I saw the devil ( South Korea)

Asa, ca de final de an, mi-am propus  cateva filme care sa rupa ritmul. Unul din ele, acest I saw the devil, a lui Ji-Woon Kim, cunoscut pentru adaptarea unui western clasic la scena asiatica, The good, the bad and the weird dar mai ales pentru excelentul A Bittersweet life. Povestea filmului s-ar vrea una politista. Una in care un ucigas in serie este haituit de politistul a carui sotie a fost una dintre victime. Dupa un inceput la relanti cumva, cu o masina ruland pe un drum laturalnic, cat timp afara ninge tot mai intens, filmul se transforma intr-un joc de-a soarecele si pisica unde cei doi protagonisti, ucigasul si politistul, schimba rolurile intre ei de cateva ori. E un alt film despre razbunare o sa se zica, dar una din aia dusa la extrem in binecunoscutul stil made in Korea. Merita din plin, mai ales ca protoganostii sunt doi actori buni, celebri in Korea dar si international datorita filmelor Oldboy si acelasi A Bittersweat life, anume, Min-sik Choi si Byung-hun Lee. De fiecare data cand vad filme din Korea am senzatia de filme desprinse din viata. Poate pare ciudat sa arate asa realitatea dar e clar ca vorbim de o alta lume si prin urmare si realitatea e altfel.
As zice un must pentru iubitorii filmelor asiatice. Prin urmare, trailer mai jos, enjoy.
Trailer

Au revoir Taipei (Taiwan 2010)

Filmul se incadreaza perfect in cliseul, film usor, de duminica. Fara prea multe lucruri complicate, autorul ne spune povestea unei nopti petrecute in Taipei, de catre diverse personaje, tema principala fiind dragostea. Eroul principal e indragostit de o tipa plecata in Franta, motiv pentru care e prezent aproape zilnic intr-o librarie, unde incearca sa invete un fel de franceza fara profesor. E clar ca lucrurile se complica putin, apar niste gansteri marunti, un alt posibil cuplu, o istorie mai veche, a unei alte mari iubiri si un nou personaj feminin, ce lucreaza in librarie. Seara cu pricina incepe la masa, continua cu o poveste putin politista dar tot de dragoste, apoi se incurca putin ca pana la urma sa se termine asa cum asteapta toata lumea. Se alearga mult in film, pe strazi, in parcuri, prin interioare de cladiri....Remarc, din nou, ca in filmele asiatice venite pe filiera China-Hong Kong, personajele principale se iubesc dar nu se saruta in film. Poate dupa, ca in film doar apuca sa se cunoasca mai bine, eventual sa ajunga foarte aproape, iar lumina sa fie putin difuza...dar atat.
Adaugand totusi putin umor de situatie, filmul pare sa-ti smulga zambete uneori. Scena finala e in pasi de dans, un plus pentru ea si  pentru naturaletea actorilor. In rest, de duminica, cum am spus.
Trailer aici 

El secreto de sus ojos (Argentina 2009)

Emotionant film. E unul din acela care te invaluie incet incet, ca si cum ti-ar spune o poveste. La inceput esti putin sceptic si te mai uiti in stanga si in dreapta ca si cum nu crezi ca te-ar prinde...si apoi te prinde si esti cu totul acolo, eventual chiar in amintirile tale despre persoana iubita. Care-i limita la care te opresti cand iubesti ? Probabil ca nu e nici una...iubesti fara limite. Aici cam asta e ideea, adica, pe acest schelet e construita povestea filmului. Un barbat iubeste o femei, dar situatia ii tine la distanta si parca distanta ii apropie si mai tare. O privire inseamna mult, o atingere enorm...

Lucreaza impreuna, primesc un caz aparent banal dar care-i macina si ii duce in situatii limita. Sunt piste false mereu aruncate in acest film, in fond, e un concurs al memoriei, lucrurile din trecut nu te lasa sa dormi, eroul principal se intoarce la un caz obsedant pentru ca nu se impaca cu rezolvarea lui. Ochii vorbesc, o spun pozele dar nu numai. Cazul, desi rezolvat, nu le da pace, intr-un album vechi de poze, descopera o noua pista. Mergand pe ea se loveste de un sistem bine pus la punct, de o opozitie puternica si chiar de o forta care-l depaseste. In desfasurarea actiunii, in permanentele salturi din prezent in trecut, povestea de iubire joaca rolul central. Cand iti dai seama ca indiferent de ani si bariere, sentimentele sunt aceleasi, spui ca esti unul din cei norocosi. Iubesti si altceva nu mai conteaza. In paralel, e un film despre prietenie, despre oameni pasionali care nu se schimba orice s-ar intampla. Daca iti place sa bei, poate sa-ti spuna oricine ca nu e bine, pentru tine e, chiar daca nu-i sanatos. La fel daca esti microbist, pe stadion esti in elementul tau...oamenii nu se schimba. 

Daca ar fi sa-i gasesc un cusur filmului e dulcele parfum de telenovela, dar intr-un tot, cred ca e mai multa poetica decat orice. Un must pentru visatori si melancolici...

Enjoy trailer 

The kids are all right (SUA 2010)

O familie putin mai altfel are probleme. Cam asta e ideea filmului , laudat la Berlinale si prin alte festivaluri internationale despre care pot spune la randu-mi ca e placut si curge. Familia putin mai altfel e una gay, doua femei de data asta, amandoua au fost inseminate artificial cu sperma aceluiasi donator. Multi ani habar nu au cine e donatorul si el la randu-i a uitat. Dar copiii...normal ca nu au astampar si isi gasesc asa zisul tata...de aici totul capata accente tragi-comice, dozate moderat, care fac filmul savuros si indraznet. E clar ca nu poate trece neobservat acest lucru si ca tot bunul mers e perturbat de acest "intrus" in respectiv familie. Chiar, independent de film, ce drepturi are donatorul ? Probabil nu are, dar e ciudat sa vezi pe cineva care iti seamana intr-un fel si sa nu poti face nimic....In film se intampla multe, lumea se intoarce cu fundul in sus si mie imi pare ca finalul nu e unul corect. Dar ce mai e corect in ziua de astazi?  In plus, de ce ar trebui sa fie totul corect si cine dicteaza daca e sau nu. Cred ca e un film de duminica, poate fi vazut lejer iar intrebarile care vin si comentariile de pe langa sunt oarecum firesti. Cu actori cunoscuti si cu o Julianne Moore de exceptie, il recomand cu drag. Concluziile insa...

Enjoy trailer. 

Somewhere (SUA 2010)

Zilele trecute am vazut acest film pe care-l asteptasem inca de cand am vazut afisul si am aflat ca e regizat de Sofia Coppola. Afisul infatiseaza doua persoane stand in seslonguri si imi lasa impresia de relaxare maxima. In plus iubeam poetica acestei regizoare. De data asta, desi vine cu un premiu major de la Festivalul de film de la Venetia, filmul nu spune parca nimic nou. Regizoarea parca repeta lucruri din filmele-i trecute. Povestea se invarte in jurul unei vedete de la Hollywood, care pare sa arate tuturor ca in spatele vietii de vedeta e un mare gol. Orice exces duce pana la urma la saturatie, plictiseala se instaleaza in acelasi timp cand scara valorilor deschide parca noi semne de intrebare. Din sufletul petrecerii, omul care le incearca pe toate si e mereu inconjurat de femei, eroul pare sa inteleaga ceea ce ii transmite fiica lui, cu care ajunge sa-si petreaca cateva zile. Undeva isi da seama ca a fost mereu plecat din viata fiicei si int-un moment de sinceritate si generozitate, vrea sa recupereze timpul pierdut. Pe alocuri plictisitor, marsand intr-o directie clara inca de la inceput, cu o muzica care parca ii schimba ritmul si cu doar cateva scene faine, filmul dezamageste mai mult decat incanta. Cu toate astea, in cateva momente povestea curge linistit, se leaga cumva si imaginea oferita e clara. Masini de lux, femei de lux, petreceri, piscine, tentatii, plictiseala, femei ce danseaza la bara in propria camera de hotel, relatia cu fiica, cu fosta sotie, expresivitatea actritei care joaca rolul fiicei, probabil o sa tot auzim de ea in viitor...
Trailer aici

Vengeance ( Hong Kong- FR 2009)

Inca un film despre razbunare, o spune si titlul. Povestea oarecum ati mai auzit-o. O familie omorata, iar un membru al ei, porneste pe urmele asasinilor. Ce e nou, poate modul de operare, anume folosind alti asasini. Actiunea se petrece in Hong Kong, personajul interpretat de Johnny Halliday, e un francez, cu trecut dubios, care insa firesc nu se descurca cu limba si cu relatiile personale in furnicarul acestui oras. Ca din intamplare insa, da peste un grup bine organizat de asasini carora le cumpara serviciile. Exista o poetica a gansterului asiatic in acest film. Vorbim din nou despre onoare si situatii din acelea fara iesire cand nimic altceva nu conteaza, prin urmare, mergem doar inainte.  Scenele de lupta sunt destul de faine si bine adaptate in teren, la fel scena in care e descris cum a fost infaptuit asasinatul,  mai sunt cateva filmari in ploaie si niste schimburi de focuri ce dau clasa multor filme de gen, case cu scari inguste, salturi, impuscaturi si nerv, nu plictiseste deloc si  oarecum pare real. Asta pana la un punct cand filmul, care mergea bine in directia stabilita, iese putin in decor si il face pe Halliday super erou. Nu cred ca ar fi fost necesar. Elemente din filme cu gloante care te ocolesc doar pentru ca esti eroul filmului nu isi aveau sensul aici. In fine, sa nu divulg prea mult. Zic doar ca ultima parte a filmului e dezamagitoare, iar in intreg, lasa o amprenta serioasa asupra unui film bun cu gansteri. Dar e de vazut, ca majoritatea filmelor facute de Johnnie To.
Trailer Vengeance 

Im Dschungel (Germania 2010)

Intr-o prima faza m-am chinuit sa gasesc ceva legat de acest film. Link pe imdb am gasit, dar are foarte putine informatii. Ma si intreb cat de multa lume poate sa vada un film facut pentru TV in Germania. E clar, daca prinde la putinele vizionari si are audienta pe tv, poate o sa-l bage si in reteaua de cinematografe. Asa...mai pot sa spun ca s-a aplaudat, dar mie mi-a parut un film slabut, dar cu un subiect interesant.
Filmul se vrea o drama dar eu am ras cand am auzit ca investitorii care ar vrea sa cumpere fabrica sunt romani condusi de un oarecare Ionescu. In plus, modelul de convingere, santaj cu prostituate e universal valabil, dar a fost atribuit romanilor.
Action. Imi permit sa povestesc putin pentru ca ma gandesc ca e greu sa ajungeti la film.
Prin urmare avem asa. O firma, undeva in bazinul Ruhrului, zona industriala a Germaniei...firma e ok, dar totusi pentru a putea fata concurentei si viitorului, nu ar strica sa fie preluata de un investitor strain.
Salariatii sunt cat de cat multumiti de conditii si in fond asta au facut toata viata. Din randul lor se ridica unul mai simpatic care ii face ochi dulci unei tipe din conducerea firmei. Ea nu e indiferenta. La prima intalnire merg la meci. Total romantism. Dar in final ea ii spune ca are pe cineva. Totusi, nu-i rezista tipului si are loc o a doua intalnire unde dupa ce stau putin la povesti, tipa are o atitudine directa...let's talk about sex si se intampla ceea ce asteapta tot omul din sala. Da, se vad si sanii ei si muschii lui si ea sta mai mult deasupra, ca doar e mai sefa. In fine, comentarii de barbat cu activitate de autobaza.
Inapoi la poveste. In tot acest timp, el promoveaza si ajunge cumva un fel de sindicalist in conducerea firmei. Mai intai ne gandim la muncitori si apoi...e apreciat, nu atat de seful cel mare, care nu are nevoie de asa ceva cat de cel care la randu-i viseaza sa ajunga in pozitia principala.
Prin urmare el are un dublu rol, pe de o parte trage pentru drepturile oamenilor si pe de cealalta, influentat de cel care vaneaza postul de conducere, devine tot mai suspicios la activitatea tipei.
Se cearta, pentru ca el e trimis in locul ei in Maroc la negocieri cu romanii :-)
Tare nu, romanul Ionescu nu merge oriunde la negocieri, ci undeva la dracu' in prasnic, in Maroc, intr-o vila de lux cu bazin, unde oamenii beau ce beau, nu prea negociaza dar se distreaza. Mai putin eroul nostru. El ca sa ajunga sa se distreze mai intai memoreaza tot si fara sa stie, filmeaza tot, cu o camera ascunsa in geanta. Apoi e drogat si cade putin in pacat...sau doar pare ca se intampla asa, ca el nu-si aminteste mare lucru. Oricum...investitorii romani sunt niste oameni cu parul pe spate pe care prostituatele sar cate doua...cred ca asa zisul dezmat e unul foarte prost imaginat, dintr-o sala de mese cupluri cupluri se muta intr-o alta incapere unde curge bautura si apar acele rasete din filmele mai vechi romanesti in care innebunea cineva...totul se intampla imbracat, decenta cand e vorba de dezmat, pentru ca e un film de televiziune si german pe deasupra. N-o mai lungesc in descriere. Cert e ca pe ceea ce a filmat eroul, cei din conducerea firmei isi dau demisia...si e randul omului rau, care a manipulat si santajat sa isi intre in functiune. Adica noul conducator vrea si el sa faca acelasi lucru, sa vanda firma, dar nu romanilor ! Curat personaj negativ. Noroc ca eroul se prinde ca a fost inselat si folosit de ambele parti, atat de iubita cat si de noul conducator si vine cu un plan de salvare a firmei dupa ce in prealabil organizeaza o greva. Bonus ii insceneaza noului conducator o excursie in Maroc unde prostituatele de data asta ii vor smulge informatii vitale legate de vanzarea firmei. Pana la urma tot saracele fete rezolva situatia, chiar daca sefa lor plateste la randu-i, pentru ca a cutezat sa ceara bani pentru informatii.
Final, liderul sindical a salvat firma si de romani si de alti potentiali cumparatori, ramane fara gagica, fara un sef profitor si cumva se bazeaza pe fosta conducere cu care intre timp a ajuns la un consens.
Aplauze, actorii pe scena, iar eu raman cu muzica din cadrele finale, neasteptat de buna pentru asa un film. Poate ca sunt si anumite scene bune in tot filmul, dar per ansamblu filmul cred ca o sa ramana la stadiul de film tv. Pacat, avea potential ca subiect, dar dupa 5 minute o ia rau de tot pe aratura.
Trailer? Nici chiar asa.

Brotherhood (SUA 2010)

Inca un film cu adolescenti. De acord. Dar parca-i altfel. Are multe lucruri pe care le gasesti si in alte filme cu adolescenti, teribilism, betie, acea petrecere in casa, cand cei mai timizi se afirma cumva si cei indrazneti ajung in bratele fetei frumoase. Aici insa e vorba si de altceva. Ceva simplu, cum ar fi un act de curaj menit sa-ti consolideze intergrarea intr-un grup, un fel de initiere in care poti intra daca treci o proba. Nimic iesit in comun, probabil. Dar banalul joc se schimba brusc daca ceva nu iese bine. Adolescentii se confrunta aici cu o problema care ii depaseste aparent sau cel putin le ridica semne de intrebare si accentuata, ii dezbina. Unitatea grupului e atacata pe de o parte iar pe de cealalta parte recunoasterea ca situatia ii depaseste si ar putea avea urmari tragice. Cumva tot filmul duci acest conflict si iti stabilesti una din tabere iar meritul scenaristului este ca a reusit sa te focuseze atat pe aceasta problema devenita serioasa incat uiti de alta, aparent mai banala. Cateodata o problema minora e data la o parte cand apare o alta, dar nerezolvand-o, la randu-i poate deveni majora...si cam asta-i idee si aici. Nu zic mai mult, pustii joaca destul de credibil si muzica merge. Nu e un must see, dar e ok, pentru o dupa amiaza ploioasa.
Trailer si enjoy

The Town (SUA 2010)

Charlestown e o suburbie a Bostonului si in acelasi timp locul in care locuieste o comunitate importanta de irlandezi. Tot despre acest loc se poate spune ca are o istorie in spargeri de banci. Ben Affleck, care e si regizorul filmului,  se intoarce la locul in care a crescut, aducand intr-un fel un omagiu comunitatii dar in acelasi timp spunand povestea unor spargatori. Cu masti pe fata, lucru care duce inevitabil cu gandul la Point Break, acestia sparg un numar de banci trezind o intreaga armata de oameni din FBI pe urmale lor intr-un joc de-a soarecele si pisica. Nu exista spargere perfecta, intotdeauna exista un fir, un lucru mic, o persoana santajata si pana la urma scapa cine poate. Reteta e cam aceeasi, realizarea insa place, la fel si subiectul, are ritm, te tine cu sufletul la gura mereu, urmaririle cu masini, pe stradutele cartierului sunt reusite, la fel dialogul, condimentat cu accent irlandez si doza de nebunie aferenta, actorii intra perfect in roluri si scenele de lupta sunt exact cat trebuie. Un plus pentru Jeremy Renner, omul care-si pastreaza parca sangele rece din oscarizatul The hurt locker. Pentru un film de actiune as spune ca are de toate, inclusiv o replica obsedanta care ii da si doza de poetic, intr-un film cu gansteri. Mai zic si ca e un must, pentru iubitorii genului, undeva intr-un top ipotetic al filmelor de actiune, e in primele 10 ca si Point Break-ul mai sus amintit.

Trailer si in sala de cinema cu voi. 

Four lions (UK 2010)

Am cam ras la acest film. Desi umorul lui negru e chiar debil in anumite faze, dus la extrem in altele si de situatie mai mereu, totul, inchegat suna bine. In fond e povestea unor tineri musulmani care au propria viziune asupra jihadului si vor sa dea o palma occidentului. Prin urmare, vor sa ajunga un fel de kamicaze iar pentru asta au nevoie de pregatire speciala si de unda verde de la un emir. Savuros in marea parte, lasand umorul sa vorbeasca despre anumite probleme grave, documentand aproape totul, pana si scenele in care vorbec tampenii, filmul s-ar vrea un semnal de alarma impotriva fanatismului de orice fel, a terorismului in toate formele sale si a teribilismului care face victime. E ca si cum un grup de oameni se pun sa faca o revolutie fara nici o idee, doar ca trebuie facuta si merg inainte. Au nevoie doar de foc si incepe totul.  Imaginati-va restul. Cu victime ca de aceea umorul e negru. Pana si pe genericul final, cand e pus in general acel mesaj gen : Nici un animal nu a fost ranit in acest film. Ei au recunoscut franc ca o oaia a avut de suferit. Ma intreb daca e aceeasi care a sarit in aer :-) Cat despre cioara... Enjoy trailer si nu ratati filmul.

Outrage (Jap 2010)

Outrage e un film atipic despre Yakuza facut de unul din cei mai mai in voga regizori japonezi, Takeshi Kitano. E atipic in fond pentru orice film cu mafioti. Daca in general fie gasesti si o parte buna in mafiotii prezentati in film, gasesti un cod de onoare sau un ceva care sa te faca sa "tii" cu personajul sau din contra, sa-l urasti, pentru ca personajul face numai lucruri condamnabile aici esti cam lasat in aer. Nu e nici cum. Daca-i vorba de anumite legi, de coduri de onoare, ele sunt incalcate total insusi de cei care par sa fie conducatorii acestor clanuri, prieteniile sunt incalcate de dragul de a face pe plac unuia mai puternic, cei slabi sunt loviti oricum si in general nu prea conteaza care ti-e pozitia, riscul e cam la fel de mare sa nu ajungi la batranate. Sau chiar daca ajungi, sa nu-ti prea tihneasca. Despre asta e vorba aici, despre conflicte intre grupuri mafiote, despre putere, despre puterea banului, despre interese si oarecum despre reguli care nu se respecta. Unii sunt aruncati asupra celorlalti, azi sunt bine vazuti membrii unui clan, maine un alt clan face ordine. Totul facut intr-un calm si cu o violenta putin gratuita, dar probabil reala in acea lume. Cred ca un copil care vede asa un film n-o sa simpatizeze niciodata un Yakuza, probabil ca nici un politist corupt, dar poate o sa inteleaga ca in asa o structura soarta  atarna de un fir de par mai mereu si prin urmare macar poate iti pui o intrebare inainte sa te arunci cu capul inainte in iluzia castigului rapid si a indatorarii. Yakuza e un cult, dar Kitano da cu el de pamant in acest film si il pune oarecum in normalitate. E un film despre baietii rai dar parca nu mai e acelasi Kitano ce merge pana in panzele albe. Aici sta putin si te lasa sa vezi tu cum stau lucrurile.  Filmul nu se ridica la forta poetica a altor filme, dar parca aceasta punere in normal a unei structuri mafiote e facuta cu o precizie japoneza, desi pe alocuri anumite actiuni par lipsite de sens, probabil in asta consta si forta filmului.  Ca acest nonsens il gasesti probabil in normalitate, cand vine vorba de o structura mafiota.  Zic ca e de vazut, iar in cazul meu de revazut.
Enjoy trailer.

Enter the Void (FR-D-IT 2009)

Enter the void e Odiseea Spatiala a lui Gaspar Noe. De mic a visat sa faca acest film, tot de atunci are si ideea. Probabil cand privesti, acum, pare sa fi fost un copil tare dotat si cu idei de oameni mari, dar una peste alta asa a povestit regizorul, prezent la premiera din cadrul Fantasy Film Festival, in Berlin. Nu neg, mi s-a parut putin drogat sau hai, fumat si dupa doua beri. Sau poate e felul lui sa fie plin de energie si din cele 10 min alocate inainte de film sa vorbeasca cel putin 30 min. Incantare, pentru orice cinefil,  omul mananca cinema pe paine si e plin de povesti.

Una dintre aceste povesti e cea in care a ales sa filmeze in Japonia. O explicatie simpla. Acei oameni lucreaza 15-16 ore pe zi si pleaca zambind acasa iar cand vine vorba de cinema, ritmul lui se potriveste cel mai bine acelui loc. Dar poate si pentru ca filmul e si despre Japonia. Despre cat de periculos e sa fi consumat orice drog si sa te fi depistat, nu mai vorbesc de comercializat, chiar daca, la scara mica. O palma data insa si autoritatilor de acolo, politia face uz de forta extrem de usor aplicand la sange legea. Nu exista iesire si flexibilitate daca o incalci. Filmul e despre altceva...dar e influentat si de acest lucru.

Deschiderea e in forta, un spectacol vizual derulat rapid, in care genericul curge, fara sa poti vedea mare lucru pe ecran, poate doar numele filmului, a producatorilor si a regizorului. Apoi totul se pierde in luminile orasului Tokio si incepe tripul. Pentru ca e ca un trip halucinant totul. Imagini in miscare, iesire din real, tulbure, franturi, puzzle, bucati de amintire, droguri, discutii despre moarte, sex, viata scapata din maini, promisiuni, viziuni...totul se invarte. Tehnica de filmare a fost pentru mine unica, totul pare sa te transpuna in rolul personajului principal, vezi ce vede el, mai putin propria persoana, pe care reusesti s-o vezi doar in oglinda sau de undeva din spate, cand planul se vrea general, multe filmari aeriene, ca si cum ai zbura deasupra orasului. Cele doua persoanje principale sunt un frate si o sora ramasi orfani inca din copilarie. El se muta in Japonia si ajunge un fel de dealer de droguri. Asa isi strange banii pentru a o aduce si pe sora-sa, pe care intr-un fel sau altul o scapa din maini, desi in prealabil ii promisese sa nu se desparta niciodata de ea. Drogurile lui, viata ei zbuciumata ca vedeta intr-un club de noapte, momentele de acalmie atunci cand se intalnesc, ca momente de liniste in poveste ...si crescendo-ul dupa ce el e omorat, stupid, in barul numit Enter the Void si tot ceea ce poate urmari dupa acest eveniment, constituie subiectul filmului. Ce e de cealalta parte? Sau ce se presupune ca este, o sa vedeti vazand filmul...Promisiunile se tin, nu-i asa? Practic el o va veghea si e asa cum a zis, n-o va parasi. Solutie e ingenioasa, filmarea la fel, chit ca ecranul se albeste sau coloreaza si ramane asa o buna bucata de vreme, doar ca sa-ti arate practic ca s-a pierdut in viziune,  bonus, o scena soc cu o filmare in vagin si toate astea luate impreuna constituie "spectacolul" de 154 de min a lui Noe. O alta odisee? Nu stiu, dar un must see pentru cinefili. 

Trailer aici.

Inception( SUA/UK 2010)

Poti oare sa traiesti doar in vis? Cand lumea de afara e depasita si oarecum dupa ce faci naveta putin intre vis si realitate, poate nu mai poti distinge care-i una si care-i cealalta. Crezi doar ca exista ambele si ramai acolo unde satisfactiile sunt mai mari. Chiar si granitele dispar, ca dupa un drog, iar imaginatia e la liber. Poti crea, poti construi fara limite si e clar undeva ca nu te poti rupe dar in acelasi timp esti vulnerabil tot incercandu-ti limitele si dorind mai mult. Noul film a lui Christopher Nolan e povestea unor specialisti in subconstient, oameni ce pot patrunde in vise si pot fura idei, oameni care traiesc mult in vise si iti pot cunoaste vulnerabilitatea dar si modul de a te proteja de asa ceva, iar in cazul de fata, mai pot si implanta o idee in subconstient. In fond, daca merge sa furi o idee, de ce nu ai reusi sa si implantezi una. Ca si cum ai sopti subconstientului, ca si cum ai induce ceva personajului in cauza, iar aceasta, influentat fiind, joaca dupa modul dictat. Pare simplu. In realitatea din film, visele se clatina, sunt sanse de a se surpa, de a te trezi fara sa fi facut ceva si cumva toata munca trebuie reluata iar ocaziile nu vin tocmai una dupa alta.  Lumea creata de Nolan e absolut incantatoare pentru ca undeva e atat de aproape de realitate ca te poti gandi ca ar putea fi reala. Visarea in grup e noul  drog, scenariile create, lumile paralele, gasirea iesirilor si jocul ce decurge din asta cu toate sabotajele subconstientului, te tin in priza de la inceput pana la sfarsitul filmului. Distributia de exceptie, efecte de ultima generatie, actiune, aventura, dinamica, multe momente care te pun pe ganduri, filozofie si toate acestea fac ca cele 142 de min de film sa treaca parca in aproximativ 10-11 min, cam cat ar fi fost in lumea visurilor.

Critica l-a ridicat in slavi, notele de pe site-urile de profil sunt in general mari, e clar ca fiecare vede insa intr-un fel si tot ce mi-a placut mie, poate sa displaca altcuiva, cu toate astea, cred ca filmul e revolutionar si ar trebui vazut. Cu bune si rele, cu stari diferite dupa ce iesi(eu ma gandeam daca visez ca l-am vazut si cat de adanc pot intra in vis, pentru ca am vazut ca se poate chiar sa visezi ca visezi ca visezi cand pana acum eu doar am visat ca visez :-) cu riscul de a nu crede in lumea creata de Nolan tot cred ca merita vazut pentru originalitate si apreciat pentru imaginatie. Iar ca sa inchei cu un cliseu, Inception e pentru mine noul Matrix. Enjoy 

Trailer Inception 

Mother (Coreea de Sud 2009)

Cat de departe poate merge o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului? Asta-i intrebarea pe care se bazeaza filmul sud coreeanului Joon-ho Bong cunoscut poate mai bine publicului datorita filmelor Monstrul si mai ales al minunatului Memories of murder. In filmele lui, ne-a obisnuit cu imagini contrastante in fundal, de la un camp de grau, la cate un loc noroios, de la un cer senin la unul intunecat din care parca nu se mai opreste ploaia, de la un parc linisit, in care ies oamenii la plimbare la cel aproape devastat de un monstru aparut parca din senin, atacand din plin. E clar ca sunt si multe altele. Imbracamintea eroinei din acet film contrasteaza la randu-i puternic cu peretii, cu casa sau imbracamintea celorlalte personaje...dar nu despre asta e vorba. Povestea-i alta. Oarecum incalcita sau foarte bine construita pe fondul unei griji putin exagerate a unei mame, pentru un copil "putin bolnav". Ma rog poate autist, cu pierderi de memorie si oarecum ramas  in urma si totusi dorind sa se integreze si reactionand atunci cand e facut nebun de cei din jur. In fond, e acuzatul perfect pentru ca nu stie sa zica nu, atat timp cat nu-si aminteste lucrurile intamplate decat mult dupa ce ele s-au petrecut si atunci cand si le aminteste sunt doar franturi...Prin urmare, avem de a face cu o crima, o persoana care isi recunoaste fapta sub presiunea celorlalti si o mama disperata, pornita in cautarea adevarului.  Ingenios facut, pistele false sunt mai mereu aruncate, printre culorile filmului si schimbarile de decor, nimic nu e ce pare, ajutor primesti ca de obicei de acolo de unde nu te astepti iar cei de langa tine te cam arata cu degetul. Cine-i monstrul din noul film? Nu zic mai multe. Enjoy trailer si incercati sa-l vedeti.

Inapoi la film

A trecut ceva...doua luni, e clar ca am vazut filme in toata aceasta perioada, dar intr-un fel sau altul n-am ajuns sa scriu despre ele. Despre Tiff 2010 am scris putin pe celalalt blog, asa, mai mult despre titluri si mult prea putin despre filme. In fine. Cum spune si titlul si fara atatea explicatii, ma intorc la filme ce-mi trec prin fata ochilor sau doar cele pe care imi doresc sa le vad in viitor. Azi o sa fie de la 8, Inception, filmul probabil cel mai asteptat din acest an. De mult nu am mai fost atat de curios de un film, poate de la Matrix, am vazut putin, doar un trailer,am citit putin pentru ca o mare parte a fost parca ascunsa publicului larg si abia acum, inainte de premiera ies la iveala. Am ramas cu ideea ca e un film pe care ar trebui sa-l vezi de mai multe ori. Asa ca, inainte de prima vizualizare o sa merg deschis pentru orice. Un trailer aici, mai multe cuvinte despre film, de maine.

Robin Hood (SUA 2010)

Robin Hood e unul din eroii mei preferati. Nu stiu de ce, inca de cand l-am vazut prima oara interpretat de Errol Flynn, apoi dupa ce am citit cartea, de fiecare cochetam cu ideea ca e un fel de super erou, cu arcul lui si sageata care nu dadea gres. O lunga perioada am avut si eu arc, poate nu eram mereu Robin Hood, in jocurile mele, dar fascinatia a existat mai mereu. In noul film facut de Ridley Scott povestea e putin altfel decat cea de pana acum. In fond, e perioada de dinainte de a deveni celebrul haiduc, Robin avand chiar alta identitate decat cea din fostele povesti, dobandind numele de la un nobil muribund, caruia ajunge sa-i indeplineasca ultima dorinta. Putin trasa de par povestea primirii numelui acelui nobil si preluarea tuturor atributiilor acelei persoane, tatal nobilului ucis se poarta ca si cum i s-ar fi intors propriul fiu. Nevasta nobilului il recunoaste ca sot, doar ca se salveze de alti pretendenti. Poti trece cu vederea, vazand filmul ca un film de actiune, pe alocuri intunecat.  De multe ori l-am asemanat cu Gladiatorul. Are acelasi inceput cu o lupta, apoi eroul e arestat de cei alaturi de care lupta, evadeaza, incepe sa se lupte impotriva nedreptatii si cumva isi castiga respectul prin lupta. Ca film de actiune, e in regula. Plin de scene de lupta bine facute care plac iubitorilor genului. Condimentat putin cu cate o gluma, poate ar merita un bonus si pentru originalitatea povestii. Dar parca nu-i Robin Hood, parca nu se leaga in felul respectiv. E un fel de Robin cu arc doar la inceput, in rest, numai cu altceva, o alta poveste, o potriveala aiurea si personaje previzibile. O nota aparte pentru Cate Blanchett,  minunata in rolul Lady Marion. Hai si pentru Russell Crowe, un Robin calm si plin de sarm. Dar parca nu are consistenta. De aceea si 6,5.
Trailer Robin Hood (dupa reclama).

Sin nombre (Mexic-SUA 2009)

Sin nombre  e un film dur despre saracia Americii Centrale, despre visul tinerilor de a parasii tara natala si de a ajunge in Statele Unite ale Americii, tara tuturor posibilitatilor. Acolo pot munci, pot castiga ceva si oarecum se pot realiza. In cazul de fata, povestea incepe in Honduras, o tara incercata de mult de soarta,  unde o tanara impreuna cu unchiul si tatal ei  pornesc intr-o calatorie cu trenul spre ceea ce considera ei salvarea de la saracie. Drumul e lung, aproape 3 saptamani, conditiile extreme,  trenuri de marfa, se doarme pe acoperis sau pe jos, in statiile in care trenul opreste mai mult. Peisajul insa e contrastant, de la paduri si munti pitoresti la orase saracacioase cu copii alergand dupa tren, sperand sa primeasca ceva de la cei care pleaca intr-un loc mai bun. In paralel cu povestea tinerei plecata din Honduras avem o alta poveste, a  unui tanar mexican, ce face parte dintr-o banda Mara. Tanarul incearca sa-si fereasca prietena de tot ceea ce presupune aceasta banda(omorarea unor persoane inocente,ca un fel de accept de a intra in banda, trafic cu droguri, prostitutie, rapiri de persoane, furturi) si sa traiasca partea aceea frumoasa, cu prietena,  ascunzandu-se de banda. E clar ca n-o sa-i mearga la nesfarsit, la fel de clar ca oarecum in acest moment cele doua povesti se intrepatrund. Drumul ei spre o noua viata devine si a lui spre a sta in viata, cautat de propria banda. Pe alocuri violent, plin de lucruri greu de imaginat, filmul ofera o imagine mai putin cunoscuta a Americii Centrale si socheaza prin realitatea acestor povesti. Pe de o parte migratia populatiei acestor state spre America, pe de cealalta, cruda viata a strazii si a bandelor Mara.
Filmul e un road movie, mai mereu in miscare, te tine incordat si creste ritmul pe masura ce avanseaza in subiect.
Ca puncte slabe, anumite scene de lupta foarte rudimentar facute si finalul cliseistic si moralizator. Dar tot cred ca merita vazut. Tot cred ca e ca o experienta, o cunoastere a realitatii acelor locuri, cu bune si rele, mai mult cu rele si mai cred ca  merita vazut si pentru naturaletea actorilor, care par incadrati perfect in acel peisaj, pe alocuri creindu-mi senzatia de documentar.
Mai spun doar ca e produs de Gael Garcia Bernal si Diego Luna iar cand sunt implicati cei doi e in general un film bun. Enjoy.
Trailer Sin nombre

Kick Ass

Zilele trecute am vazut Kick Ass. Am vrut de mult sa-l vad pentru ca trailerul mi-a placut si pentru ca vine din lumea benzilor desenate si asta presupune pentru mine ca abunda de imaginatie. Filmul in sine a fost un fel de film cu adolescenti mai lucrat putin cu cateva momente bune dar si cu multe clisee din alte filme cu adolescenti. Umor negru ai sa gasesti dar si scene de lupta violente care pentru mine, trag in jos filmul.
Marea intrebare a filmului este cum poti fi un erou cand nu dispui de puteri supranaturale ? Personajul principal e acel adolescent putin retras, avand alaturi doar doi prieteni cu care impartaseste placerea pentru benzile desenate si incearca sa atraga atentia, fetelor din scoala. Mai mereu jefuit si vazand ca nimeni nu reactioneaza, inventeaza un personaj pe care il numeste Kick Ass, in pielea caruia va intra ori de cate ori situatia o cere. Nu-i insa suficient sa intre in pielea personajului, greu e sa se si comporte ca un erou. Mersul evenimentelor n-am sa-l povestesc. Eroul va trece de la agonie la extaz, incasand-o mai mereu si el, dar cumva iesind din incurcaturi fie norocos fie cu ajutorul altor super eroi. Ca doar asa sunt super eroii. Se ajuta intre ei :-) In paralel cu povestea lui Kick Ass, ni se arata povestea unui tata si a fiicei sale, porniti sa-si razbune sotia respectiv mama. Cei doi sunt Big Daddy si Hit Girl si au in plan sa loveasca in clanul mafiot care controleaza orasul. Fata e o adevarata masina de ucis, invatata de mica cu armele, trage, sare, despica, arunca, dand culoare parca scenelor in care e protagonista. Povestile ajung sa se intrepatrunda. Scenele violente pun stapanire pe ecran, finalul e a la Kill Bill. Mai prost ce-i drept, pentru ca scenele de adolescenti contrasteaza imaginea neagra a razbunarii. Se trage mult, se distruge mult, binele invinge dar nu in totalitate. E rost de o noua parte.
Ideea filmului e faina, zic eu. Infloriturile mi se par in plus, filmul ar fi castigat mult daca isi pastra doza de autentic si credibil. Fantasticul e bine venit, dar parca nu in acest film.
Trailer Kick Ass 

The killer inside me

Probabil a fost filmul cel mai asteptat de mine la aceasta editie. Nu stiu de ce, singurul motiv real, era titlul si faptul ca ascunde ceva in spatele lui, sau poate pentru ca am afirmat ca daca ar trebui sa fac un film si sa aleg un titlu de la Berlinale, i-as spune, The killer inside me. Nu pentru ca sunt un criminal ascuns, desi cine stie :-) mai mult ma gandeam ca toti avem o parte ascunsa, o parte mascata, o parte pe care o aratam doar rar si in general cand suntem cu noi insine. La birou esti intr-un fel, in societate in alt fel, intr-un parc, la fel...cand esti doar cu tine, esti doar cu tine. Despre asta am crezut ca e vorba in acest film, fara sa citesc ceva. Dar nu-i asa. Dezamagire? Nu chiar, doar mie mi s-a parut putin banal sa fie chiar vorba despre un criminal, ascuns de data asta intr-un politist. Decorul e unul de prin anii '60, cu acele masini imense si orase incepand sa infloreasca din pustiu. Si totusi cred ca a fost o dezamagire. Cumva previzibil filmul dar in acelasi timp parca propunand un subiect destul de idiot. Trecand peste faptul ca salasluieste un ucigas in politistul care ar trebui sa aduca linistea, se adevereste chestia aia cum ca politistul nu prea gandeste. Pentru eroul nostru, interpretat bine de Casey Affleck( uite si o bila alba pentru film) a fost suficient sa zica ca e politist. Se astepta sa-l creada toti, sa nu-l banuiasca, chiar daca pe masura ce se strangea latul in jurul lui, mai apareau victime care indicau tot mai evident ca el e faptasul. Nu am prins profunzimea acestui film, lung poate peste masura, cu o intriga slaba si cumva fara vlaga. Am retinut niste locatii faine, niste filmari reusite, jocul lui Affleck si pe Jessica Alba. Nici nu stiu daca l-as recomanda. Hai un 6 asa.
Trailer The killer inside me 

Exit through the gift shop (2010 UK)

De Banksy probabil ca nu trebuie sa mai spun mare lucru. E super cunoscut, munca lui continua sa impresioneze la modul placut si faptul ca isi ascunde infatisarea place atat de mult cat un mister poate sa placa. Toti vor sa stie cine e in spatele mastii. Asa si in filmul asta. Un amator in ale filmului, obsedat de ideea de a cunoaste cati mai multi artisti ai strazii, dupa ce se imprieteneste cu mai multi dintre ei, incearca sa aduca si putina lumina in cazul Banksy. Sfarseste insa prin a deveni el insusi un artist al strazii, furand de la unul, combinand idei, reusind sa impresioneze si sa vanda cat sa-si poata continua visul. Iar acest vis, de la a filma se muta in a desena. In spatiul public. Cum a si descris Banksy filmul, e un film despre cum nu s-a facut un film despre el. Enjoy. Merita. E plin de desene si de idei care mai de care.
Trailer Exit through the gift shop.

How I ended this summer ? (Rusia 2010)

Departe, undeva la "capatul lumii," pe o insula situata undeva in Oceanul Arctic, doar doi oameni, meteorologul sezonier si mai tanarul sau coloborator, venit ca intr-un fel de practica isi petrec timpul citind aparatele meteorologice, comunicand datele prin radio, pescuind, alergand, privind in pustiu oarecum si chiar dansand cu singuratatea, daca ar fi sa ma folosesc de titlul unei piese celebre. Din cand in cand se mai indeparteaza de cabana, prudent, cu pusca in mana, pentru ca mai sunt si ursi si locul e pe atat de periculos cat e si de frumos. Static pe undeva filmul, mai fara evenimente, o iesire cu barca e o iesire din spatiul in care se desfasoara actiunea. Un conflict intre cei doi si un mesaj cu o veste cumplita, venit pentru cel mai cu experienta, dar primit de celalalt, il pune pe cel tanar in situatia de a nu stii sa o impartaseasca, cat intre ei situatia e tensionata. Trist pe undeva, poetic si melancolic pe de alta parte, cu un bun joc al celor doi actori(recompensat cu premiul de interpretare masculina a Belinalei 2010), filmul ofera o imagine a celor uitati cumva intr-un loc fara semnal la telefon, izolat, pierdut cumva, in care vapoarele nu pot ajunge decat vara din cauza ghetii si elicopterele nu pot ateriza in fiecare zi din cauza vantului. Avand cateva imagini frumoase si niste replici bune, filmul reuseste sa te tina focusat o buna perioada de timp, dar undeva consider ca subiectul s-ar fi putut trata mai bine intr-o perioada de timp mai scurta. Cele doua ore nu justifica ideea si doar strica cumva din farmecul acestui film despre cei care isi sacrifica parte din timp ca sa lucreze departe de lume, dar si se regasesc in acele luni in care sunt departe, ca si cum s-ar reincarca mereu.
Trailer, How I ended this summer.

Submarino (Danemarca 2010)

Neglijenta parintilor are un efect nu tocmai bun asupra copiilor. Mediul in care traiesti te influenteaza toata viata. Poti invata din greseli, dar uneori e prea tarziu. Par niste pilde spuse de unul mai intelept decat mine, dar cam despre asta e vorba in film. Asta vrea filmul sa arate. Ca toti facem greseli, dar cu cat le observam mai din timp, cu atat reusim sa ne indepartam de ele si sa nu le repetam.
In cazul de fata,  doi frati, crescuti fara tata si cu o mama alcoolica vor fi marcati toata viata de o intamplare din copilarie cand din neglijenta si din conditia lor de parinti-copii, fara experienta, isi vor pierde un al treilea frate. Nu-i usor probabil sa cresti singur, inveti sa bei, te droghezi,  traiesti cam ce vezi la parinti, la oamenii care trec pragul casei, la vecini, crezi ca asa e cool, asa e bine...apoi matur incepi sa-ti dai seama, uneori a prea tarziu, alte ori crezi ca poti sa stapanesti totul si de cele mai multe ori continui greseala pe care au facut-o si parintii tai. Aici cei doi frati ajunsi la maturitate au vieti diferite, unul dintr ei, traieste modest, mai bea uneori si mai mereu e framantat de lucruri din trecut. Dar cumva ai spune ca si-a gasit drumul, a inteles greselile facute si se pastreaza oarecum intr-o stare pe care ai numi-o linistita. Fara nimic spectaculos, mai cate o prietena, mai cate un prieten vechi, mai cate un drum la sala de forta, mai cate un gand spre cea pe care a iubit-o dar a pierdut-o prin modul de a se comporta, mai...nostalgic cumva, dar linistit. Celalalt, are un copil si cam tot ceea ce face este sa-si creasca cat mai bine copilul, sa-i ofere tot ce nu a avut el, riscand si intrand in contact cu tot felul de persoane dubioase pentru un castig rapid. Din pacate drogurile ii intuneca gandirea si desi ai spune ca ar avea toate premisele sa o ia de la zero, drogul e mai puternic. Cele doua povesti ale celor doi frati merg oarecum in paralel, ajung sa se vada, ajung sa-si vorbeasca si oarecum sa se regasesca abia dupa ce un alt eveniment le incearca viata. Ies din asta Cum ies? Sau cum se pierd cu totul, o sa vedeti in acest film...in spatele filmului, pe langa partea trista pe scheletul careia e construit filmul, exista si o latura optimista. Fascinatia ridicarii de jos si gasirea unui tel pentru a lupta, o sa fie cheia acestei din urma laturi. Pentru filmul a fost o surpriza placuta, mi s-a parut inchegat, puternic, cu mesaj si vizual. Enjoy.
Trailer Submarino

Der Rauber (Austria/Germania 2010)

Curtea unei inchisori, multi detinuti, toti preocupati cu ceva, doar unul din ei alerga in cerc, in jurul curtii. Apoi, intr-o celua speciala, continua alergarea pe banda. Avea sa iasa in curand, iar odata iesit o sa faca acelasi lucru, pentru ca asta stie cel mai bine...si la asta adauga din cand in cand cate o spargere de banca. Motivul insa nu ar fi banii ci doar nevoia de adrenalina a unui om care se incarca cumva la fiecare noua spargere si culmea, in general alearga de la fata locului. Povestea e foarte faina si e reala. Asa-i si filmul. Despre un om care a castigat maratonul si care continua sa participe la diverse competitii sportive, castigand mare parte din ele, dar care nu are liniste si undeva isi satisface nevoia de adrenalina prin spargeri de banci. E incoltit de mai multe ori, e urmarit si in general scapa datorita vitezei de deplasare, a rezistentei si a mobilitatii iar cand e prins scapa din nou sarind pe geamul sectiei de politie in care a fost dus pentru interogari. Politia din intreaga tara ii este pe urma, cu caini il urmaresc la munte, din elicopter, il incercuiesc cat sa nu mai poata scapa si totusi isi gaseste cate o portita si fuge iar. Schimba mai multe masini si mai multe trasee, se ascunde prin case nelocuite de la munte, alearga, cu zeci sau chiar sute de politisti in spate si devine tot mai clar ca nu mai are iesire. Nu mi-a placut solutia de final, dar daca-i dupa un caz real, nu poti decat sa constati cat de usor iesi din situatiile fara iesire si cum te acapareaza si te doboara un lucru aparent banal.
Trailer Der Rauber

The Hurt Locker (SUA 2009)

Iraq, o unitate motorizata se deplaseaza spre un punct anuntat prin statie. Din ea coboara echipa de genisti, unii securizeaza perimetrul, altii manuiesc un robot militar pe senile, incercand sa se apropie prin intermediul imaginilor de problema lor. Fac parte dintr-o unitate speciala si mai au mai bine de 40 de zile pana sa rotesc in cadrul armatei si ies din zona de conflict, 40 de zile in care oricare poate sa fie ultima. Sergentul isi imbraca costumul special si decide sa mearga in locul in care a ajuns robotul sa dezamorseze bomba. Asa incepe, ca un documentar si te tine in tensiune aproape toate cele doua ore si ceva, cat are filmul. Bombe sunt peste tot, la cate o margine de cartier, in centrul lui, in cate o groapa, intr-o cladire, sub niste pietre sau in interiorul unui om sau legate cu zeci de lacate pe cate un fanatic religios. Totul atarna de un fir, o bomba bine facuta are pe cineva de partea cealalta care lupta s-o dezamorseze. Iar din ceea ce iti arata filmul, genistii sunt selectionati din cei mai buni soldati dar cumva si cei mai inconstienti. Filmarile si trairile par atat de reale, incat iti dai seama ce inseamna sa traiesti pe muchie mai tot timpul. Iar Iraqul e un teritoriu ostil, periculos, plin de fanatici si de capcane la tot pasul, aici totul se dubleaza ca senzatie. Filmul ne poarta printre misiunile aproape imposibile ale acestei ehipe de genisti, cand in oras, cand in cate o suburbie sau fie chiar in desert, frica si in acelasi timp curajul sunt extrem de bine surprinse de camera, momente din acelea cand decizia trebuie sa vina rapid si cumva de acea decizie sa depinda soarta mai multor oameni, totul apasa, totul pare dus la extrem, adrenalina e la maxim zi de zi, iar fara prietenie si munca in echipa ai sanse mici sa razbesti. Despre asta e vorba in film, despre razboiul crud din prima linie, inainte de a se forma prima linie, de jocul diabolic al celor care folosesc bombele si puterea asupra celorlati versus cei care incearca sa-i opreasca. Interesanta alegerea regizoarei, Kathryn Bigelow de a se folosi de cativa actori mari in niste roluri scurte si eroice. Ralph Finnes e un exemplu, Guy Pearce, un altul...una peste alta insa, filmul e unul din cele mai bune vazute de mine in ultima perioda. Enjoy.
Trailer The Hurt Locker 

Red Hill (Australia 2010)

Una din surprizele Festivalului de Film de la Berlin, a fost fara doar si poate filmul australian Red Hill. Cu un buget redus, cu bani imprumutati de la prieteni, regizorul vine cu un western modern si incanta audienta. Povestea e una intalnita in mai multe filme, un detinut acuzat ca si-a ucis propria sotie, considerat extrem de periculos, evadeaza din puscarie dupa cativa ani. Se intoarce in oraselul in care a fost prins in ideea de a se razbuna. Personajul principal e proaspat venit in orasel, politist la prima zi de munca. O sa fie o zi lunga in care un om incearca sa-si faca dreptate impotriva oamenilor legii. De ce si cum, o sa vedeti in film. Eu am sa spun doar ca desi plin de clisee din filmele western, actiunea e la ea acasa, scenele se succed cu repeziciune, iar tensiunea creste exponential. Se trage mult, scenele linistite sunt parca facute sa stii ca urmeaza "furtuna", imaginile sunt dintr-o Australie pitoreasca si aproape pustie, din cand in cand cate o iesire din poveste, niste cai si niste pasari speriate, muzica contribuie din plin si ceva-ul ala care se plimba prin spatele tuturor, te tin in scaun. Rasturnari de situatii, cadre cu incetinutorul, filmari in noapte la lumanare, aparitii neasteptate...cel putin pentru iubitorii genului, ceva obligatoriu de vazut. Regizorul Patrick Hughes, prezent in sala, a spus ca de la premiera avuta cu o saptamana inainte, la inceputul festivalului, se simte cineast, vazand ca filmul lui a placut publicului si cumva si datorita acestui lucru, a reusit sa-l vanda cam peste tot in lume. Prin urmare, tot de o saptamana, a baut de fericire si ca si in seara respectiva o sa bea. Apoi a facut poze in sala si s-a bucurat de succesul neasteptat pe care l-a avut.
Trailer Red Hill

Portretul luptatorului la tinerete (Ro 2009)

Filmul merge pe urma luptatorilor anti comunisti care au incercat o rezistenta armata in Muntii Fagaras, dupa perioada alegerilor trucate din 1946. In aceasta prima parte(pentru ca o sa mai urmeze doua, una cu Elisabeta Rizea si alta cu fratii Arnautoiu), personajul central e Ion Gavrila Ogoranu care opera in partea de nord a lantului muntos Fagaras. Alaturi de el, un grup de prieteni, in general studenti sau profesori care intr-un fel sau altul au inteles pericolul ocuparii tarii de catre comunisti si de marea influenta a Rusiei asupra destinului nostru istoric. Pentru mine un subiect interesant, pentru ca nu auzisem prea mult, pentru ca nu invatasem in scoala si undeva stiam doar de existenta acestei rezistente din munti si de legendele iscate pe seama anumitor personaje. In film, se alterneaza cumva perioadele de "plimbare" a celor care s-au impotrivit regimului, in incercari de a gasi hrana, haine, munitie, ascunzatori, cu interventiile partii adverse, discursuri ale conducatorilor securisti, interventii in forta in curtile oamenilor, amenintari, intimidari, violenta si cu lupte din acelea de gherila, tragi si cam fugi, ca te copleseste numarul atacatorilor, alergi, te regrupezi si mai ataci o data. La fel de scurt. Probabil ca foarte putini ar fi rezistat cat au reusit ei, cu sute de soldati, militieni si securisti pe urme si cumva poate macar acum, ar merita sa vorbim mai mult despre partea aia cu care ne mandrim in tara. Pentru ca e vorba de o mana de oameni. Imaginile filmului sunt extrem de placute ochiului, cand intr-un camp de grau, cand printre copaci, cand urcand cate o carare abrupta, cand coborand creasta, prin vai, prin rauri, prin zapezi in care isi calcau urmele sa inainteze mai usor, pe ploaie torentiala, mai mereu pe fuga, mai mereu uitandu-se in spate, mai mereu incoltiti, incercuiti si totusi cu momente de liniste si de veselie colectiva, de bucurie ca sunt inca teferi, ca au in fata o noua zi. Excelenta scena de sub pamant, unde si-au facut un fel de ascunzis, cand la aflarea vestii ca a murit Stalin s-au cam bucurat ca la meci, imbratisandu-se, sarind, ridicand pumnii si plimband o sticla cu vin si una cu tarie. Apoi, firesc, cantarea..."pai ma dusei....pai ma dusei sa trec la olt....cu a mea, cu a mea, cu a mea mandra cu tot...salalalalalalalalai...". Bine facute si scenele din beciurile securitatii, mai putin realizarea scenelor cu pumnul, atat de romanesti si atat de clar loveau mai in gol...bune si discursurile liderilor securisti, permanenta comparatie cu muncitorii, discursuri gen, "noi muncim cu creierul, daca muncitorul isi protejeaza si isi iubeste strundul, noi ne protejam si ne iubim informatorii, asta e meseria noastra", excelente infierarile, propaganda impotriva "bandelor de dusmani ai poporului", indoctrinarea, filmele din film, dar nu am sa inteleg de ce conducatorii securitatii sunt portretizati ca agramati iar partizanii ca intelectuali. Cred ca ar fi fost mai natural sa existe in ambele tabere greseli gramaticale si oameni ce pot fi model pentru altii. Inca o nota proasta pentru scenele de lupta, care sunt un update la filmele lui Sergiu Nicolaescu, cred ca s-ar fi putut obtine mult mai mult daca s-ar mai fi lucrat putin...si cam asta e parerea despre intregul film. Putin prea lung pentru spectatorii care nu au tangente cu Romania. Multi s-au ridicat si au plecat iar aplauzele din final au fost asa, ca sa fie...dar undeva filmul imi pare a avea si forta, imi pare a avea mult adevar istoric si un final si o concluzie care doare dar cred ca e reala. Partizanii nu au murit in luptele cu fortele de securitate, armata, politie, au fost raniti, au murit vanduti de cei care au avut un interes material, o teama, o dorinta de a face bine noului regim,  o crestere pe scara ierarhica sau un avantaj de orice fel.
Tradarea e la ordinea zilei si doar daca privesti la scena politica actuala din Romania ti-e clar ca pe asta o stim cel mai bine. Inca o nota optimista pe final. As zice ca scenele in alb-negru dau un aer de autenticitate si de liniste intr-o mare de alte culori, atunci erai convins ca nu se intampla nimic rau, ca sunt doar plimbari, sau cate o baie in rau, sau cate o alunecare in zapada...atunci de bucuri si simpatizezi cu partizanii aia de care nu ai auzit.
Prin urmare, avem un film controversat, primit destul de discret la Berlin si aproape interzis de cei care au asociat numele lui Ogoranu cu un lider al Extremei Dreapta, avem un film lung, cu imagini frumoase, cu scene si dialog la care mai ar fi trebuit lucrat, dar peste toate un tot important atat istoric cat si pentru farama aia de speranta ca exista si oameni care cred in propriile valori si in adevar, pe care n-ar trebui sa-i uitam si undeva sa gasim o modalitate de a merge si pe calea asta.
Felicitari actorilor, in special, Constantin Dita, Mihai Constantin, Ionut Caras si nu in ultimul rand, Bogdan Dumitrache excelent in rolul lui Leu, lunetistul grupului.
Enjoy.
Trailer Portretul luptatorului la tinerete.

Eu cand vreau sa fluier, fluier

Filmul romanesc prezent in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Berlin a oferit o bucata de viata reala made in Romania. Actiunea filmului se desfasoara in cea mai buna parte intr-un Centru de Corectie, unde infractori adolescenti isi poarta povara faradelegii comise si a mediului in care au crescut. Limbajul e cel al strazii, majoritatea detinutilor fiind si in realitate detinuti, asta contribuind enorm la originalitatea filmului. Povestea filmului e in fond povestea unui tanar, pe nume Silviu, care cu 5 zile inainte de a fi eliberat, se hotaraste sa evadeze, pentru a rezolva o problema de familie. Acuzandu-si mama ca l-a abandonat si ca i-a distrus viata, incearca sa evite ca acest lucru sa i se intample fratelui. Negasind intelegere la seful Centrului de Corectie isi face dreptata asa cum stie cel mai bine. Folosind violenta.
Prin urmare, loveste un paznic si ia ostatica o studenta aflata in practica in penitenciar, de care in prelabil se indragostise. Finalul povestii e unul bine gandit, fara prea multe cuvinte. Se termina firesc cumva, dar cred ca ceva din final aduce un plus filmului. Minimalist, cu dialoguri putine si la obiect, cu gesturi care tin de bagajul fiecarui puscarias, cu violenta, ierarhie, rautate dusa la extrem si acea "calitate" a romanului de a se bucura de capra vecinului, filmul e un plus pentru cinematograful roman. Dar undeva comparat cu celelalte filme din competitie, cel putin din cate am vazut, nu se ridica la nivelul lor. Sau poate stilul e altul si se intampla ca de obicei la un festival, pentru mine. Nu inteleg modul de premiere !
Critica europeana il vorbeste de bine, tot de bine s-ar putea spune ca e si jocul actorului George Pistereanu in rolul lui Silviu si modul de a lega si de a oferi o imagine extrem de reala a unui centru de corectie, a regizorului cat si jocul adevaratilor puscariasi. Inca un punct bonus ca e romanesc si pentru finalul oarecum poetic gasit. Cat despre partea aia, mai putin placuta, as spune, cadrele largi si oarecum fara sens, static, apasator, imagini din spate, cu ceafa eroului principal, dialogul, fara sa exceleze, lasand de multe ori impresia ca s-ar putea vorbi mult in cadre in care nu se vorbea si dand senzatia de ceva incomplet. N-o mai lungesc. De vazut, as zice. Merita. Cred insa ca se putea mai mult !

