Filmul merge pe urma luptatorilor anti comunisti care au incercat o rezistenta armata in Muntii Fagaras, dupa perioada alegerilor trucate din 1946. In aceasta prima parte(pentru ca o sa mai urmeze doua, una cu Elisabeta Rizea si alta cu fratii Arnautoiu), personajul central e Ion Gavrila Ogoranu care opera in partea de nord a lantului muntos Fagaras. Alaturi de el, un grup de prieteni, in general studenti sau profesori care intr-un fel sau altul au inteles pericolul ocuparii tarii de catre comunisti si de marea influenta a Rusiei asupra destinului nostru istoric. Pentru mine un subiect interesant, pentru ca nu auzisem prea mult, pentru ca nu invatasem in scoala si undeva stiam doar de existenta acestei rezistente din munti si de legendele iscate pe seama anumitor personaje. In film, se alterneaza cumva perioadele de "plimbare" a celor care s-au impotrivit regimului, in incercari de a gasi hrana, haine, munitie, ascunzatori, cu interventiile partii adverse, discursuri ale conducatorilor securisti, interventii in forta in curtile oamenilor, amenintari, intimidari, violenta si cu lupte din acelea de gherila, tragi si cam fugi, ca te copleseste numarul atacatorilor, alergi, te regrupezi si mai ataci o data. La fel de scurt. Probabil ca foarte putini ar fi rezistat cat au reusit ei, cu sute de soldati, militieni si securisti pe urme si cumva poate macar acum, ar merita sa vorbim mai mult despre partea aia cu care ne mandrim in tara. Pentru ca e vorba de o mana de oameni. Imaginile filmului sunt extrem de placute ochiului, cand intr-un camp de grau, cand printre copaci, cand urcand cate o carare abrupta, cand coborand creasta, prin vai, prin rauri, prin zapezi in care isi calcau urmele sa inainteze mai usor, pe ploaie torentiala, mai mereu pe fuga, mai mereu uitandu-se in spate, mai mereu incoltiti, incercuiti si totusi cu momente de liniste si de veselie colectiva, de bucurie ca sunt inca teferi, ca au in fata o noua zi. Excelenta scena de sub pamant, unde si-au facut un fel de ascunzis, cand la aflarea vestii ca a murit Stalin s-au cam bucurat ca la meci, imbratisandu-se, sarind, ridicand pumnii si plimband o sticla cu vin si una cu tarie. Apoi, firesc, cantarea..."pai ma dusei....pai ma dusei sa trec la olt....cu a mea, cu a mea, cu a mea mandra cu tot...salalalalalalalalai...". Bine facute si scenele din beciurile securitatii, mai putin realizarea scenelor cu pumnul, atat de romanesti si atat de clar loveau mai in gol...bune si discursurile liderilor securisti, permanenta comparatie cu muncitorii, discursuri gen, "noi muncim cu creierul, daca muncitorul isi protejeaza si isi iubeste strundul, noi ne protejam si ne iubim informatorii, asta e meseria noastra", excelente infierarile, propaganda impotriva "bandelor de dusmani ai poporului", indoctrinarea, filmele din film, dar nu am sa inteleg de ce conducatorii securitatii sunt portretizati ca agramati iar partizanii ca intelectuali. Cred ca ar fi fost mai natural sa existe in ambele tabere greseli gramaticale si oameni ce pot fi model pentru altii. Inca o nota proasta pentru scenele de lupta, care sunt un update la filmele lui Sergiu Nicolaescu, cred ca s-ar fi putut obtine mult mai mult daca s-ar mai fi lucrat putin...si cam asta e parerea despre intregul film. Putin prea lung pentru spectatorii care nu au tangente cu Romania. Multi s-au ridicat si au plecat iar aplauzele din final au fost asa, ca sa fie...dar undeva filmul imi pare a avea si forta, imi pare a avea mult adevar istoric si un final si o concluzie care doare dar cred ca e reala. Partizanii nu au murit in luptele cu fortele de securitate, armata, politie, au fost raniti, au murit vanduti de cei care au avut un interes material, o teama, o dorinta de a face bine noului regim, o crestere pe scara ierarhica sau un avantaj de orice fel.
Tradarea e la ordinea zilei si doar daca privesti la scena politica actuala din Romania ti-e clar ca pe asta o stim cel mai bine. Inca o nota optimista pe final. As zice ca scenele in alb-negru dau un aer de autenticitate si de liniste intr-o mare de alte culori, atunci erai convins ca nu se intampla nimic rau, ca sunt doar plimbari, sau cate o baie in rau, sau cate o alunecare in zapada...atunci de bucuri si simpatizezi cu partizanii aia de care nu ai auzit.
Prin urmare, avem un film controversat, primit destul de discret la Berlin si aproape interzis de cei care au asociat numele lui Ogoranu cu un lider al Extremei Dreapta, avem un film lung, cu imagini frumoase, cu scene si dialog la care mai ar fi trebuit lucrat, dar peste toate un tot important atat istoric cat si pentru farama aia de speranta ca exista si oameni care cred in propriile valori si in adevar, pe care n-ar trebui sa-i uitam si undeva sa gasim o modalitate de a merge si pe calea asta.
Felicitari actorilor, in special, Constantin Dita, Mihai Constantin, Ionut Caras si nu in ultimul rand, Bogdan Dumitrache excelent in rolul lui Leu, lunetistul grupului.
Enjoy.
Trailer Portretul luptatorului la tinerete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu