31.10.2011

Once upon a time in Anatolia (Turcia 2011)

Cei care vorbesc de noul val al cinematografiei romanesti si de realismul dn spatele filmelor cu pricina sa faca un mic ocol si sa se opreasca la ultimul film a lui Ceylan. Nu vreau sa diminuez prin aceasta fraza importanta acestui nou val, doar vreau sa zic ca pana sa ajungi la nivelul la care a ajuns Ceylan, e cale lunga si sper ca mai devreme sau mai tarziu cineva s-o strabata indiferent de criticile si greutatile din cale. Suficient cu aceasta comparatie. Intorcandu-ma la film propriu zis, pentru mine a fost unul dintre cele mai reusite din acest an. Subiectul, usor politist, ne duce pe urmele unei reconstituiri din care lipseste doar cadavrul, "pierdut" pe unul din dealurile Anatoliei. Simplu. Dar in spatele acestei cautari, inceputa de seara si dusa pana ziua urmatoare dupa-amiaza e mult mai mult decat o simpla cautare. Ceylan ne plimba la lumina farurilor masinilor din comvoi, cu ajutorul unor actori ce-si intra foarte bine in rol, printr-o tara, prin niste obiceiuri, prin niste locuri extrem de pitoresti, prin gandurile lor, prin temeri, griji, psihologia criminalului, prin discutii fara noima care totusi prind sens pe masura ce inaintam, cateodata chiar ajutandu-se de lucruri simple care ajuta sa intelegem complexitatea puzzle-ului propus. Excelenta scena in care, dupa ce s-au oprit in casa neamurilor unuia dintre politisti, este introdusa una dintre nepoate. Contactul vizual cu ea tulbura si are urmari diferite asupra majoritatii celor implicati. Filozofie de pahar dar si cadre rupte parca din Cehov, un mar ce se rostogoleste, zice mai multe decat zeci de alte cuvinte, umorul negru mai mereu prezent, dialogul absolut firesc nu are nici un cusur iar meditatiile de pe margine, dialogul intre minti, cand personajele par sa vorbeasca desi gura nu zice nimic, par marca inregistrata a acestui minunat regizor. De mult nu am iesit atat de incantat dupa un film...as zice de 10 dar pentru ca tot ar trebui sa-i gasesc un mic cusur, l-as gasi in lungime...partea finala e un bonus pentru cei care au ramas tintuiti in scaun, dar intr-un fel aduce o explicatie in plus acolo unde nu ai avea nevoie de explicatie...si solutia puzzle-ului ramane ca pana atunci, putin in ceata. 
Trailer aici, in sala cu voi. Enjoy. 

31.08.2011

Snowtown(Australia 2011)

Filmul e dupa un caz real si intr-un fel asta ii ofera o atentie aparte. Snowtown e un oras in care cineva s-a ridicat in picioare si a inceput sa se joace de-a cel care pedepseste faradelegile. Pe rand, violatori, pedofili, drogati si in curand nu numai ei, sunt eliminati in urma unui sfat al batranilor locului si pentru ca asa au fost influentate lucrurile. Unghiul insa din care ne e prezentat filmul e cel al unui copil dintr-o familie cu probleme care ajunge sa se ataseze de cel care e prietenul mamei si cumva ii devine exemplu de a se purta in viata. E un film despre un oras de la capatul lumii in care o voce se ridica din multime si ii da culoare, dar pana la urma iti dai seama ca locul devine in curand locul unor crime in serie in care cei considerati umani sunt criminali fara scrupule, avand in spate o justitie personala. Conflictul din mintea adolescentului scos oarecum din mizerie si educat cat sa ajunga mult prea devreme matur, apare in momentul in care isi da seama ce se ascunde de fapt in spatele unor vorbe si a unor oameni in care a crezut. Poate face ceva sau ii este frica? Ne mai poate fi loc de happy end de la un moment, e mult prea grav ce se intampla si orice ar face, e cam tarziu. Din pacate intrand in joc, nu poti sa joci decat o carte si aia e cam necastigatoare desi probabil e singura cu care supravietuiesti.
Cateva scene sunt destul de violente, altele insa incanta la propriu, nu vezi decat o masina alergand in pustiu si soarele cum coboara...si muzica...intr-un fel atmosfera creata e excelenta, actorii de prima mana si povestea incalcita cat sa-ti placa s-o consideri puzzle.
Dupa Animal Kingdom, al doilea film de impact venit din Australia ce merita atentie...
Trailer, enjoy 

Perfect sense (UK-Danemarca-Suedia-Germania 2011)

Nici cand nu a fost apocalipsa atat de dulce ca in acest film. Imaginati-va o lume a zilelor noastre in care ne-am pierde pe rand simturile. Dar ca sa puteti intelege asta mult mai bine, e pusa pe seama unor proaspat indragostiti, o cercetatoare si un sef bucatar, jucati de doi actori care sigur au adus partea de chimie dintre ei la loc de cinste, Eva Green si Ewan Mc Gregor. E ca si cum el o vede pentru prima oara si ii place si desi a avut zeci de alte relatii, isi spune ca ea este aceea...cat timp ea e prudenta, il place...si totusi inca se tine si inca il priveste de la distanta, curioasa dar inca nefacand acel pas...si la inceput dispare mirosul...si ea isi da seama ca e ceva in aer, apoi oamenii devin brusc sentimentali, evenimente din viata ii fac sa planga, apoi isi pierd usor controlul cantitatii, mancand de nebuni tot ce le vine in mana si-n toate aceste clipe ei sunt indragostitii care-mi fost fiecare dintre noi, cu mers la concerte, plimbari de mana, baie impreuna la lumina lumanarilor si muzica in surdina si paturi nefacute si acel zambet pe fata, cand iesim din casa ce ne insoteste toata ziua si ne sarutam de fiecare data cand prindeam un moment...apoi din senin devin violenti, pare ca incet incet isi pierd si sufletul...se despart ? se ascund si se cauta in acelasi timp...si brusc nu mai aud...si devin disperati si  se cauta si aproape sa se piarda iar...si se gasesc...sunt aproape...se vad...se indreapta unul spre celelalt...si se apuca bine ca in curand nici n-o sa mai vada. Undeva nici macar nu e nevoie de apocalipsa lumii cand e vorba de a ta proprie, dar in fond daca esti cu ea de mana, nu mai conteaza atat de mult, sa vina !

Dupa film m-am indragostit invariabil de Eva Green, a fost posibil, cunoscand-o de la "visatorii" :-)
Trailer aici, cautati filmul, enjoy

10.08.2011

Cell 211 (Spania-Franta 2009)

Inca un film despre inchisoare. De acord. Multe dintre idei e clar ca au aparut si in alte filme dar tot m-a atras intr-un fel sinopsisul citit in graba in fata unui cinema. Un accident banal face ca un viitor gardian, ajuns din exces de zel cu o zi mai rapid sa-si vada viitorul loc de munca, sa fie prins in interiorul inchisorii in mijlocul unei revolte. Nimeni nu-l stie si de aici pana a fi considerat unul de-al lor, e doar un pas. Il face? Iar daca il face, care sunt sansele pe care le are ca sa iasa cu fata curata din tot ? Pe langa aceste raspunsuri oferite, filmul se joaca undeva pe marginea intre lege si partea umana din fiecare, te face sa simpatizezi pana si tabara celor inchisi si intr-un final in crescendo iti ofera o buna imagine asupra societatii. Interesele sunt mereu cele care te conduc, indiferent de ce parte a gratiilor esti, cu legea in mana poti calca in picioare orice sursa de demnitate si doare. Vazand desfasurarea filmului m-am tot gandit la Natural born killers, pentru ca una dintre idei am intalnit-o si acolo si intr-un fel sau altul m-a fascinat. Momentul in care intelegi problemele oamenilor de dupa gratii si intr-un fel desi esti constient ca nu e cea mai buna solutie, fraternizezi cu ei. Fie ca vrei, fie ca trebuie. Dar dupa ce vezi cum e, incepe sa-ti si placa, simti ca se misca intr-un fel si tot ce ai mai vrea e acea nevoie de adrenalina. Prin urmare, chiar daca e un film putin mai vechi, e mereu actual.
Enjoy trailer

04.07.2011

Padurea norvegiana (Japonia 2010)

