30.08.2010

Enter the Void (FR-D-IT 2009)


Enter the void e Odiseea Spatiala a lui Gaspar Noe. De mic a visat sa faca acest film, tot de atunci are si ideea. Probabil cand privesti, acum, pare sa fi fost un copil tare dotat si cu idei de oameni mari, dar una peste alta asa a povestit regizorul, prezent la premiera din cadrul Fantasy Film Festival, in Berlin. Nu neg, mi s-a parut putin drogat sau hai, fumat si dupa doua beri. Sau poate e felul lui sa fie plin de energie si din cele 10 min alocate inainte de film sa vorbeasca cel putin 30 min. Incantare, pentru orice cinefil,  omul mananca cinema pe paine si e plin de povesti.
Una dintre aceste povesti e cea in care a ales sa filmeze in Japonia. O explicatie simpla. Acei oameni lucreaza 15-16 ore pe zi si pleaca zambind acasa iar cand vine vorba de cinema, ritmul lui se potriveste cel mai bine acelui loc. Dar poate si pentru ca filmul e si despre Japonia. Despre cat de periculos e sa fi consumat orice drog si sa te fi depistat, nu mai vorbesc de comercializat, chiar daca, la scara mica. O palma data insa si autoritatilor de acolo, politia face uz de forta extrem de usor aplicand la sange legea. Nu exista iesire si flexibilitate daca o incalci. Filmul e despre altceva...dar e influentat si de acest lucru.
Deschiderea e in forta, un spectacol vizual derulat rapid, in care genericul curge, fara sa poti vedea mare lucru pe ecran, poate doar numele filmului, a producatorilor si a regizorului. Apoi totul se pierde in luminile orasului Tokio si incepe tripul. Pentru ca e ca un trip halucinant totul. Imagini in miscare, iesire din real, tulbure, franturi, puzzle, bucati de amintire, droguri, discutii despre moarte, sex, viata scapata din maini, promisiuni, viziuni...totul se invarte. Tehnica de filmare a fost pentru mine unica, totul pare sa te transpuna in rolul personajului principal, vezi ce vede el, mai putin propria persoana, pe care reusesti s-o vezi doar in oglinda sau de undeva din spate, cand planul se vrea general, multe filmari aeriene, ca si cum ai zbura deasupra orasului. Cele doua persoanje principale sunt un frate si o sora ramasi orfani inca din copilarie. El se muta in Japonia si ajunge un fel de dealer de droguri. Asa isi strange banii pentru a o aduce si pe sora-sa, pe care intr-un fel sau altul o scapa din maini, desi in prealabil ii promisese sa nu se desparta niciodata de ea. Drogurile lui, viata ei zbuciumata ca vedeta intr-un club de noapte, momentele de acalmie atunci cand se intalnesc, ca momente de liniste in poveste ...si crescendo-ul dupa ce el e omorat, stupid, in barul numit Enter the Void si tot ceea ce poate urmari dupa acest eveniment, constituie subiectul filmului. Ce e de cealalta parte? Sau ce se presupune ca este, o sa vedeti vazand filmul...Promisiunile se tin, nu-i asa? Practic el o va veghea si e asa cum a zis, n-o va parasi. Solutie e ingenioasa, filmarea la fel, chit ca ecranul se albeste sau coloreaza si ramane asa o buna bucata de vreme, doar ca sa-ti arate practic ca s-a pierdut in viziune,  bonus, o scena soc cu o filmare in vagin si toate astea luate impreuna constituie "spectacolul" de 154 de min a lui Noe. O alta odisee? Nu stiu, dar un must see pentru cinefili. 
Trailer aici.
































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu