau inainte de a se deschide, cumva in rutina-i zilnica de serviciu si acasa, apare ea sa-i "strice" aceasta liniste. Povestea se dezvolta liniar, incet cumva, prin mici gesturi, mici urmariri, in care el e tot dupa ea si ea pare sa nu observe, mici atentii lasate in drum, mici balbe, momente stanjenitoare, lucruri de adolescenti printre oameni mari. Doua sunt momentele in care ea da senzatia ca stie de el dar sunt atat de discrete ca daca nu esti atent, le ratezi. Foarte poetic cumva tot filmul, cateodata atat de expresiv ca lipsesc cuvintele. Foarte simplu construit, cu foarte putine mijloace, dar plin de detalii mici, care conteaza. As spune ca nu e un film mare, dar e unul special. Finalul e pe plaja. Enjoy !
Trailerul, ca de obicei, mai jos.
Trailer Gigante

Goemon (Japonia 2009)

2009-11-16T01:18:00.002+01:00

Goemon e un film de actiune dar si fantastic care ne propune o incursiune prin Japonia secolului XVI. Eroul e un fel de Robin Hood japonez, furand de la bogati si dand la saraci, permanent in conflict cu autoritatile si iubit de mase. Pana aici e simplu, desi m-am socat sa vad artificii in scena de inceput a filmului. Ar trebuie sa ma mai documentez. Poate chiar existau pe atunci. Oricum, revenind la film, pe masura ce avansam, parca devine din ce in ce mai complicat. Aflam de fapt ca parintii lui Goemon au fost ucisi dar el a fost crescut de un nobil, un general priceput ca nimeni altul in a-l aduce pe calea cea buna, dupa criteriul, "fa-te puternic, asa, n-o sa mai poata nimeni sa-ti ia ceva ce pretuiesti !" Asa, eroul nostru a devenit ninja. Se incurca si mai tare treaba pentru ca apare o fata. Nimeni alta decat nepoata generalului ! Chiar si parintii ei au fost ucisi.(noroc ca nu e telenovela sud americana, ca aflam ca sunt frati ;-)) Iar daca tot suntem la acest capitol, insusi generalul e ucis. Miseleste, normal, de catre cel care a preluat puterea. In acest moment, Goemon hotaraste sa devina liber, sa traiasca fara stapan, ajungand la chestii de Robin Hood, cum spuneam. Dar in scena apare un alt ninja, fratele lui de cruce, cel cu care s-a antrenat sub indrumarea mainii drepte a "parintelui adoptiv", cel mai tare ninja ! Neinfrantul. Pana la urma avem practic de a face cu o lupta pentru putere, de o parte, continua, orice nobil instalat, are un pretendent si pe cineva in anturajul sau care comploteaza sa-i ia locul. De cealalta parte avem latura aia mai umana, mai cu glume japoneze, mai povestea de dragoste intre Goemon si frumoasa nepoata de nobil...si lupta pentru dreptate. Pentru pedepsirea celor raspunzatori, oamenii care acum au puterea. Luptele sunt pline de efecte speciale, pline de salturi, de gloante care sunt mai incete decat personajele, de sabii taind mereu, scoase din teaca. Pot doar spune ca au fost cele mai multe salturi, cele mai multe zboruri si oarecum cele mai nerealiste lupte, gen 1 contra 500, castiga acel singur om. De ce? Pentru ca e ninja ! Ce e culmea, filmul desi pare previzibil, desi e incarcat de patetism ,mai are si momente bune, haioase sau pline de arte martiale. O ultima concluzie dupa asa un film. Eroii japonezi nu mor din prima ! Glont in cap? Te ridici ! 500 de sageti spre el, salt peste, strapuns de sabii, merge si asa, mitraliat cu mii de gloante? Oare gloantele se ating de ninja? Ei bine, nu. Of, cand ma gandesc ca in toata copilaria mea visam sa fiu ninja !(pe langa Batman, omul paianjen sau "piele rosie"). Trailerul mai jos.
Trailer Goemon.

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi...

PS Am inceput sa notez filmele ca la scoala, Goemon a lua nota de trecere in opinia mea, e un 5 muncit !

500 days of Summer (SUA 2009)

2009-11-13T16:51:00.004+01:00

Un el si o ea si cele 500 de zile. Pana aici e simplu. Povestea s-a mai auzit. Dar se complica pe parcurs. Mai intai, modul de a ti-o spune. Zilele nu sunt cronologice. Poate sa inceapa cu ziua 1, dar sare apoi la 83, se intoarce la 7 si tot asa(incepe cu ziua 488 !). Practic, sunt grupate dupa starile protagonistilor, stari care se gasesc aproape in orice relatie. Sunt zile bune, extrem de bune, luminoase, sunt certuri, renuntari, zile negre si sunt convins ca nu le-am enumerat pe toate, mai sunt si altele. Inca un element nou. Barbatul e cel care isi pierde capul si vrea o relatie pe termen lung inca de la inceput, femeia vrea doar o aventura si o lunga prietenie. Poate schimba ceva? Exista oare relatia perfecta? Exista acea jumatate pentru fiecare? Exista acea EA si acel EL? Exista intotdeauna sfarsit fericit? Joseph Gordon Levitt si Zooey Deschanel sunt foarte convingatori in rolurile principale. Dar raspunsul e unul care poate fi aflat doar dupa cele "500 de zile de vara". Marea parte din noi o sa ne regasim in acest film, macar in una din acele zile, macar intr-o stare, daca nu doar in cele frumoase. Tare mult mi-a placut una din zilele fericite, cea in care au ajuns in Ikea la cumparaturi ! Enjoy.
PS Dupa indelungi ezitari...dezbateri, unele chiar cu mine insumi...am schimbat nota, ca dupa o reexaminare. Filmul e de 8. :-)

Looking for Eric (UK 2009)

2009-11-13T15:59:00.001+01:00

Imaginati-va intr-o situatie disperata, la limita, aproape fara iesire, cu toate incercarile abandonate pe la mijloc sau esuate, imaginati-va un moment de cadere, un moment in care rezolvarea problemei apasa mai tare decat orice altceva. Ce ati face? Unii ar astepta ajutor divin, unii ar fugi departe, altii s-ar recunoaste invinsi sau ar lupta chiar daca pare fara speranta. Ken Loach, regizorul filmului, gaseste o solutie simpatica si putin iesita din real a acestei situatii. Prietenul imaginar ! Iar acest prieten, nu e oricine, e idolul personajului principal, e zeul fotbalului pentru toata suflarea din Manchester, e cel care poate trece peste orice, pentru ca in fond, in unul din cele mai savuroase dialoguri din film spune despre el ca nici macar nu e om, e Cantona . Cantona in rol de sfatuitor, de solutie, de om care a avut lumea la picioare inscriind goluri si in realitate, cel mai mult s-a bucurat de o pasa, adica de jocul in echipa. Filmul e despre asa ceva, despre prietenie, despre disperare si despre speranta. Plin de imagini din perioada de glorie a celebrului fotbalist, condimentat pe alocuri cu umor britanic de buna calitate, Looking for Eric, merita cele aproape 2 ore de atentie. Enjoy. (mai jos trailer-ul oficial)