Kawasaki's Rose

Filmul de deschidere a sectiunii Panorama, din cadrul Festivalului de Film de la Berlin, a fost Kawasaki's Rose. Un film cehesc cu titlu putin japonez, dar in film e prea putin vorba despre japonia. Drama de familie in toata regula, cu in inceput care sa te puna putin pe o pista falsa, cat sa te gandesti la total alte probleme ca  imediat apoi sa te confrunte cu adevarata problema. Greselile din trecut se platesc? De cele mai multe ori. Vietile oamenilor implicati se schimba. Urme grele lasate pe fiecare, secrete iesite la suprafata si un final cu mult fum de tigara. Puternic film, un film pe care l-as fi vazut foarte bine in decorul romanesc. E foarte simplu sa gasesti si la noi un om respectabil, un om apreciat aproape la unison care insa si-a construit cariera ca turnator sau si mai mult, ca om care participa activ la anchetarea  persoanelor care se impotrivesc regimului. Orice regim are si oameni buni profesional in componenta, oameni care s-au folosit de pozitie pentru a ajunge unde au ajuns, dar cateodata important e sa vada acest lucru si s-o recunoasca daca sunt confruntati cu asta. Iar despre asa ceva e vorba aici. Oamenii se schimba sau raman aceeasi in functie de ceea ce ii marcheaza, de ceea ce invata sau vad...intotdeauna, apreciez, iesirile elegante din orice problema. Cred ca e un film pe care multi politicieni romani ar trebui sa-l vada. Mai spun doar ca a fost o surpriza placuta si ca e un film bun, apreciat unanim de spectatori prin aplauze indelungi.
Trailer Kawasaki's Rose (cehesc)

Asta as vrea sa vad la Berlinale

Sunt multe filme de vazut in acest an, e greu sa iti faci un program si sa te tii de el in conditiile in care cea mai buna varianta e sa faci un slalom printre genuri si ore de difuzare. Astazi incepe editia din acest an, pentru mine, incepe maine balul si o sa-mi aduca undeva intre doua si patru filme pe zi si e clar ca nu sunt suficiente. Am ales sa incep cu doua filme incadrate in categoria Panorama(fie independente, fie incadrate in genul art-house, filme mai putin comerciale care propun subiecte delicate si uneori dure).
Prin urmare, o sa incep cu Kawasaki's Rose, filmul care de fapt si deschide aceasta categorie. E un film cehesc, oricat ar parea de japonez dupa titlu. Iar de continuat am s-o fac cu un thriller spaniol, El mal ajeno.
Sambata o sa fie o poveste punk, Sex, drugs&rock&roll , una poetica, cu oameni pregatiti de drum sau intre doua avioane, Orly(primul din categoria Forum, film de debut) si tare mult mi-ar place sa vad o poveste cu gansteri din Taiwan, Monga.
Duminica am competitia oficiala in vizor. O incep romaneste, Eu cand vreau sa fluier, fluier, o continui cu un blockbuster marca Scorsese, Shutter Island, cu Leonardo di Caprio in prim plan si o inchei nordic, cu danezul Submarino.  Bonus, as vedea Red Hill, ca cica e un western modern.
Luni as vrea sa vad brazilianul plin de arte martiale !!! Besouro, filmul lui Bansky(celebrul desenator) in afara competitiei, Exit through the gift shop si chinezescul cu titlul fain, A woman, a gun and a noodle shop. Marti austriacul Der Rauber, foarte mediatizat si cica dupa un caz real, despre un alergator la maraton care in timpul liber mai sparge cate o banca. Un alt film care ma atrage ca subiect e norvegianul A somewhat gentle man si nu in ultimul rand, romanescul Portretul luptatorului la tinerete, descris de presa locala ca un fel de western din est !
Miercuri incep cu un film politist german, Im Shatten, mi-ar mai place filmul bulgaro-turcesc, Kosmos si coreeanul Our fantastic 21st Century.
Joi, maghiaro-romanescul, Bibliotheque Pascal, un film in care se regasesc multi autori romani, japonezul  Parade  si argentinianul Puzzle.
Vineri alte 3 filme din competitia oficiala, bosniacul Na putu, francezul Mammuth si mai ales filmul englezesc The killer inside me.
In ultimele doua zile o sa cam merg la plesneala, cumva trebuie sa gasesc loc pentru filmul brazilian Broder, pentru cel american Father of invention si pentru inca unul sau doua filme asiatice plus cateva scurt metraje. Iar The Illusionist, desenul animat al celui care a facut si Les triplettes de Belleville, nu se rateaza !

Recomandari Berlinale (competitia oficiala)

Presa germana considera unul din cele mai mari evenimente filmul lui Martin Scorsese, Shutter Island, un thriller psihologic cu Leonardo di Caprio in rolul principal, desi pelicula e in afara competitiei. Oarecum pe acelasi piedestal, filmul lui Polanski, The Ghost Writer, cu Ewan Mc Gregor si Pierce Brosnan, doar ca acesta apare in competitie. Filmul a primit notorietate si pentru ca in timpul filmarilor, Polanski a fost o buna perioada in inchisoare. Filmele germane si cele de limba germana sunt si ele incurajate. In competitia oficiala, Jud Suss-Film ohne Gewissen, despre un actor care s-a implicat intr-un film de propaganda nazist la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, lucru care il va marca toata viata, Shahada, povestea unor musulmani care traiesc in Berlin, The Hunter (Germania-Iran !), despre un fost puscarias pornit sa razbune moartea fiicei(actiunea se petrece in Iran) si nu in ultimul rand, austriacul Der Rauber, povestea unui alergator la maraton care din cand in cand traieste periculos spargand banci. E clar ca  si alearga de la fata locului.

Dintre filmele din competitia oficiala se mai vorbeste de chinezescul Apart togheter, pentru ca e filmul de deschidere si pentru ca e facut de Wang Quan'an(un castigator al competitie acum 3 ani cu filmul Tuya's Marriage) de japonezul  Caterpillar facut de un obisnuit al festivalului, regizorul  Koji Watamatsu si firesc, pentru ca amestecul de kitsch, dans, bataie si muzica orientala poate sa duca si la ceva interesant, pe langa hohotele din sala, de bucurie sau de jale, ultimul in enumerare, e trecut filmul indian, My name is Khan, film ce il are protagonist pe super starul filmelor indiene, Shah Rukh Khan.

Nici un cuvant despre filmul romanesc din competitie, Eu cand vreau sa fluier, fluier. Dar nici despre cel argentinian, cel rusesc  sau chiar cel american. O sa spun eu cateva cuvinte, intr-un alt episod.

Berlinale ziua 0

N-o sa scriu prea mult dar e asa. Festivalul de film de la Berlin si-a desavarsit programul. Prin urmare, din 11 si pana in 21 februarie, se intampla asa. Program Berlinale.

Despre ce recomanda presa Germana si ce as vrea eu sa vad, de maine. 

A serious man (SUA 2009)

Fratii Joel si Ethan Coen par sa se joace in aceasta noua comedie neagra propusa publicului. A serious man ii zice si e povestea unui om normal din America anilor '70 care e incarcat mult fata de ce a fost obisnuit sa duca cu probleme, una mai mare decat cealalta. Filmul e de fapt constituit din mai multe povesti, in toate regasindu-se un putin din ceva-ul care ar face pe oricine sa o "ia pe aratura". Povestirile in sine sunt de un umor fin, ascuns printre randuri si in gesturi ale personajelor, o scena mica poate fi savuroasa sau dupa caz, una care sa dea de gandit. Sunt tratate multe probleme in acest film, pornind de la una de familie, trecand prin prietenie, comunitate evreiasca, acte juridice, probleme cu serviciul, jocuri de noroc, vise ce par ele insasi niste mici povesti, viata si moarte, copiii,  sistemul de invatamant, televiziunea, problemele de sanatate. In ansamblu, filmul cred ca isi atinge scopul de a spune ca un om poate fi incarcat si exista un moment in care cedeaza. Finalul lasa loc de mai multe interpretari, e in coada de peste, cum s-ar zice si undeva nu numai datorita acestui lucru, am senzatia de ceva neterminat. Sau cumva e ca si cum si-a atins obiectivul si s-a oprit acolo. Nu exista un plus, nu exista un ceva care sa dea forta intregului. Ramane un film bun si doar atat. Iar eu inca spun ca ar fi putut fi exceptional. Pacat. Ma intreb si acum daca as putea spune ca e savuros sau trist...si probabil ca cel mai corect raspuns ar fi cel care ar avea din ambele.
Enjoy.
Trailer A serious man

Nanga Parbat (DE 2010)

Vise cred ca avem cu totii. Iar unii dintre noi visam la munti. La libertatea aceea care ne-o ofera inaltimile si albul zapezii, la provocarea aceea de a ajunge sus, pe acoperisul lumii. Nanga Parbat e visul a doi frati austrieci, crescuti de mici in spiritul aventurii, a dragostei fata de munte, a provocarilor. Dintr-o familie numeroasa, cu tata pasionat de munte, cei doi baieti mai mari au preluat cumva si au dus mai departe cele invatate in copilarie. Se catarau pe orice perete, pentru ei Alpii au fost muntii copilariei, dar tot de atunci visau la Nanga Parbat. Din film am inteles ca acest varf, 8125 m in Himalaya e obsesia nemtilor, multi au murit in incercarea de a-l cuceri. Pe partea pe care vroiau sa-l cucereasca e cel mai mare perete vertical din lume, 5000 de metri parca. Numai stanca. Greu, frig si fara oxigen. Conditii extreme si pentru anul asta. Actiunea se petrece insa prin 1970. Filmul e destul de liniar, ti se dezvaluie de la inceput cum vor sta lucrurile si acest lucru taie putin din suspans. Imaginile insa sunt cele care mai salveaza din mersul lin al filmului. Cand vezi stanca aceea, cand vezi cat de greu inainteaza la asa o inaltime, cand vezi ca pana la urma, desi timpul le-a fost potrivnic mai mereu, reusesc sa urce pana sus, dar coboratul devine un cosmar. Hm...pare simplu, dar nu e. Probabil ca specialistii o sa rada daca vreodata o sa citeasca asa ceva. In acest film mi s-a parut ca au ajuns aproape jos de pe munte cand destinul le-a jucat o festa. S-ar putea spune asa...un munte, doi frati, un destin...unul din ei ramane pe munte, luat de o avalansa, la fel ca oricare alpinist care se loveste si nu mai poate fi ajutat sau transportat intr-un loc sigur. Aceasta realitate mi s-a parut groaznica. Adica, sunt momente in care unii nu gasesc drumul spre coborare, nu au coarda sa coboare in portiuni abrupte si ceilalti care ar putea sa-i ajute nu pot  pentru ca in acest caz ar ramane ei fara ajutor. Ca o concluzie, merita vazut de iubitorii de munte.
Trailer Nanga Parbat

The imaginarium of Doctor Parnassus (UK 2009)

Daca ar fi sa caracterizez filmul printr-o simpla propozitie as spune, imaginatie lasata liber. Intrand putin in detalii, as zice ca e un Faust modern in care actiunea principala e dusa de un grup de actori si a lor teatru ambulant, avandu-l ca mentor pe doctorul Parnassus(interpretat de Christopher Plummer), iar in opozitie, pe cel care le incurca socotelile, atrage, seduce, provoaca, nimeni altul decat diavolul(excelent interpretat de Tom Waits). Teatrul ofera celor alesi din audienta calatorii in imaginarul fiecaruia, daca un betiv vede un birt, o doamna trecuta de prima tinerete se va trezi intr-o lume plina cu pantofi de toate dimensiunile, o romantica o gondola si un drum fara sfarsit, un urmarit, va scapa de urmaritori etc. Parnassus in schimbul nemuririi trebuie sa-i ofere diavolului suflete, tot pierzand de-a lungul timpului, tot incercand sa-l pacaleasca, e pe punctul de a o pierde inclusiv pe fiica sa. Cu ajutorul unui necunoscut salvat de la moarte, spera si reuseasca sa-l pacaleasca pe diavol. Heath Leadger straluceste in rolul necunoscutului salvat de la moarte, ca o irionie, ultimul rol pentru el. Reuseste sau diavolul nu poate fi niciodata pacalit? O sa vedeti... Desi la cat tot a castigat, diavolul chiar isi doreste sa piarda...placut vizual, plin de minunatiile unei lumi fantastice, Gilliam se intrece pe el oferind imagini care te prind din momentul in care ai pasit prin oglinda. Cred ca merita vazut desi sunt si momente in care te intrebi ce a vrut sa zica cu asta. Macar pentru Leagher si Waits si poate chiar pentru Lily Cole, de care sigur o sa mai auzim. Inca o ultima remarca, intrucat Leadger a murit inainte de terminarea productiei filmului, as spune ca solutia aleasa de Gilliam pentru continuare e una geniala. E drept, l-au ajutat trei mari actori(Johnny Depp, Jude Law si Colin Farell. Nici unul dintre acestia insa nu schimba si nici nu influenteaza bunul joc, in acest ultim rol, a lui Ledger.
Enjoy.
Trailer The imaginarium...

Soul kitchen

N-am mai vazut de mult asa un film ! Nu povestea in sine sau jocul actorilor cucereste. Ci starea care ti-o da imediat dupa ce ai parasit sala. Desi acum ma gandesc ca am avut-o tot timpul filmului. Are de toate. Ca intr-un fel de bucatarie in care te joci cu ingredientele si iti permiti sa pui aproape orice. Parte comica, prieteni, dragoste, drama, necaz, gansteri, muzica, plimbari pe acoperis, betii pana dimineata, chefuri cu pahare sparte, jocuri de noroc, puscarie, limbaj de strada, rasturnari de situatie, dureri de spate !
De multe ori am afirmat ca mi-e dor de ceva ce am vazut in film. Desi e greu sa descriu ce. Dar partea aia, cand desi nu mai exista speranta, ca prim lucru te urci pe masa si dansezi, e undeva de la Zorba de acolo. Tot asa si aici. Eroii sunt doi frati greci. Kazantsakis le spune. Probabil de aici si legatura. Unul e patronul unui restaurant care supravietuieste de pe o zi pe alta, celalalt, un detinut care pentru comportament bun, e lasat pe timpul zilei sa iasa din inchisoare, iar daca ar munci undeva, ar putea fi chiar gratiat. Cu ajutorul unui bucatar concediat dintr-un restaurant de lux, cu al prietenilor barmanului, care e si cantaret intr-o formatie rock, cu cel al Luciei, chelnerita cu apartament furat din visele mele si cu cei doi frati se pune in miscare restaurantul. Liniste n-o sa fie niciodata. Caci despre asta e vorba. O zi nu e la fel cu cealalta, in una esti sus, in cealalta jos si tot asa. Important e sa stii sa te ridici si sa o iei de la capat. Asta-i mesajul filmului. Sau cel putin asta am inteles. Exista decenta si cand esti jos. Urca pe masa, viata merge oricum inainte. Mai petrece o zi, mai ramai una cu prietenii, mai strange in brate, maine e altceva ! Am iesit incarcat, ca dupa cateva ture de partie pe schiuri ! Trailerul si enjoy.
Trailer Soul Kitchen

Where the wild things are

Decor de iarna, un copil se joaca in zapada, isi face cazemata, apoi isi pune bulgari in diverse colturi, ca si cum s-ar pregati de lupta. Sora lui nu-l prea baga in seama. O masina se opreste in dreptul casei, din ea coboara cativa pusti. O "scot" pe sora lui din casa. In drumul spre masina, incepe bataia cu bulgari. Muzica te duce si pe tine ca spectator in scena, ai ridica un bulgare, ai tinti...dar nu despre asta e vorba in film. Asta-i doar inceputul care are doar un putin legatura cu restul filmului. Filmul e despre prietenie, despre copilarie, despre monstrul de 3 metri din capul fiecarui copil, despre acea lume invizibila pentru un adult si atat de intensa pentru cei care sunt la acea varsta. Imi amintesc ca si eu la varsta aceea, ma luptam cu dusmani imaginari, trageam din pod in lanul de porumb, ma urcam in cate o lada si eram convins ca pot sa zbor cu ea, iar un simplu plic mai ciudat, aruncat pe jos, se transforma intr-o masina care te duce in 2 minute pana in Germania si inapoi. Prima indoiala nu a fost legata de aceasta masina ci doar ca cele 2 minute s-ar putea sa fie totusi prea putine. Poate 4 ? Despre asta-i filmul si despre singuratate si despre inocenta si despre pierderea ei si permanenta ei regasire alaturi de copilul care e inca acolo, adanc, in fiecare. Cred ca are o doza de poetic, cred ca muzica ajuta mult la starea de moment si mai cred ca e un film  ce n-ar trebui ratat, chiar daca pe alocuri, iesirea in fantastic e putin deplasata. O sa mai zic si ca e haios si o sa inchei, ca de obicei, cu trailerul.
Enjoy.

Filmele anului 2009

O sa-mi expun parerea privind filmele anului trecut. Iau in calcul filme vazute in acest an si facute in 2008-2009. Fara sa fiu influentat de alte topuri, de premii, intr-o ordine aleatoare, filmele anului 2009, sunt :

1. Avatar, inovator, poate un nou inceput pentru arta cinematografica. (trailer)
2. Hunger, minimalist, te misca insa privind orice detaliu.(trailer)
3. Thirst, o poveste de dragoste intre vampiri. Altfel de vampiri decat cei pe care ii stiam.(trailer)
4. The Messenger, drama de razboi, povestea celor care instiinteaza familiile victimelor Razboiului din Golf (trailer)
5. Tokyo Sonata,  drama de familie, alte mentalitati, alt mod de a solutiona problemele.(trailer)
6. Human Zoo, un fel de bonnie si clyde modern(trailer)
7. Zift, preferatul meu, un fel de Guy Ritchie intalnindu-se pret de un film cu Tarantino, intr-un decor alb-negru(trailer)
8. Gigante, poate cea mai frumoasa poveste de dragoste, fara prea multe cuvinte mari, poate doar gesturi...(trailer)
9. Where the wild things are,  doza de poetic si de intoarcere la perioada aia frumoasa, cand mai credeam in povesti la gura sobei (trailer)
10. This is love, crud, dur, real, altfel.(trailer)

Bonus
Cea mai buna comedie
A film with me in it  (trailer)
Cel mai bun film de arte martiale
Chocolate (trailer)
Cel mai bun film romanesc
Politist adjectiv (trailer)
Cel mai asteptat film
Barbati care urasc femeile (trailer)
Cele mai mari dezamagiri
Inglourious basterds (trailer) & Limits of control (trailer)
Cel mai prost film
Playboy cop(trailer, in fond mai mult decat un trailer)