Filmul are la baza romanul cu acelasi nume a lui Haruki Murakami pe care il respecta in mare parte. Povestea incepe undeva pe la sfarsitul anilor '60 si are in prin plan doi prieteni si prietena unui dintre ei care formeaza un fel de trio formidabil si nedespartit in partea aia frumoasa a vietii numita copilarie. Aspectul trist apare cand unul dintre ei decide sa nu iasa niciodata din copilarie si se sinucide, lasand in gol imens dar si o apropiere, nascuta din durere, intre fosta iubita si prietenul ramas. Actiunea se muta in Tokio, in anii studentiei, cand cei doi se reintalnesc, se apropie si mai tare si incerca sa iasa de sub apasarea lucrurilor din trecut. Reusesc? E dragostea mai puternica decat durerea? Drumul e lung, incurcat si dificil...o sa vedeti, decorul e cel al vietii studentesti din Japonia anilor '70 la care trebuie adaugat locuri pe care le frecventeaza studentii, baruri de jazz, magazine de discuri, bazine, camine, sali de lectura, locuri incarcate de fum si de bautura, provocari la tot pasul si zeci de amintiri in care te poti pierde mai mereu. Relatia dintre cei doi respecta intru totul cartea si imi pare ca e perfect surprinsa. Distanta, nebunia, durerea, amintirile, iubirea ii leaga si in indeparteaza, ii stoarce si ii intoarce pe toate fetele, cei doi reusind sa fie aproape chiar si atunci cand nu sunt, intr-o imagine din aceea poetica ce tine de vis si prea putin de realitate. Imaginile sunt rupte iar din alta lume iar actrita principala, o cunoasteti din Babel, incanta si aici. Nu spun mai multe, poate stiti cartea, oricum cred ca e fascinanta provocarea si nu numai pentru intalnirea pe care ne-o propune autorul cu o alta cultura. Una care e total diferita, una care pune pe ganduri si lasa locul la interpretari...cred ca o sa mai gasiti si altceva acolo, poate ceva uitat, poate ceva pierdut, poate ceva din micul print sau doar melodia celor de la beatles, care da titlul filmului...Enjoy trailer

23.06.2011

Viata pestilor (Chile 2010)

E o petrecere, vechi prieten s-au adunat sa-l serbeze pe unul dintre ei. Personajul principal e si el invitat, in viata de zi cu zi calatoreste mult si de fiecare data revine cu placere acasa. De data asta n-a mai fost de mult si intr-un fel sau altul, la petrecerea cu pricina reuseasca sa-i vada pe aproape toti. Sunt persoane din trecutul lui de care il leaga mai multe amintiri, sunt prietenii din copilarie, persoanele pe care le-a vazut mai mereu zilnic, e marea lui dragoste si altii care l-au remarcat de la distanta, dar intre timp au crescut si au fost integrate in cercul lui de prieteni. Cu toti se opreste pret de un putin si povesteste, ca si cum ar calatori de la unul la altul si pentru fiecare are cateva cuvinte noi si ei la randul lor, il tin mai cateva minute in loc, il prind in mreje si il atrag spre ceea ce ii lipseste acolo, printre straini. Filmul e insa mult mai poetic decat zic eu aici. E unul din acela in care la sfarsit stai minute bune in scaun si cazi putin pe ganduri gandindu-te la lucrurile importante din viata. Toata povestea curge, plimbarile printre personaje, intrebarile trecutului, prezentul venind peste ei si unde o sa fie in viitor, totul parca sta in loc si in acelasi timp alearga de nebun, ca timpul si-al lui avion care trebuie prins. Pe fosta iubita o va intalni de mai multe ori in aceasta noapte, e clar ca tot ea e singura care poate sa-l puna pe ganduri si sa-l faca sa piarda avionul sau chiar sa nu mai plece. Reuseste? O sa vedeti...cert e ca orice solutie ar gasi, cei care pleaca sunt mereu intre doua lumi si intre doua lumi nu-i tocmai usor. O spun din propria experienta. Lasand insa filozofia asta de pahar la o parte, mergeti sa vedeti filmul, merita...
Trailer aici

21.06.2011

Beginners (SUA 2011)

Am de recuperat. Dupa o lunga pauza pe acest blog, ma intorc la filmele vazute in ultima perioada in ordine inversa. Beginners e cel mai proaspat in minte, vazut zilele trecute. Incep prin a spune ca e un film frumos, aparent destul de simplu ca poveste si incarcat de o aura din aceea de melancolic.
Facut in salturi de la o perioada trecuta la una actuala si invers, cu o voce din off care te duce de la tragic la comic si iar invers, cu doua personaje, un el si o ea, de care nu ai cum sa nu te indragostesti, cu un caine ce pare sa inteleaga tot ce i se spune dar nu poate vorbi si cu un personaj secundar de exceptie, filmul incanta la modul ala in care nu ai vrea altceva sa faci decat sa-l tot privesti intr-o dupa amiaza de duminica.
El e Ewan McGregor , ea, interesanta, Melanie Laurent, cainele-i Arthur(nu stiu cum il cheama in realitate, dar are figura de Arthur), iar tatal personajului principal e Christopher Plummer , intr-un rol in care pentru a nu stiu cata oara, incanta. N-as divulga prea multe, as spune doar ca inceputul povestii de iubire intre cei doi protagonisti(e clar ca exista asa ceva), e una din cele mai frumoase scene vazute de mine intr-un film. Cumva m-a dus cu gandul la Amelie sau la acel minunat Jeux d' enfants, prin urmare as zice ca e un must seen, pentru iubitorii genului si un mod placut de a petrece o duminica agreabila.
Mai spun si ca-i regizat de Mike Mills, ca un plus de poetic, daca mai trebuia sa zic asa ceva.
In sali de cinema cu voi, la racoare. Iesiti cu zambet pe buze, garantat.
Trailer aici. Enjoy

23.04.2011

Animal Kingdom (Australia 2010)

Pentru mine, acest film, a fost cea mai mare surpriza a anului de pana acum. Nu spun ca e cel mai bun, desi consider ca un un film bun si  intr-un top personal e chiar sus de tot, dar spun ca e unul de la care nu asteptam mare lucru si m-a uimit in sens pozitiv. Cu mijloace putine, filmul intra rapid intr-o actiune din aceea bine gandita si incanta de la primele scene.
Ce avem? O familie de criminali, de oameni certati cu legea care insa stau oarecum si deasupra ei, controleaza politisti, piata drogurilor, santajeaza, isi pierd intr-un fel urmele, ameninta si fac legea intr-un Melbourne al zilelor noastre. Ce mai avem? Un joc actoricest de exceptie, o locatie putin cunoscuta, cateva scene extrem de realiste, dialog bun, scenariu de exceptie(David Michod) film care curge imediat.
Care-i intriga? E clar ca e una...cea in care politia se decide sa loveasca familia respectiva printr-un membru al acestei familii, oarecum un nou venit, un tanar ramas orfan care pare sa stie mai multe si sa ajute la incriminarea actorilor principali. Prin urmare incepe vanatoarea, un dinte pentru dinte intre politisti si familie, apoi intre politistii corupti si familie si cumva e greu sa simpatizezi cu una dintre tabere pentru ca pare ca in ambele sunt baietii rai.
Mai avem ceva? Da, clar, avem eroul, tanarul cu pricina, orfanul ajuns in casa bunicii, sefa de clan...un pusti care stie sa stea la suprafata, vede lucrurile bune si rele si decide intr-un fel de care parte sa se aseze...
Solutia finala? Geniala in opinia mea, la fel si finalul filmului. N-as vrea sa desconspir prea mult, cred ca are un farmec ca la jocul de puzzle, cu fiecare noua imagine potrivita, esti mai aproape :-)
Trailerul aici, enjoy.

01.04.2011

A separation (Iran 2011)

Marea surpriza a Festivalului de Film de la Berlin din acest an, a fost fara doar si poate acest A separation, premiat pe merit pana la urma cu Ursul de Aur atat pentru cel mai bun film cat si pentru colectivul de actori prezent in film. Filmul, cum ii spune si titlul, este povestea unui despartiri in contextul Iranului zilelor noastre. O femeie moderna, intelege contextul vremurilor si isi doreste sa plece din tara alaturi de familie. Sotul desi aparent e de acord, renunta la aceasta ideea dorind sa ramana alaturi de tatal sau, grav bolnav. Fiica oscileaza si nu stie cu care dintre ei o sa ramana, pentru ea cel ma important fiind ramanerea impreuna a parintilor, iar asta o face ca in prima faza sa ramana cu tatal cat timp primesc cu totii de la judecator 40 de zile de gandire.
E clar ca in aceste 40 de zile lucrurile intr-un fel sau altul se dau peste cap, povestea divortului se duce in plan secund si ne este aratat un Iran incarcat inca de legi greu de inteles in secolul in care traim. Fascinant as spune ca e din acest punct de vedere, e ca si cum te-ai uita la alta lume, ai vedea alte moduri de abordare si alt stil de a lupta impotriva abuzurilor. Solutia gasita in final este exceptionala, adaugand jocul extrem de natural si contextul Iranului zilelor noastre, avem cel putin un film interesant in fata. As spune, de vazut obligatoriu.
Speram sa gasesc trailerul...din pacate nu am reusit. Enjoy daca il prindeti pe undeva, merita

Biutiful (Mexic-Spania 2010)

Intunecat, fascinant, grav, ravasitor, poetic si probabil ca ar acumula si mai multe apelative noul film facut si filmat de Inarritu, intr-o Barcelona greu de recunoscut. Multi spun ca e cel mai bun film al sau, eu spun doar ca e altfel decat cele cu care ne-a obisnuit pana acum. Nu mai exista acele mic povestiri care se leaga intr-un fel la sfarsit, aici toata povestea e dusa in spate de un personaj, interpretat magistral de Javier Bardem, incarcat cu un numar suficient de drame incat sa ridice semne de intrebare si sa placa in aceeasi masura in care fac trimiteri si spre stilul telenovelistic. Nu spun ca nu se leaga aceste drame, vedeam doar cumva o incarcatura prea mare in locul exploatarii uneie dintre ele, in opinia mea. Oricum, filmul are sens si captiveaza in masura in care pana si ceva trist si aparent extrem de real ar putea sa captiveze. Trecerea in fantastic e specifica Americii de Sud si Centrale, iar in cazul de fata face ca filmul sa fie si mai intunecat decat este si intr-un fel sau altul si cred ca e o gaselnita scenaristica de exceptie. Filmarile sunt excelente, undergroundul barcelonez infatisat cu atata acuratete, filmarile in cartierele de chinezi sau cele de africani, dau fiori dar daca ai umblat pe strazile Barcelonei, iti dai seama ca e cam la fel. Personajul interpretat de Bardem e cumva incoltit din multe directii, familia se destrama, afla ca are o boala incurabila, afacerile merg din rau in mai rau, are probleme cu politia, trecutul il bantuie si intr-un fel speri, pe toata durata filmului ca o sa-si gaseasca linistea. Daca o sa se intample sau nu, o sa vedeti in film, unul din cele bune, din ultima perioada., chiar daca, intr-un fel sau altul e incarcat de lucruri triste. In fond, viata nu poate fi numai roz.
Trailer aici, enjoy

29.03.2011

In a better world (Danemarca-Suedia 2010)

Oscarul pentru film strain, in 2011, In a better world,  e unul din filmele acelea pe care le incadrezi greu intre patetic si cutremurator. Probabil depinde si de stare. Mie mi-a facut bine, in plus cred ca daca mergeam singur la film, varsam cateva lacrimi. E foarte puternica povestea si luata in doze mici de la inceput, te prinde. Africa, Anglia si Danemarca, oameni prinsi intre doua lumi, doctori ce lupta sa salveze vieti in conditii dure, oameni care incearca sa-si refaca viata, copii care incearca sa uite si sunt nevoiti s-o ia de la inceput intr-un alt loc, cu alte reguli si aproape lipsiti de cei dragi, parinti care incearca sa-si ghideze copiii de la distanta, copii care si cauta singuri dreptatea...multe adunate sub acelasi acoperis, gasesc titlul extrem de potrivit pentru ceea ce se intampla. Toti ne dorim o lume mai buna, prinsi insa in virtejul de zi de zi, nu ne dam seama insa ca am putea s-o facem pe asta in care traim sa fie altfel. Invatam din greseli, invatam zi de zi sa mergem mai departe chiar daca e greu, chiar daca pierdem pe cineva drag, chiar daca suntem jos. Ne certam cu o lume intreaga daca ne consideram nedreptatiti si multi sfarsesc fara sa reuseasca si atunci numim totul o nedreptate, hulim, tipam la luna si ne lepadam de Dumnezeu,  considerand tot timpul pe cineva vinovat de ceea ce se intampla in jurul nostru...si totusi exista mereu fascinatie in a o lua de la inceput. Poate azi nu e ca ieri, poate ca reusim sa schimbam ceva, poate ca nu mai ploua, poate ca nu mai dor atat de tare ranile din trecut si poate ca pana la urma ne dam seama ca in fond trebuie sa mergem mai departe, asta-i jocul. Pana la urma e un film frumos, un film care iti aminteste de prietenul sau prietenii din copilarie, un film care da sansa adultilor sa-si reconsidera pozitia si-n care nici macar happy end-ul parca nu-i atat de happy. Un pusti extraordinar in unul din rolurile principale, intunecat, razbunator, alagand sa-si faca singur dreptate, hai si inca un pusti de apreciat, ca de altfel tot colectivul de actori extrem de convingator, un scenariu inspirat si niste cadre perfecte fac din acest film un veritabil tur de forta. Un must see, as zice, pana la urma.
Trailer aici. Enjoy 

