Sin nombre e un film dur despre saracia Americii Centrale, despre visul tinerilor de a parasii tara natala si de a ajunge in Statele Unite ale Americii, tara tuturor posibilitatilor. Acolo pot munci, pot castiga ceva si oarecum se pot realiza. In cazul de fata, povestea incepe in Honduras, o tara incercata de mult de soarta, unde o tanara impreuna cu unchiul si tatal ei pornesc intr-o calatorie cu trenul spre ceea ce considera ei salvarea de la saracie. Drumul e lung, aproape 3 saptamani, conditiile extreme, trenuri de marfa, se doarme pe acoperis sau pe jos, in statiile in care trenul opreste mai mult. Peisajul insa e contrastant, de la paduri si munti pitoresti la orase saracacioase cu copii alergand dupa tren, sperand sa primeasca ceva de la cei care pleaca intr-un loc mai bun. In paralel cu povestea tinerei plecata din Honduras avem o alta poveste, a unui tanar mexican, ce face parte dintr-o banda Mara. Tanarul incearca sa-si fereasca prietena de tot ceea ce presupune aceasta banda(omorarea unor persoane inocente,ca un fel de accept de a intra in banda, trafic cu droguri, prostitutie, rapiri de persoane, furturi) si sa traiasca partea aceea frumoasa, cu prietena, ascunzandu-se de banda. E clar ca n-o sa-i mearga la nesfarsit, la fel de clar ca oarecum in acest moment cele doua povesti se intrepatrund. Drumul ei spre o noua viata devine si a lui spre a sta in viata, cautat de propria banda. Pe alocuri violent, plin de lucruri greu de imaginat, filmul ofera o imagine mai putin cunoscuta a Americii Centrale si socheaza prin realitatea acestor povesti. Pe de o parte migratia populatiei acestor state spre America, pe de cealalta, cruda viata a strazii si a bandelor Mara.
Filmul e un road movie, mai mereu in miscare, te tine incordat si creste ritmul pe masura ce avanseaza in subiect.
Ca puncte slabe, anumite scene de lupta foarte rudimentar facute si finalul cliseistic si moralizator. Dar tot cred ca merita vazut. Tot cred ca e ca o experienta, o cunoastere a realitatii acelor locuri, cu bune si rele, mai mult cu rele si mai cred ca merita vazut si pentru naturaletea actorilor, care par incadrati perfect in acel peisaj, pe alocuri creindu-mi senzatia de documentar.
Mai spun doar ca e produs de Gael Garcia Bernal si Diego Luna iar cand sunt implicati cei doi e in general un film bun. Enjoy.
Trailer Sin nombre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu