Red Hill (Australia 2010)

Una din surprizele Festivalului de Film de la Berlin, a fost fara doar si poate filmul australian Red Hill. Cu un buget redus, cu bani imprumutati de la prieteni, regizorul vine cu un western modern si incanta audienta. Povestea e una intalnita in mai multe filme, un detinut acuzat ca si-a ucis propria sotie, considerat extrem de periculos, evadeaza din puscarie dupa cativa ani. Se intoarce in oraselul in care a fost prins in ideea de a se razbuna. Personajul principal e proaspat venit in orasel, politist la prima zi de munca. O sa fie o zi lunga in care un om incearca sa-si faca dreptate impotriva oamenilor legii. De ce si cum, o sa vedeti in film. Eu am sa spun doar ca desi plin de clisee din filmele western, actiunea e la ea acasa, scenele se succed cu repeziciune, iar tensiunea creste exponential. Se trage mult, scenele linistite sunt parca facute sa stii ca urmeaza "furtuna", imaginile sunt dintr-o Australie pitoreasca si aproape pustie, din cand in cand cate o iesire din poveste, niste cai si niste pasari speriate, muzica contribuie din plin si ceva-ul ala care se plimba prin spatele tuturor, te tin in scaun. Rasturnari de situatii, cadre cu incetinutorul, filmari in noapte la lumanare, aparitii neasteptate...cel putin pentru iubitorii genului, ceva obligatoriu de vazut. Regizorul Patrick Hughes, prezent in sala, a spus ca de la premiera avuta cu o saptamana inainte, la inceputul festivalului, se simte cineast, vazand ca filmul lui a placut publicului si cumva si datorita acestui lucru, a reusit sa-l vanda cam peste tot in lume. Prin urmare, tot de o saptamana, a baut de fericire si ca si in seara respectiva o sa bea. Apoi a facut poze in sala si s-a bucurat de succesul neasteptat pe care l-a avut.
Trailer Red Hill

Portretul luptatorului la tinerete (Ro 2009)

Filmul merge pe urma luptatorilor anti comunisti care au incercat o rezistenta armata in Muntii Fagaras, dupa perioada alegerilor trucate din 1946. In aceasta prima parte(pentru ca o sa mai urmeze doua, una cu Elisabeta Rizea si alta cu fratii Arnautoiu), personajul central e Ion Gavrila Ogoranu care opera in partea de nord a lantului muntos Fagaras. Alaturi de el, un grup de prieteni, in general studenti sau profesori care intr-un fel sau altul au inteles pericolul ocuparii tarii de catre comunisti si de marea influenta a Rusiei asupra destinului nostru istoric. Pentru mine un subiect interesant, pentru ca nu auzisem prea mult, pentru ca nu invatasem in scoala si undeva stiam doar de existenta acestei rezistente din munti si de legendele iscate pe seama anumitor personaje. In film, se alterneaza cumva perioadele de "plimbare" a celor care s-au impotrivit regimului, in incercari de a gasi hrana, haine, munitie, ascunzatori, cu interventiile partii adverse, discursuri ale conducatorilor securisti, interventii in forta in curtile oamenilor, amenintari, intimidari, violenta si cu lupte din acelea de gherila, tragi si cam fugi, ca te copleseste numarul atacatorilor, alergi, te regrupezi si mai ataci o data. La fel de scurt. Probabil ca foarte putini ar fi rezistat cat au reusit ei, cu sute de soldati, militieni si securisti pe urme si cumva poate macar acum, ar merita sa vorbim mai mult despre partea aia cu care ne mandrim in tara. Pentru ca e vorba de o mana de oameni. Imaginile filmului sunt extrem de placute ochiului, cand intr-un camp de grau, cand printre copaci, cand urcand cate o carare abrupta, cand coborand creasta, prin vai, prin rauri, prin zapezi in care isi calcau urmele sa inainteze mai usor, pe ploaie torentiala, mai mereu pe fuga, mai mereu uitandu-se in spate, mai mereu incoltiti, incercuiti si totusi cu momente de liniste si de veselie colectiva, de bucurie ca sunt inca teferi, ca au in fata o noua zi. Excelenta scena de sub pamant, unde si-au facut un fel de ascunzis, cand la aflarea vestii ca a murit Stalin s-au cam bucurat ca la meci, imbratisandu-se, sarind, ridicand pumnii si plimband o sticla cu vin si una cu tarie. Apoi, firesc, cantarea..."pai ma dusei....pai ma dusei sa trec la olt....cu a mea, cu a mea, cu a mea mandra cu tot...salalalalalalalalai...". Bine facute si scenele din beciurile securitatii, mai putin realizarea scenelor cu pumnul, atat de romanesti si atat de clar loveau mai in gol...bune si discursurile liderilor securisti, permanenta comparatie cu muncitorii, discursuri gen, "noi muncim cu creierul, daca muncitorul isi protejeaza si isi iubeste strundul, noi ne protejam si ne iubim informatorii, asta e meseria noastra", excelente infierarile, propaganda impotriva "bandelor de dusmani ai poporului", indoctrinarea, filmele din film, dar nu am sa inteleg de ce conducatorii securitatii sunt portretizati ca agramati iar partizanii ca intelectuali. Cred ca ar fi fost mai natural sa existe in ambele tabere greseli gramaticale si oameni ce pot fi model pentru altii. Inca o nota proasta pentru scenele de lupta, care sunt un update la filmele lui Sergiu Nicolaescu, cred ca s-ar fi putut obtine mult mai mult daca s-ar mai fi lucrat putin...si cam asta e parerea despre intregul film. Putin prea lung pentru spectatorii care nu au tangente cu Romania. Multi s-au ridicat si au plecat iar aplauzele din final au fost asa, ca sa fie...dar undeva filmul imi pare a avea si forta, imi pare a avea mult adevar istoric si un final si o concluzie care doare dar cred ca e reala. Partizanii nu au murit in luptele cu fortele de securitate, armata, politie, au fost raniti, au murit vanduti de cei care au avut un interes material, o teama, o dorinta de a face bine noului regim,  o crestere pe scara ierarhica sau un avantaj de orice fel.
Tradarea e la ordinea zilei si doar daca privesti la scena politica actuala din Romania ti-e clar ca pe asta o stim cel mai bine. Inca o nota optimista pe final. As zice ca scenele in alb-negru dau un aer de autenticitate si de liniste intr-o mare de alte culori, atunci erai convins ca nu se intampla nimic rau, ca sunt doar plimbari, sau cate o baie in rau, sau cate o alunecare in zapada...atunci de bucuri si simpatizezi cu partizanii aia de care nu ai auzit.
Prin urmare, avem un film controversat, primit destul de discret la Berlin si aproape interzis de cei care au asociat numele lui Ogoranu cu un lider al Extremei Dreapta, avem un film lung, cu imagini frumoase, cu scene si dialog la care mai ar fi trebuit lucrat, dar peste toate un tot important atat istoric cat si pentru farama aia de speranta ca exista si oameni care cred in propriile valori si in adevar, pe care n-ar trebui sa-i uitam si undeva sa gasim o modalitate de a merge si pe calea asta.
Felicitari actorilor, in special, Constantin Dita, Mihai Constantin, Ionut Caras si nu in ultimul rand, Bogdan Dumitrache excelent in rolul lui Leu, lunetistul grupului.
Enjoy.
Trailer Portretul luptatorului la tinerete.

Eu cand vreau sa fluier, fluier

Filmul romanesc prezent in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Berlin a oferit o bucata de viata reala made in Romania. Actiunea filmului se desfasoara in cea mai buna parte intr-un Centru de Corectie, unde infractori adolescenti isi poarta povara faradelegii comise si a mediului in care au crescut. Limbajul e cel al strazii, majoritatea detinutilor fiind si in realitate detinuti, asta contribuind enorm la originalitatea filmului. Povestea filmului e in fond povestea unui tanar, pe nume Silviu, care cu 5 zile inainte de a fi eliberat, se hotaraste sa evadeze, pentru a rezolva o problema de familie. Acuzandu-si mama ca l-a abandonat si ca i-a distrus viata, incearca sa evite ca acest lucru sa i se intample fratelui. Negasind intelegere la seful Centrului de Corectie isi face dreptata asa cum stie cel mai bine. Folosind violenta.
Prin urmare, loveste un paznic si ia ostatica o studenta aflata in practica in penitenciar, de care in prelabil se indragostise. Finalul povestii e unul bine gandit, fara prea multe cuvinte. Se termina firesc cumva, dar cred ca ceva din final aduce un plus filmului. Minimalist, cu dialoguri putine si la obiect, cu gesturi care tin de bagajul fiecarui puscarias, cu violenta, ierarhie, rautate dusa la extrem si acea "calitate" a romanului de a se bucura de capra vecinului, filmul e un plus pentru cinematograful roman. Dar undeva comparat cu celelalte filme din competitie, cel putin din cate am vazut, nu se ridica la nivelul lor. Sau poate stilul e altul si se intampla ca de obicei la un festival, pentru mine. Nu inteleg modul de premiere !
Critica europeana il vorbeste de bine, tot de bine s-ar putea spune ca e si jocul actorului George Pistereanu in rolul lui Silviu si modul de a lega si de a oferi o imagine extrem de reala a unui centru de corectie, a regizorului cat si jocul adevaratilor puscariasi. Inca un punct bonus ca e romanesc si pentru finalul oarecum poetic gasit. Cat despre partea aia, mai putin placuta, as spune, cadrele largi si oarecum fara sens, static, apasator, imagini din spate, cu ceafa eroului principal, dialogul, fara sa exceleze, lasand de multe ori impresia ca s-ar putea vorbi mult in cadre in care nu se vorbea si dand senzatia de ceva incomplet. N-o mai lungesc. De vazut, as zice. Merita. Cred insa ca se putea mai mult !

Kawasaki's Rose

Filmul de deschidere a sectiunii Panorama, din cadrul Festivalului de Film de la Berlin, a fost Kawasaki's Rose. Un film cehesc cu titlu putin japonez, dar in film e prea putin vorba despre japonia. Drama de familie in toata regula, cu in inceput care sa te puna putin pe o pista falsa, cat sa te gandesti la total alte probleme ca  imediat apoi sa te confrunte cu adevarata problema. Greselile din trecut se platesc? De cele mai multe ori. Vietile oamenilor implicati se schimba. Urme grele lasate pe fiecare, secrete iesite la suprafata si un final cu mult fum de tigara. Puternic film, un film pe care l-as fi vazut foarte bine in decorul romanesc. E foarte simplu sa gasesti si la noi un om respectabil, un om apreciat aproape la unison care insa si-a construit cariera ca turnator sau si mai mult, ca om care participa activ la anchetarea  persoanelor care se impotrivesc regimului. Orice regim are si oameni buni profesional in componenta, oameni care s-au folosit de pozitie pentru a ajunge unde au ajuns, dar cateodata important e sa vada acest lucru si s-o recunoasca daca sunt confruntati cu asta. Iar despre asa ceva e vorba aici. Oamenii se schimba sau raman aceeasi in functie de ceea ce ii marcheaza, de ceea ce invata sau vad...intotdeauna, apreciez, iesirile elegante din orice problema. Cred ca e un film pe care multi politicieni romani ar trebui sa-l vada. Mai spun doar ca a fost o surpriza placuta si ca e un film bun, apreciat unanim de spectatori prin aplauze indelungi.
Trailer Kawasaki's Rose (cehesc)

Asta as vrea sa vad la Berlinale

Sunt multe filme de vazut in acest an, e greu sa iti faci un program si sa te tii de el in conditiile in care cea mai buna varianta e sa faci un slalom printre genuri si ore de difuzare. Astazi incepe editia din acest an, pentru mine, incepe maine balul si o sa-mi aduca undeva intre doua si patru filme pe zi si e clar ca nu sunt suficiente. Am ales sa incep cu doua filme incadrate in categoria Panorama(fie independente, fie incadrate in genul art-house, filme mai putin comerciale care propun subiecte delicate si uneori dure).
Prin urmare, o sa incep cu Kawasaki's Rose, filmul care de fapt si deschide aceasta categorie. E un film cehesc, oricat ar parea de japonez dupa titlu. Iar de continuat am s-o fac cu un thriller spaniol, El mal ajeno.
Sambata o sa fie o poveste punk, Sex, drugs&rock&roll , una poetica, cu oameni pregatiti de drum sau intre doua avioane, Orly(primul din categoria Forum, film de debut) si tare mult mi-ar place sa vad o poveste cu gansteri din Taiwan, Monga.
Duminica am competitia oficiala in vizor. O incep romaneste, Eu cand vreau sa fluier, fluier, o continui cu un blockbuster marca Scorsese, Shutter Island, cu Leonardo di Caprio in prim plan si o inchei nordic, cu danezul Submarino.  Bonus, as vedea Red Hill, ca cica e un western modern.
Luni as vrea sa vad brazilianul plin de arte martiale !!! Besouro, filmul lui Bansky(celebrul desenator) in afara competitiei, Exit through the gift shop si chinezescul cu titlul fain, A woman, a gun and a noodle shop. Marti austriacul Der Rauber, foarte mediatizat si cica dupa un caz real, despre un alergator la maraton care in timpul liber mai sparge cate o banca. Un alt film care ma atrage ca subiect e norvegianul A somewhat gentle man si nu in ultimul rand, romanescul Portretul luptatorului la tinerete, descris de presa locala ca un fel de western din est !
Miercuri incep cu un film politist german, Im Shatten, mi-ar mai place filmul bulgaro-turcesc, Kosmos si coreeanul Our fantastic 21st Century.
Joi, maghiaro-romanescul, Bibliotheque Pascal, un film in care se regasesc multi autori romani, japonezul  Parade  si argentinianul Puzzle.
Vineri alte 3 filme din competitia oficiala, bosniacul Na putu, francezul Mammuth si mai ales filmul englezesc The killer inside me.
In ultimele doua zile o sa cam merg la plesneala, cumva trebuie sa gasesc loc pentru filmul brazilian Broder, pentru cel american Father of invention si pentru inca unul sau doua filme asiatice plus cateva scurt metraje. Iar The Illusionist, desenul animat al celui care a facut si Les triplettes de Belleville, nu se rateaza !

Recomandari Berlinale (competitia oficiala)

Presa germana considera unul din cele mai mari evenimente filmul lui Martin Scorsese, Shutter Island, un thriller psihologic cu Leonardo di Caprio in rolul principal, desi pelicula e in afara competitiei. Oarecum pe acelasi piedestal, filmul lui Polanski, The Ghost Writer, cu Ewan Mc Gregor si Pierce Brosnan, doar ca acesta apare in competitie. Filmul a primit notorietate si pentru ca in timpul filmarilor, Polanski a fost o buna perioada in inchisoare. Filmele germane si cele de limba germana sunt si ele incurajate. In competitia oficiala, Jud Suss-Film ohne Gewissen, despre un actor care s-a implicat intr-un film de propaganda nazist la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, lucru care il va marca toata viata, Shahada, povestea unor musulmani care traiesc in Berlin, The Hunter (Germania-Iran !), despre un fost puscarias pornit sa razbune moartea fiicei(actiunea se petrece in Iran) si nu in ultimul rand, austriacul Der Rauber, povestea unui alergator la maraton care din cand in cand traieste periculos spargand banci. E clar ca  si alearga de la fata locului.

Dintre filmele din competitia oficiala se mai vorbeste de chinezescul Apart togheter, pentru ca e filmul de deschidere si pentru ca e facut de Wang Quan'an(un castigator al competitie acum 3 ani cu filmul Tuya's Marriage) de japonezul  Caterpillar facut de un obisnuit al festivalului, regizorul  Koji Watamatsu si firesc, pentru ca amestecul de kitsch, dans, bataie si muzica orientala poate sa duca si la ceva interesant, pe langa hohotele din sala, de bucurie sau de jale, ultimul in enumerare, e trecut filmul indian, My name is Khan, film ce il are protagonist pe super starul filmelor indiene, Shah Rukh Khan.

Nici un cuvant despre filmul romanesc din competitie, Eu cand vreau sa fluier, fluier. Dar nici despre cel argentinian, cel rusesc  sau chiar cel american. O sa spun eu cateva cuvinte, intr-un alt episod.

Berlinale ziua 0

N-o sa scriu prea mult dar e asa. Festivalul de film de la Berlin si-a desavarsit programul. Prin urmare, din 11 si pana in 21 februarie, se intampla asa. Program Berlinale.

Despre ce recomanda presa Germana si ce as vrea eu sa vad, de maine.