Ninja Assassin (SUA/DE 2009)

Pana la urma am vazut filmul.  Mi-am dorit sa-l vad si nu am vrut sa mai astept pana apare pe dvd. Ma asteptam sa fie mai prost, sincer, dar undeva cand nu ai asteptari prea multe de la un film, tot ce vezi poate fi trecut la capitolul "lucruri pozitive". Cum mie imi plac ninja, un film cu ninja era eventual interesant ca subiect. Aici subiectul e unul clasic. Sau cel putin prezent in multe alte filme. Razbunarea. Un tanar discipol al unui clan ninja, antrenat sa ajunga un criminal nevazut, se razvrateste impotriva faradelegilor propriului clan. Cand partea umana din el ii dicteaza ca e gresit, isi ridica tot clanul in cap. Era uman, era milos, avea principii...e evident   ca pana la urma, chiar se razbuna pe cei care i-au calcat in picioare toate lucrurile in care el credea. Mult sange in film, multe efecte din acelea in care cate o parte din adversar e taiata in doua... sau chiar adversarul. Am mai invatat lucruri despre ninja, urmarind acest film. Stiu de exemplu ca ei pana si cand dorm te aud, au simtul dezvoltat ca un animal,  ranile se vindeca prin puterea mintii, sunt mai rapizi decat glontul !(mda, dar e valabil numai cand ei sunt cei care ataca, "vaneaza", cand se apara, cand sunt surprinsi la randul lor, gata, sunt ca oricare, vorbesc cu puterea gandului, iar asta suna soptit in film, devin invizibili pe masura ce avanseaza in varsta, pentru ca invizibilitatea vine odata cu experienta. Cu toate astea, filmul in sine, cum spuneam si mai sus, nu e foarte slab. Castiga la capitolul tensiune, efecte si scene de arta martiala. Inceputul, pastrand proportiile, mi-a amintit de Leon, intrarea in scena a celebrului criminal, o intreaga banda e anihilata in cateva minute. La fel si aici, un ninja infrunta usor o gasca de oameni inarmata pana in dinti. Aaaaa, inca ceva. Nu ai nevoie de paza anume ca sa stii ca vin. Trimit ei, un pergamant cu sigiliul clanului si niste nisip in interior. Cand primesti asa ceva, trebuie sa stii ca sunt foarte aproape. Adica, sunt si politicosi. Te anunta ca vin peste tine. Sfarsitul e ciudat ca locatie. Pornind din Berlin, o urmarire se termina in casa clanului ninja, undeva in munti, ascunsa. Ciudata trecerea. De la Berlin la munte.  Nu mai insist, ca vad ca tot mai gasesc lucruri care ma fac sa rad. In fine, action pur in Ninja Assassin, caft, salturi, stelute, sabii, cutite, nunceak(in copilarie il numeam lunceag, arma preferata a lui Bruce Lee.Respect.), o poveste previzibila dar in crescendo. Nu-i de mers cu iubita la film, dar asa, pentru o seara cu baietii, o sa fie fain. Merita in cinema, datorita efectelor. Hm, intotdeauna mi-am dorit sa fiu ninja !
Trailer Ninja Assassin

Filmele sfarsitului de an

In general la sfarsit de an apar filme care sa ne introduca in spiritul Craciunului, mai linistite, mai pline de poveste, mai pline de magie, de trimitere la copilarie dar nu numai. Am avut desene animate, am avut  Harry Potter, povesti cu Mos Craciun si cu miracole, cu Gremlins care terorizeaza un oras, l-am avut pe Kevin singur acasa, pe Grinch furand Craciunul si multe multe altele. Anul asta nu face exceptie, dar pluseaza la capitolul inventivitate, fantastic, basme transformate pentru a fi vazute si de adulti, creativitate. De cand am vazut trailerul, pentru mine, Avatar, ultimul film facut de James Cameron, e un film obligatoriu pentru orice cinefil. O sa spun doar ca pentru acest film se lucreaza de 12 ani, o sa mai spun ca dupa parerea regizorului, acest film e Star Wars-ul personal, ca uni il aprecieaza ca fiind Vrajitorul din Oz intalnindu-se cu Apocalypse Now, dar practic cred ca ceea ce a vrut sa spuna e ca realul si imaginarul se impletesc frumos in aceasta poveste SF, de sfarsit de an, iar uneori imaginarul pare real si invers. Filmul e menit sa aduca oamenii din nou in salile de cinema, s-a investit mult in el, aproximativ 500 de milioane de dolari, e filmat cu o tehnica nou, revolutionara, e plin de efecte lucrate pe calculator si are niste personaje fantastice care te cuceresc de la prima vizualizare. Avatar are premiera mondiala pe 18 decembrie, asa ca o sa fie si in Romania de atunci. De vazut in 3D obligatoriu !
Trailer Avatar.
Un al doilea film, este basmul pentru adulti si pentru copilul din fiecare, Where the wild things are, a lui Spike Jonze. Acest film ne poarta intr-o lume magica, a acelor lucruri despre care se spune ca doar un copil le poate vedea, o lume a povestilor la gura sobei spuse in soptit, o lume a monstrului de 3 metri, pe care il avem cu totii in cap, in minunata copilarie.
Trailer Where the wild...
A treia propunere vine tot din partea de SF si anume, castigatorul festivalului de film independent din Londra, filmul  Moon. Filmul spune povestea unui barbat care isi petrece 3 ani intr-o baza de pe luna, avand alaturi doar un robot. Spre finalul sederii, un accident ii compromite intoarcerea.
Trailer Moon.
A patra propunere merge spre un alt film britanic, 44 inch chest , cu gansteri, rapiri de persoane si situatii scapate de sub control.
Trailer 44 inch chest 
Desenul animat o sa fie prezent ca a 5-a propunere si merge spre lumea minunata a lui Miyazaki, Ponyo, pentru cei care au pierdut acest film la Anim'est.
Ca a sasea propunere, un film din acela de vazut in doi, o poveste de dragoste intre doua personaje putin mai ciudate care imi aminteste bine de Punch, drunk, love. De data asta, Adam, se numeste.
Trailer Adam.
Iar in ultima propunere, pentru cei care au ca si mine, ramas din copilarie undeva, un ninja imaginar alaturi, filmul Ninja assassin. Un film prost probabil, dar cu ninja !!!
Trailer Ninja assassin
Bonus, un film japonez mai vechi si mai bun ca sa contrabalansam comercialul film nou cu ninja. Tot cu ninja, nu se punea problema, e la pachet doar cu propunerea 7, Kamui gaiden, se numeste.
Trailer Kamui gaiden
Enjoy !

Whatever works (SUA 2009)

Woody Allen s-a intors dupa un "periplu de cateva filme" inapoi in New York pentru a face acest film.
O sa spun din start ca mie mi-a placut Whatever works, are umor de calitate, are rasturnari de situatii, are situatii in care eroul se intoarce brusc spre publicul din sala si intra cumva intr-un dialog cu el, are actori de care in mare nu am auzit, Larry David e o exceptie, dar personal nu mi-a placut decat ca producator al serialului Seinfeld, niciodata ca actor. Cea care ii da replica in acest film, Evan Rachel Wood, pe care am vazut-o in The Wrestler, dar nu am remarcat-o, se incadreaza perfect in tanara inocenta care ii intoarce pe dos viata personajului interpretat de Larry David. Prin urmare, as zice ca Allan se intoarce la stilul sau, cu umor de situatie, la glumele cu evrei, la cele cu Dumnezeu(in una din cele mai bune din film, dupa parerea mea, spune de Dumnezeu ca ar fi gay, nu de alta, dar e decorator), la al sau New York, cu bune si rele, cu oameni de toate felurile si capabil sa schimbe pe oricine ajunge sa-l cunoasca macar un putin. N-o sa dezvalui din actiune, nici nu ar fi prea multe de spus, o sa spun doar ca, cu o repeziciune de tavalug, situatiile se schimba, iar zambetul e mai mereu prezent in toate aceste schimbari. Cred ca e genul acela de film care trebuie sa-l vezi de 2-3 ori, ca sa-i patrunzi in toate micile "lucruri care conteaza", sa-i intelegi toate subtilitatile si sa incerci sa-ti dai seama de tot ceea ce a vrut sa spuna. Recomand cu caldura a se vedea in orice zi mai putin fericita, chiar daca filmul nu e unul din ala care sa te faca sa te simti bine in totalitate. O sa te puna pe ganduri, dar sigur o sa te faca sa si razi. Whatever works, e pana la urma si o filozofie de viata.
Enjoy.
Trailer Whatever works

La teta asustada (ES-PERU 2009)

La teta asustada a fost surpriza editiei cu numarul 59 a Festivalului de Film de la Berlin, castigand trofeul Ursul de Aur. Filmul ne poarta undeva la periferia orasului Lima, intr-un cartier sarac, ramas mult in urma, cu case darapanate si oameni care isi duc eistenta de pe o zi pe alta. Personajul principal, Fausta, interpretat de Magaly Solier, munceste din greu si in cat mai multe locuri ca sa poata sa-si ingroape mama, decedata curand, in conditii decente. Neavand bani, neacceptand s-o ingroape in asa numita curte, familia traieste mai mult timp cu un cadavru in casa, partasi la bune si rele. Viata comunitatii e interesant aratata, oamenii locului traiesc in conditii mizere dar undeva se bucura de viata. O groapa in curte poate insemna o piscina, o nunta, prilej de muzica si voie buna, dansuri la ordinea zilei, iar drumul de la serviciu acasa, o aventura numai prin urcarea a zeci sau poate chiar sute de trepte. Obiceiurile locului sunt bine aratate in film, relatiile intre oameni sunt uneori ciudate, sechelele din copilarie sunt prezente mai mereu. Exemplul cel mai bun e cel al eroinei principale urmarita de violul asupra mamei ei, apoi protejata cu un cortof in zona genitala de un eventual posibil alt viol !!! Da, despre asta e vorba, greu de povestit despre film, trist si melancolic, cu oameni ciudati care insa traiesc in conditii grele, cu multa muzica cu haz de necaz si cu diferente mari intre paturile sociale. Bogatii, ca si peste tot, au totul la picioare, iar restul, ca si Fausta, se chinuie sa stranga bani doar cat sa-si duca mama acasa in sat si s-o ingroape. Finalul e la mare....peisaj rupt din alta lume...iar senzatia e ca se incheie un film puternic vizual.  Cat despre premiu, inca o data imi spun ca nu stiu sa apreciez asta...mi s-a parut un film bun, dar sub nici o forma un film care sa castige Festivalul de la Berlin !
Trailer La teta...

This is love (DE 2009)

Poti spune despre un film ca e bun chiar daca subiectul e unul destul de greu de digerat. In cazul de fata, This is love, e asa un film. Iar acest subiect de care vorbim, e pedofilia. Filmul e impartit in doua, pe de o parte, avem povestea principala, a unui barbat in toata firea, "indragostit" de o fata de 10-11 ani, "salvata" de la un bordel vietnamez. Pe de alta, povestea politistei care-l ancheteaza, dupa ce masina lui s-a izbit de un tir. Barbatul, Chris, interpretat de danezul Jens Albinus, cunoscut din filmul lui Lars von Trier, Seful sefilor, e un om care incerca sa-si invinga o problema, nu o recunoaste si sub forma unui ajutor, incearca sa salveze aceasta "fata pierduta", in acelasi timp salvandu-se pe el. Drama politistei care-l ancheteaza, excelent jucata de Corinna Harfouch, incepe cu multi ani inainte cand barbatul ii pleaca de acasa. In toti anii care au trecut, a facut tot mai greu fata problemelor de zi cu zi si a devenit o alcoolica. Ciudata transformare, ziua politista, traind din anii in care a fost un detectiv de succes si sub protectia colegului cu care face echipa, noaptea, decazuta total, prea mult alcool, prea mult iesit si pierdut timpul, prea putina grija de propriu-i copil, prea des trezita intr-un alt pat, cand magia noptii dispare si apare penibilul diminetii. Dialogul dintre cei doi, "decazuti" ai societatii e unul plin de nerv, pornind de la scaune aruncate si terminand frumos si calm, aproape lipiti unul de celalalt si fiecare cu mintea in alta parte. Cheia filmului o constituie increderea care incep s-o aiba cei doi protagonisti, unul in altul, pe masura ce povestile le avanseaza. Asa, pot sa se ajute si sa faca undeva lumina intr-un caz in care nu prea exista. Pe urmele pedofilului era mafia vietnameza, care dorea fie sa faca rost de bani, de pe urma copilei, fie sa isi recupereze "marfa" care nu renunta cu una cu doua. Solutia de a se preda politiei e una fireasca care ofera doar o solutie temporara pentru problema. Dar nu ne intindem in timp.  This is love e un film puternic emotional si plin de scene antologice, care dau macar un putin de gandit, in timpul filmului si atunci cand iesi. E un must see, pentru orice cinefil...acum, depinde pana la urma si de gustul fiecaruia, daca te astepti sa fie action sau horror, n-ai sa gasesti asa ceva...dar undeva, ai sa gasesti un film rupt din realitate care te apasa si undeva stii ca asa e...dragostea doare ! Enjoy
Trailer This is love

66-67 Fairplay war gestern (DE 2009)

Filmul e unul dintre cele mai "pe gustul meu" filme vazute in anul asta. In mare, e o poveste de baieti, fani ai unei echipe ajunsa in liga a 4-a germana, care insa in anul 1966-1967 a castigat campionatul Germaniei. Sunt unii din putinii fani devotati ai acestei echipe, nici nu erau nascuti atunci dar au preluat istoria ca si cum ar fi fost una personala. Merg la meciuri, canta, tipa, urla, injura, se bat cu galerii adverse, apoi se opresc in clubul propriu, asculta muzica punk si canta melodia echipei intr-o maniera personala. Putin zgomotoasa. Dramele fiecaruia si le trateaza in gasca, se ajuta, se completeaza, undeva parca au uitat sa creasca, lovindu-se de probleme, reactioneaza impulsiv si ciudat si practic tot ceea ce conteaza e codul lor de onoare, dupa care s-au ghidat in viata. E clar ca se pierd dintre ei, odata cu trecerea timpului, alegand o viata in cuplu, alegand un serviciu care nu le mai da timp liber....dar undeva, cei cativa ramasi, sunt acei prieteni pe care-i am si eu si tu, calatorule, pe care nu-i poti uita niciodata. Antrenant film, n-a stat o clipa locului, fascinante imagini, savuroase discutii...o nota aparte pentru ideea legata de ceea ce simteau cand se drogau...nu-si pierdeau controlul, nu erau nici macar in extaz, nu pluteau, nu meditau, nu visau cu ochii deschisi...ci erau chiar in mijlocul unui vis, erau mai mereu intr-un alt oras...se trezeau pe strazile lui, la mare, la munte, ar fi putut schimba orasul, schimband drogul...era felul lor de a vedea lumea, ramanand fideli unui oras...unei echipe...Nu vroiau sa se schimbe...doar viata ii va schimba...situatia scapa putin de sub control, crezi ca o sa degenereze intr-o mare tragedie.. dar echipa lor preferata reuseste sa castige meciul cand nimeni nu se mai astepta si totodata promoveaza in liga a 3-a. Prin urmare, ce probleme mai sunt cand echipa ta tocmai a promovat? Liga e mai putin importanta...conteaza doar senzatia. L-as revedea maine, atat de mult mi-a placut...
Trailer 66-67...

Hachiko (SUA 2009)

Hachico e un film despre fidelitate si prietenie. Unul trist, in care personajele principale, un om si un caine, traiesc si se obisnuiesc unul cu altul iar soarta le joaca o festa din aia fara posibilitate de remediere. Cainele Hachiko, e unul japonez din rasa Akita, foarte devotat celui pe care il considera stapan. Aici, povestea incepe cand Hachiko e inca pui, pierdut intr-o gara dintr-un orasel american si gasit de profesorul Wilson, interpretat de Richard Gere. Luat acasa, convins cu greu familia sa-l pastreze, numai si numai pentru ca adevaratul stapan nu aparea, cainele devine incet incet un membru al familiei. Foarte inteligent, plin insa de mandrie, nu accepta sa faca ceva ce nu-i place(de ex nu aduce mingea)...are cumva un stil cu care nu esti obisnuit, intre prietenos si ciudat in comportament. Oricum...ideea e ca isi formeaza un obicei din a merge cu personajul interpretat de Gere la gara in fiecare zi si apoi, cand aude trenul, il asteapta in acelasi loc. Castiga simpatie in drumul spre gara, obisnuitii zonei, vanzatorul de hot dog, macelarul, doamna care detine libraria, seful de gara il includ in povestile lor, il rasfata si cumva se mira cate lucruri poate sa inteleaga si cat de ascultator si intelept este. O singura data nu a venit sa-si astepte stapanul la gara, cand intelegi practic ca e animal...si avea de a a face cu un alt animal, un sconcs si incerca sa-si apere teritoriul si in acelasi timp era curios de atitudinea curajoasa a sconcsului...
Inevitabilul se intampla insa cand profesorul nu vine la gara si in fond, nu mai vine niciodata...prabusindu-se in fata elevilor, in ziua in care cainele presimtise si incerca sa-l tina acasa chiar cu ajutorul mingii, cu care nu se jucase niciodata. Trisc, scurt, fara sa poti reactiona...ca in viata reala...esti si brusc nu mai esti...dar undeva traiesti prin ceilalti si asta cumva te linisteste. "Cand nicaieri nu mai esti...esti in mine"(Blaga), la asta se reduce totul. Iar cainele, in toata perioada in care a trait si-a asteptat stapanul in acelasi loc, uimind trecatorii, facandu-se cunoscut, iubit, ajutat...atunci cand anii au trecut peste el si mersul ii era tot mai greu. Un caine fidel, rasplatit in final chiar de stapan. Intr-o lume mai buna, evident. Ningea afara. Atunci a reusit sa vada iar si cumva a stiut ca nu mai trebuie sa astepte....in sala eram doar doi, tu si cu mine...prea multe lacrimi, prea multa durere...mergem inainte, invatam din film, lasam durerea in urma, traim...
Filmul se bazeaza pe o intamplare reala petrecuta in Japonia prin 1930...
Trailer Hachiko

Weltstadt (DE 2008)

Weltstadt e un film dur la prima vedere, facut cu buget redus dar despre un subiect care arde. Chiar si la propriu. Povestea filmului e povestea a doi prieteni, ramasi fara serviciu, traind din mici gainarii si visand la un loc mai bun, intr-un oras mai mare. Violenta isi face loc  treptat, explicatia data de regizor e cea a mediului, a lipsei de orice posibilitate si a inchiderii intr-un oras in care nu se intampla mai nimic. Banalul cotidian, o plimbare cu bicicleta, o vizita la solar, un furt de sticle de bere, o sarbatoare la chioscul de la marginea padurii, e pigmentat cu scene care te fac sa crezi ca ceea ce strang in ei cei doi tineri, o sa rabufneasca intr-o buna zi. Asa se si intampla. Victima e un cersetor care intamplator era pe o banca in drumul celor doi. Distractia maxima dupa mai multe beri a fost sa-l arda putin...dar au pierdut totul de sub control si undeva acest lucru ii va marca toata viata. Filmul are in spate o poveste reala petrecuta intr-un orasel german acum cativa ani. Filmat simplu, fara prea multe efecte speciale, filmul pare un semi-documentar despre oameni aflati intre incercare si lipsa de speranta. Semnalul de alarma a fost tras, explicatie asupra violentei, desi nu pot s-o accept atat de usor, pare reala. Mediul influenteaza totul, lipsa de ocupatie o amplifica, alcoolul si problemele acumulate ii dau lovitura finala. Un film trist, static pe alocuri, cu o muzica ce parca amplifica starea de tensiune...recomandat doar pentru amatorii de "bucati dure din viata reala".
Trailer Weltstadt

Sunshine (UK 2007)

Sunshine e unul din filmele SF care pe mine m-au incantat. Regizat de Danny Boyle, "parintele" Trainspotting-ului si al mult mai premiatului Slumdog Millionaire, filmul e despre o calatorie menita sa reinvie soarele, care se stinge. O bomba aruncata in soare ca sa creeze un alt soare. Nu stiu cat e de veridica ideea, sa zicem doar ca eu am acceptat-o si am urmarit actiunea. Cu 7 ani inainte, prima misiune Icarus a esuat. Nava s-a pierdut pe undeva prin univers, contactul cu cei implicati s-a pierdut. Icarus 2 are 8 membri la bord, cosmonauti si oameni de stiinta. Sunt mult mai bine pregatiti si mult mai hotarati sa reuseasca unde precedenta misiune a clacat. Imaginile din interiorul navei sunt foarte reusite, imaginea soarelui sau a planetei Mercur, puse intr-o anumita lumina, completate de muzica, ofera un plus filmului. Nu credeam ca niste imagini banale cu valuri spargandu-se de tarm, pot sa linisteasca...dar undeva departe, cred ca aceste mici lucruri conteaza...am revazut scena...linistesc, culmea...Apar problemele, firesc, cumva te si astepti, devierea de la curs, mesaj interceptat de la fosta misiune, dupa 7 ani, partea umana sau cea realista se lupta pentru continuarea misiunii, greseli umane, pierderi, suspans, surprize, lumina solara, conflicte, batai, pierderea controlului si peste toate scopul comun. Filmul are scene scurte si pline de poetica, de exemplu cand eroul principal interpretat de Cillian Murphy discuta cu eroina interpretata de Rose Byrne , apropierea e undeva in aer, chiar daca nu se ating, o simti in privire, in faptul ca impreuna vor merge spre soare, poate fara intoarcere, o simti in cuvinte, in ingrijorarea ei ca l-ar putea pierde, a lui, ca n-ar mai vedea-o....poate ca finalul l-as fi vrut altfel, poate ca anumite elemente sunt prea fantastice, una peste alta, continui sa zic ca e un film de vazut, trebuie doar sa iti placa genul. Nota aparte pentru muzica si imagini...Enjoy
Trailer Sunshine 

Berlin calling ( DE 2008)

Muzica de club, party-uri, plimbari prin toata lumea, droguri usoare apoi alte droguri, energizante, oameni care traiesc mai mult noaptea si dorm ziua, sex, iubita, iubita iubitei, filozofii de pahar, halucinatii, caderi, mers pe margine, dans, miscare, tigari, placi, statii, calculatoare, sintetizatoare, discoteci, cluburi, plaje....si multe altele dar cand toate astea sunt in exces si nu aduc nimic nou doar aceeasi si aceeasi poveste, vine si depresia. Cam asta-i filmul Berlin calling. Povestea unui dj de top care se pierde treptat inaintea unui nou album, cazand fizic, emotional, mental, atacat din mai multe directii...iar nebunia lui e frumoasa, tot cu muzica, tot cu spitalul dansand pe a lui muzica, tot cu imagini care vorbesc si fara cuvinte din care iesi intrand in altele, tot cu viata personala facuta praf ca acelasi praf care il trage pe nas in pauzele de muzica. Cumva realist filmul,  germanul Karl Kalkbrenner si-a cam jucat propria poveste. Lumea celor din spatele pupitrului, a  bit-urilor tehno, din spatele muzicii electronice, din spatele povestilor de club... poate fi fascinanta dar e si dura. Eroul o sa-si gaseasca propria cale intr-un fel sau altul, buna-rea...ramane sa vedeti voi. Cred ca merita. Enjoy
Trailer Berlin calling

Louise hires a contract killer (Fr 2008)

Titlul original e Louise -Michel. Filmul e unul din acelea de un umor absurd marca cuplului de regizori(si scenaristi) Benoit Delepine si Gustave de Kerven, care au incantat chiar si ca actori in precedentele Aaltra si Avida. In noul lor film, e pentru prima data cand decid sa nu mai intre si in rolurile personajelor si inca o noutate, e primul film color facut impreuna, precedentele, au fost in alb-negru. Imaginati-va situatia. O fabrica in care lucrau numai femei(industrie usoara) isi inchide portile peste noapte pentru ca nu mai este rentabila . Ziua urmatoare, cand ar fi trebuit sa inceapa programul, ele vor gasi doar hala din care au fost scoase masinile de cusut si cate o scrisoare prin care li se platesc despagubiri echivalente cam cu un salariu pe o luna. Ce vor face cu acesti bani? Apar tot felul de idei, de la mici ascociatii la visul de a reface cumva vechea fabrica...dar pana la urma, toate ajung la concluzia ca cel mai bine ar fi sa puna banii in comun si sa gaseasca un ucigas profesionist care sa il omoare pe cel care a decis inchiderea firmei, nimeni altul decat fostul director. De aici, incurcaturile, incercarile repetate si povestea in sine de un absurd dus la extrem, incanta si plac spectatorului. Din cand in cand mici iesiri din poveste sau pur si simplu glume de situatie, fac ca toata sala sa rada in hohote. Am ras si eu, prin urmare, cu zambetul pe buze il recomand si il notez cu 8. De vazut obligatoriu !
Trailer Louise ...

2012 ( SUA 2009)

2012 e un film de actiune care te tine in scaun de pe la inceput pana la sfarsit. Chiar daca cliseistic, scenele sunt facute exact ca sa scape in ultima fractiune de secunda personajele principale, cred ca are si momente bune in afara de efectele speciale. Povestea filmului se bazeaza pe un eveniment natural prevazut de populatia Maya cu multi ani inainte de Christos, ca find sfarsitul lumii. In fond o aliniere in linie a planetelor care sub influenta soarelui,  duce la inversarea polilor, la formarea cutremurelor de peste 9 grade si la valuri tsunami de peste 15 000 de metri. E clar ca e o poveste despre apocalipsa, despre sfarsitul lumii. Te intrebi mai mereu? Poate exista asa ceva? Ar fi cam nasol...Revenind. De acest lucru, mai marii lumii afla undeva in jurul anului 2010 si ca in vremuri biblice, cand cu Noe, construiesc la randul lor o arca in care 400 000 de supravietuitori vor duce rasa mai departe. Filmul ne duce pe urmele supravietuitorilor, cumva, incercand sa ne spuna povestea lor fugind din calea inevitabilului. Sunt scene din acelea in care pamantul se surpa in spatele masinii pe care o conduc, cad blocuri, ei reusesc un slalom ca nimeni altii printre cladiri in cadere si reusesc sa fuga cu un ultim avion. Problemele de alimentare apar si cumva valul seismic ii urmareste pe tot parcursul filmului. Apar oamenii care au vandut locurile in celebra arca, apar oamenii care asteapta senini sfarsitul alegand sa ramana, apar cei care calca in picioare alti oameni ca sa ajunga la acel loc al sperantei si cei care pur si simplu spera ca fugind, sa gaseasca o cale de a scapa. In general, cum spune si cartea, indraznetii inving, partea umana castiga in detrimentul partii calculate, iar filmul se termina cumva plin de speranta. Efecte de nota 10, jocul actorilor previzibil, John Cusack in rol principal, se incadreaza in rol dar nu exceleaza, Danny Glover in rolul presedintelui american asa si asa, poate singurul care face un rol mai altfel, desi scurt, e Woody Harrelson, in rolul unui reporter nebun, care isi vede teoria conspiratiei  in fata ochilor. Inca o nota aparte pentru tanarul cercetator interpetat de Chiwetel Ejiofor cunoscut din Inside man, cred ca face un rol credibil si mai cred ca desi nu e foarte cunoscut, o sa  mai auzim de el in viitor. Am afirmat ca sunt momente in care stai in scaun putin incordat, asa e, desi cumva banuiesti ca cei buni vor scapa...in fine, nu doar pentru asta si pentru efecte zic ca merita vazut. Parca mai are ceva. Poate acel ceva de film pozitiv. N-o mai lungesc. Enjoy. Nota de trecere clar, plus punctul pentru efecte.

Trailerul 2012. 

Cateva filme pentru mai tarziu

Pot sa vad orice gen de film, oricat de prost ar fi, mi-e greu sa ies din sala sau sa nu urmaresc pana la capat, imi place sa gasesc si in filme proaste acel mic amanunt care sa-mi spuna ca a meritat. In ultimul timp inchiriez filme(destul de comerciale) de la centrul unde merg la spinning. Avantajul e ca sunt gratis pentru  toti membrii clubului. Gratis insa doar 2 zile.  Prin urmare, imi permit sa-l tin 2 zile, in general il vad si il duc inapoi, cateodata nu apuc si dupa o zi, incerc sa-l iau din nou. Cu mici exceptii, nu sunt filme pe care sa ti le propui sa le vezi. Le vezi pur si simplu. Aici insa,  imi propun sa scriu despre filme pe care chiar mi-as dori sa le vad in urmatoarea perioada, sunt filme din acelea pe care le astepti cu sufletul la gura si savurezi la maxim momentul in care ai reusit sa intri in sala, te-ai pus pe scaun si se sting luminile.
O sa incep cu Lebanon,  castigatorul leului de aur de la Venetia, un film israelian a carui actiune se petrece in timpul primului razboi din Liban, iar partea inedita consta in faptul ca aprope tot filmul s-a filmat din interiorul unui tanc(ma duce cu gandul la Hartia va fi albastra). Al doilea film ar fi ultimul film al fratilor Coen, A serious man, o comedie neagra in stilul bine cunoscut, al treilea film, In the loop , o alta comedie neagra si satira polita made in England, al patrulea ar fi o alta comedie, avandu-i ca protagonosti pe George Clooney si Ewan McGregor,  dar si in roluri secundare, pe doi mari actori, Jeff Bridges  si Kevin Spacey,   The men who stare at goats se numeste ...cam multe comedii...asa ca al cincilea o sa fie o noua drama, The Road, un film a carui actiune se petrece intr-un viitor apocaliptic in care un tata si al sau fiu  isi croiesc drum incercand sa supravietuiasca. Ar mai fi doua, numarul sase si numarul sapte, primul fantasy marca Terry Gilliam, ultimul in care apare regretatul actor Heath Ledger, The imaginarium of Doctor Parnassus, celalalt, horror-ul The Wolfman, avandu-l in rol de om care se transforma in lup pe Benicio del Toro . Trailerele mai jos. Enjoy.

Trailer Lebanon (din pacate dublat in italiana)
Trailer A serious man
Trailer In the loop
Trailer The men who stare at goats
Trailer The Road
Trailer The imaginarium of...
Trailer Wolfman

Doghouse

Doghouse s-ar vrea un film de groaza cu aspecte comice si umor britanic. In mare, cam asta si reuseste sa fie, nici nu a vrut sa zica ca ar fi altceva, decat o joaca de baieti mari. Nu te sperie suficient pentru ca iti pare ca nu e real, se rade mult si intr-o prima faza, nu prea sunt victime. Povestea e una de baieti,  putin misogin, cand unul din gasca divorteaza, se gandesc sa sarbatoreasca intr-o localitate unde raportul femei-barbati e de 6 la 1. Prin urmare, vor sa se distreze la maxim.  Doar ca un virus le strica planul, femeile din localitatea respectiva devin un fel de zombie iar barbatii din oras nu mai exista, sunt exterminati pana la unul. Prin urmare, o lupta intre cei 6-7 barbati noi ajunsi in oras si femeile zombie, plus umorul britanic, plus mici rasturnari de situatie si asta se intampla cam pe tot parcursul filmului. Doi actori destul de celebri in Anglia in rolurile principale, Danny Dyer si Stephen Graham, ambii cu multe filme la activ. Finalul e din ala clasic in filmele de groaza...cand crezi ca e gata, mai apare ceva cat sa te mai sperie o data. Asa, de distractie, merge filmul, altfel... 6 tot pentru accent si umor.
Trailer Doghouse. 

The Tournament (UK 2009)

The Tournament e un film in care cei mai renumiti criminali se confrunta pentru suprematie intr-un  joc gen Big Brother. Ultimul castiga totul. Din exterior se fac pariuri, sunt indicate cote, in spatele fiecarui asasin, sta de fapt un om cu bani, care se distreaza si el in felul lui. Cine-i cel mai bun? Cine castiga? Care moare primul? Cine ajunge in finala? Actiune pe paine, batai, impuscaturi, cipuri implantate si ghid electronic pentru fiecare in parte, urmarire video, totul transmis in direct pentru "oamenii cu bani", astfel incat in momentul in care se apropie unul de altul, vor vedea care dupa care vine si asteapta show-ul. Un negru acrobat, greu de tinut in loc, un ucigas fara scrupule, care se distreaza ucigand tot ce misca, fara absolut nici o logica, o femeie cu sange rece, care cauta motivarea financiara si o iesire din lumea criminalilor si campionul de anul trecut,  sunt cei mai renumiti. Din greseala lor li se alatura un civil. Un preot interpretat de Robert Carlyle, cunoscut publicului larg din Trainspotting si Full Monty. Finalul e neprevazut si in sange. Filmul nu e cine stie ce, pe tot parcursul sau se disting doar scenele de actiune. Pentru impatimiti, ar merge asa, ca film de sambata, altfel, insa parca astepti mai mult. Nota de trecere si inca un punct pentru accentul si umorul britanic. Enjoy numai daca nu ai ce face, afara ploua si e tarziu. 
The Tournament trailer.

From Asia with love and hate

Pana la sfarsitul anului 2009, planuiesc sa mai vad cateva filme asiatice. Unele putin mai vechi, de care fie nu auzisem, pana de curand, fie le ratasem, din varii motive, altele cat se poate de noi. Aleator, fara sa stabilesc o ordine de vizionare, as zice asa. As vrea sa vad Crows Zero si Crows Zero II, ale lui Takashi Miike, adaptari dupa manga-uri, despre gasti rivale dintr-un colegiu. care traiesc dupa legea junglei, a celui mai tare, as mai vrea sa vad Vengeance a lui Johnnie To, un film despre prietenie si razbunare cu Johnny Hallyday in rol principal, Overheard, facut de cei care au facut Infernal affairs, Alan Mak&Felix Chong, oarecum in acelasi stil si cu acelasi ritm, Connected, despre un telefon misterioas, care daca o sa se inchida o sa aduca cu sine eliminarea persoanei de la celalalt capat, un politist pe urmele unui criminal in serie, Mad detective, tot in regia lui Johnnie To, poate chiar si mega produtia marca John Woo, Red Cliff . Trailere filmelor de mai sus :

Crows Zero trailer
Crows Zero II trailer 
Vengeance
Overhead trailer
Connected trailer
Mad detective
Red Cliff trailer 

Barbati care urasc femeile (Suedia 2009)

Trilogia lui Stieg Larsson se citeste pe nerasuflate. Prima parte, Barbati care urasc femeile a fost ecranizata la inceputul anului si se distinge prin faptul ca pastreaza destul de bine cam tot ceea ce era in carte. Pentru cei care au citit cartea, filmul, desi de 152 de minute, pare unul destul de scurt. E drept, e fidel cartii, dar undeva tot se gasesc nemultumiti care sa critice anumite lipsuri. Revenind la film, avem o poveste politista de toata frumusetea. Un mister vechi de aproape 40 de ani, un jurnalist angajat sa desluseasca misterul, ca un caine de lupta, care daca a prins un fir, merge pe el pana la capat, o afacere cu multi oameni de rang inalt implicati, santaj, bani, avocati corupti, disparitii, crime neelucidate, o revista condusa in spiritul dreptatii si un personaj feminim absolut fascinant,  "o femeie care uraste barbatii care urasc femeile",  Lisbeth Salander, hackerita, sociopata, avand un simt propriu al dreptatii, totodata si mana dreapta a jurnalistului Mikael Blomkvist, ziaristul de mai sus. Cei doi pornesc pe urmele unui criminal periculos, adaugand piese de puzzle la ceea ce stiau de la inceput. Filmul are nerv, e alert, permanent apar noi si noi lucruri, te tine in scaun, daca nu ai fi citit cartea cred ca e si mai si...in fine, nu prea simti cum trec cele 152 de minute si asta e bine. Nu stiu insa ce as mai fi vrut ca sa-l consider mai bun, cumva mi-a lasat impresia de facut in graba dupa model...si undeva nu m-a convins personajul Mikael Blomkvist. In carte e altfel, nu am reusit sa mi-l imaginez pe actorul ales, in rolul lui..., cat despre Lisbeth, parca Larsson ar fi scris rolul pentru Rapace ...dar asta e o alta poveste.
Urmeaza partile 2 si 3. Oare sa fie ca la Lords of the ring, unde partea a 3-a e cea mai buna considerata?
Asteptam si speram.
Trailerul filmului.

Noapte buna, calatorule.

Gigante (Uruguay 2009)

Gigante e genul acela de film simplu care place. Minimalist, cu un umor fin,  constuit ca o poveste in care un baiat e pur si simplu fascinat de o fata. Baiatul e aici insa un munte de om, paznic de noapte intr-un supermarket si la sfarsit de saptamana, bodyguard in discoteca. Fata, femeie de serviciu in acelasi supermarket, o visatoare innascuta, mai mereu cu castile in urechi la munca lasand senzatia ca e cu mintea departe. Asa-i si atrage atentia, rasturnand un raft plin cu conserve, in timp ce facea curat...el uitandu-se in gol la un monitor, observa ceea ce se intampla in supermarket dupa ce se inchide sau inainte de a se deschide, cumva in rutina-i zilnica de serviciu si acasa, apare ea sa-i "strice" aceasta liniste. Povestea se dezvolta liniar, incet cumva, prin mici gesturi, mici urmariri, in care el e tot dupa ea si ea pare sa nu observe, mici atentii lasate in drum, mici balbe, momente stanjenitoare, lucruri de adolescenti printre oameni mari. Doua sunt momentele in care  ea da senzatia ca stie de el dar sunt atat de discrete ca daca nu esti atent, le ratezi. Foarte poetic cumva tot filmul, cateodata atat de expresiv ca lipsesc cuvintele. Foarte simplu construit, cu foarte putine mijloace, dar plin de detalii mici, care conteaza.  As spune ca nu e un film mare, dar e unul special. Finalul e pe plaja. Enjoy !
Trailerul, ca de obicei, mai jos.
Trailer Gigante

Goemon (Japonia 2009)

Goemon e un film de actiune dar si fantastic care ne propune o incursiune prin Japonia secolului XVI. Eroul e un fel de Robin Hood japonez, furand de la bogati si dand la saraci, permanent in conflict cu autoritatile si iubit de mase. Pana aici e simplu, desi m-am socat sa vad artificii in scena de inceput a filmului. Ar trebuie sa ma mai documentez. Poate chiar existau pe atunci. Oricum, revenind la film, pe masura ce avansam, parca devine din ce in ce mai complicat. Aflam de fapt ca parintii lui Goemon au fost ucisi dar el a fost crescut de un nobil, un general priceput ca nimeni altul in a-l aduce pe calea cea buna, dupa criteriul, "fa-te puternic, asa, n-o sa mai poata  nimeni sa-ti ia ceva ce pretuiesti !" Asa, eroul nostru a devenit ninja. Se incurca si mai tare treaba pentru ca apare o fata. Nimeni alta decat nepoata generalului ! Chiar si parintii ei au fost ucisi.(noroc ca nu e telenovela sud americana, ca aflam ca sunt frati ;-)) Iar daca tot suntem la acest capitol, insusi generalul e ucis. Miseleste, normal, de catre cel care a preluat puterea. In acest moment, Goemon hotaraste sa devina liber, sa traiasca fara stapan, ajungand la chestii de Robin Hood, cum spuneam. Dar in scena apare un alt ninja, fratele lui de cruce, cel cu care s-a antrenat sub indrumarea mainii drepte a "parintelui adoptiv", cel mai tare ninja ! Neinfrantul. Pana la urma avem practic de a face cu o lupta pentru putere, de o parte, continua, orice nobil instalat, are un pretendent si pe cineva in anturajul sau care comploteaza sa-i ia locul. De cealalta parte avem latura aia mai umana, mai cu glume japoneze, mai povestea de dragoste intre Goemon si frumoasa nepoata de nobil...si lupta pentru dreptate. Pentru pedepsirea celor raspunzatori, oamenii care acum au puterea. Luptele sunt pline de efecte speciale, pline de salturi, de gloante care sunt mai incete decat personajele, de sabii taind mereu, scoase din teaca. Pot doar spune ca au fost cele mai multe salturi, cele mai multe zboruri si oarecum cele mai nerealiste lupte, gen 1 contra 500, castiga acel singur om. De ce? Pentru ca e ninja ! Ce e culmea, filmul desi pare previzibil, desi e incarcat de patetism ,mai are si momente bune, haioase sau pline de arte martiale. O ultima concluzie dupa asa un film. Eroii japonezi nu mor din prima ! Glont in cap? Te ridici ! 500 de sageti spre el, salt peste, strapuns de sabii, merge si asa,  mitraliat cu mii de gloante? Oare gloantele se ating de ninja? Ei bine, nu. Of, cand ma gandesc ca in toata copilaria mea visam sa fiu ninja !(pe langa Batman, omul paianjen sau "piele rosie"). Trailerul mai jos.
Trailer Goemon.

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi...

PS Am inceput sa notez filmele ca la scoala, Goemon a lua nota de trecere in opinia mea, e un 5 muncit !

500 days of Summer (SUA 2009)

Un el si o ea si cele 500 de zile. Pana aici e simplu. Povestea s-a mai auzit. Dar se complica pe parcurs. Mai intai, modul de a ti-o spune. Zilele nu sunt cronologice. Poate sa inceapa cu ziua 1, dar sare apoi la 83, se intoarce la 7 si tot asa(incepe cu ziua 488 !). Practic, sunt grupate dupa starile protagonistilor, stari care se gasesc aproape in orice relatie. Sunt zile bune, extrem de bune, luminoase,  sunt certuri, renuntari, zile negre si sunt convins ca nu le-am enumerat pe toate, mai sunt si altele. Inca un element nou. Barbatul e cel care isi pierde capul si vrea o relatie pe termen lung inca de la inceput, femeia vrea doar o aventura si o lunga prietenie. Poate schimba ceva? Exista oare relatia perfecta? Exista acea jumatate pentru fiecare? Exista acea EA si acel EL? Exista intotdeauna sfarsit fericit?  Joseph Gordon Levitt si Zooey Deschanel sunt foarte convingatori in rolurile principale. Dar raspunsul e unul care poate fi aflat doar dupa cele "500 de zile de vara".  Marea parte din noi o sa ne regasim in acest film, macar in una din acele zile, macar intr-o stare, daca nu doar in cele frumoase. Tare mult mi-a placut una din zilele fericite, cea in care au ajuns in Ikea la cumparaturi ! Enjoy.
PS Dupa indelungi ezitari...dezbateri, unele chiar cu mine insumi...am schimbat nota, ca dupa o reexaminare. Filmul e de 8. :-)

Looking for Eric (UK 2009)

Imaginati-va intr-o situatie disperata, la limita, aproape fara iesire, cu toate incercarile abandonate pe la mijloc sau esuate, imaginati-va un moment de cadere, un moment in care rezolvarea problemei apasa mai tare decat orice altceva. Ce ati face? Unii ar astepta ajutor divin, unii ar fugi departe, altii s-ar recunoaste invinsi sau ar lupta chiar daca pare fara speranta. Ken Loach, regizorul filmului, gaseste o solutie simpatica si putin iesita din real a acestei situatii. Prietenul imaginar ! Iar acest prieten, nu e oricine, e idolul personajului principal, e zeul fotbalului pentru toata suflarea din Manchester, e cel care poate trece peste orice, pentru ca in fond, in unul din cele mai savuroase dialoguri din film spune despre el ca nici macar nu e om,  e Cantona . Cantona in rol de sfatuitor, de solutie, de om care a avut lumea la picioare inscriind goluri si in realitate, cel mai mult s-a bucurat de o pasa, adica de jocul in echipa. Filmul e despre asa ceva, despre prietenie, despre disperare si despre speranta. Plin de imagini din perioada de glorie a celebrului fotbalist, condimentat pe alocuri cu umor britanic de buna calitate, Looking for Eric, merita cele aproape 2 ore de atentie. Enjoy. (mai jos trailer-ul oficial)