Offside (Iran 2006)

Unora le place fotbalul, ar fi un subtitlu potrivit pentru acest film. Actiunea lui e plasata in Iranul zilelor noastre inaintea, in timpul si dupa meciul care avea sa califice echipa de fotbal a Iranului la un nou Campionat Mondial de Fotbal. Privindu-l la rece, e mai mult un film despre Iran, despre modul lor de gandire, despre situatia politica, despre drepturile femeilor si lupta lor pentru egalitate intr-o tara indoctrinata si exclusiv, patriarhala. Povestea ne poarta mai intai in autobuzele suporterilor unde printre fani mai sunt si femei deghizate pentru ca ele nu au voie pe stadion. De ce? Pentru ca e Iran si nu pot sta langa atatia alti straini, nu pot asculta injuraturile(ca doar la meci se injura) si nici macar nu exista toalete pentru femei in incinta stadionului. Dintr-un oarecare punct de vedere interesant, dar daca stii acest lucru despre Iran, nu prea te surprinde prea mult filmul. In plus tot conflictul se bazeaza pe acest lucru. Un grup de femei prinse la intrare au tot felul de discutii cu cei care le pazesc, intr-un tarc in spatele tribunei,  incercand intr-un fel sau altul sa-si exprime dragostea pentru echipa nationala si mai ales pentru acest joc. Unele chiar joaca fotbal, altele sunt vopsite pe fata si fugite de acasa pentru asa ceva, iar altele si-au insosit cate un bunic bolnav de care s-au ratacit in nebunia celor peste 100 000 de spectatori. In fond pe tot parcusul filmului incearca diverse siretlicuri prin care sa ajunga sa vada ceva din meci, cateva minute macar si sunt oarecum macar in ochii lor niste eroine. Ca microbist gusti aceste lucruri si iti place sa vezi prin cate trec anumite persoane ca sa vada un meci. Respect. In acelasi timp, se cam intampla cum era in Romania cu televizorul, cu alimentele, cu meciurile...orele acelea de program erau sfinte, cozile la banane sau lucruri rare la fel,  iar pentru meciuri fie mergeam pe cate un deal unde se vedeau sarbii mai bine, fie ne uitam la bulgari si toti, cu mic, cu mare injuram sistemul si televiziunea romana care bruia intr-un fel evenimentul.
Cred ca e interesant de vazut dar raman la parerea ca nu are calitatile artistice necesare pentru a fi numit un film exceptional si "fericit" cu un Urs de argint. Multe scene au fost clar prea aranjate, intriga e aceeasi din primele minute, sunt convins ca sunt si exagerari si una peste alta iti da senzatia de ceva neterminat. O nota buna pentru actori, pustoiacele sunt super faine si oarecum si soldatii care le-au pazit au intrat la fel de bine in rol.
Trailer aici si enjoy mai ales voi, fanii fotbalului.

24.02.2011

Submarine (UK 2010)

Submarine e genul de film care e greu sa nu placa. Pentru ca toti am trecut prin adolescenta si ne-am indragostit pentru prima oara. Aici se adauga o parte poetica, un piesaj aproape ireal (Tara Galilor), accentul acela britanic, inconfundabil si un umor sec, negru si oarecum la fel de britanic. Povestea urmareste un adolescent in pragul primei mari iubiri dar si a primei crize, pentru ca familia e pe punctul de a se destrama si intr-un fel lupta pe doua planuri. Sunt cateva scene la care pur si simplu daca inchizi ochii esti cumva acolo, exista cateva glume pe care probabil le gasesti in fiecare scoala, exista un rival, mii de ganduri incalcite, tradari ca in copilarie si speranta la ziua in care ai sa te razbuni. Cateodata sunt si neintelegeri si pana se clarifica totul, pare ca te-ai maturizat...sau ma rog, ai reusit sa treci de prima problema mai mare. O haina neagra, alui, o caciula simpatica indesata pe cap, o geaca rosie, a ei, o tigara tacticos aprinsa mai mereu dupa ore, mare, stanci, pustiu, poetica si daca ar fi sa fie toate intr-un intreg, s-ar numi probabil Submarine.
Trailer aici. Enjoy.

Brownian movement (Olanda-Germania-Belgia 2010)

Habar nu am de ce m-am hotarat sa incep cu acest film vazut la Berlinale. Nu a fost cel mai pe gustul meu, nu a fost nici macar cel mai bun pentru restul audientei, al criticii...dar desi aproape insesizabil, filmul asta are ceva...a si miscarea browniana, de unde isi preia titlul. Eu n-am stiut ce presupune acest lucru si doar dupa explicatia regizoarei am inteles cum sta treaba. Miscarea Browniana(dupa botanistul Robert Brown) se refera la miscarea spontana, absolut haotica si dependenta de temperatura mediului a particulelor mici, aproape insignifiante, suspendate in lichide stationare. Altfel spus, facand experimentul pe particule de polen in camp microscopic, observa miscarea complet dezordonata si continua a particulelor dupa ce in prealabil le separa, ajungand sa studieze cate una.
Filmul de fata merge oarecum in aceeasi directie, luand un cuplu in care totul pare sa functioneze perfect si fara nici o explicatie, ca si cum o mica pala de vant ar schimba directia in care se indreapta, face ca relatia sa scartaie si increderea sa se stirbeasca. Cateodata sunt lucruri ce nu pot fi explicate. Pur si simplu se intampla. Am pus-o pe seama indepartarii, in cuplu, dar ei se iubeau, aveau o viata sexuala activa, aveau copii si o conditie financiara buna. Cateodata insa nu e suficient. Ea vede mana paroasa a unui pacient si de aici incepe oarecum un experiment in care se culca cu mai multi pacienti, fiecare avand cate o problema, dar nu atat actul in sine o intereseaza cat poate nevoia de atingere, venita de nicaieri.
Accepta ca a gresit, viata lor de cuplu e pusa la mare incercare, dar gaseste intelegere si sprijin in sot si in familie. In partea a doua a filmului, actiunea se muta in India, unde sotul construieste cladiri de lux in prelungiri ale oraselor cunoscute...familia are inca doi copii si intr-o miscare statica ti se prezinta viata de zi cu zi...s-a schimbat ceva sau practic acel lucru de neexplicat e ciclic?  Indepartare ? Sau iar acea nevoie de atingere ? Un film care te pune pe ganduri, indiferent daca ai trecut sau nu prin asa ceva...trist pana la urma si fascinant ca inca mai sunt lucruri ce trebuie explicate si cateodata chiar nu poti.
Trailerul filmului aici. Enjoy

28.01.2011

Tron Legacy (SUA 2010)

Inca un film mult asteptat...controversat, cult in trecut, actualul imbunatind ideea primului si ducand-o cumva 20 de ani mai tarziu. Povestea se invarte in jurul unui geniu in calculatoare care reuseste sa depaseasca limita virtuala si sa intre in joc creeindu-si si un alter ego care sa protejeze acelasi joc de programe straine. Tron e oarecum cel care ar fi trebuit sa-l apere de intrusi, dusmani sau chiar de al sau alter ego...20 de ani mai tarziu, fiul fostului geniu in calculatoare, reuseste la randu-i sa patrunde ca user in joc si de aici totul se complica cumva. Interesanta povestea, filozofic inceputul, de excetie anumite scene in 3 d, filmul pare sa aiba toate ingredientele unui film bun si cu toate astea ii lipseste ceva. M-am tot gandit ce, sunt convins ca scenele de lupta sunt perfecte, ca imaginatia celor care l-au creat e libera si te proiecteaza intr-o lume cel putin interesanta, eroii plac...dar totul pare intr-un fel previzibil, stii ca fortele binelui o sa castige oricum si mai stii ca trebuie un pret platit pentru aceasta reusita. Cu toate astea filmul te tine cat de cat incordat, scenele de actiune sunt reusite, muzica se potriveste perfect stilului futurist, eroina principala rupe :-) si totusi poate efectele 3 D sa fie cele care merita mai mult decat povestea in sine, dar pana la urma n-o sa spui ca sunt bani pierduti. Enjoy trailer si in sala cu voi.

The green hornet (SUA 2011)

Sau ce simplu e sa ajungi super erou. Trebuie doar sa ai niste bani, eventual o mostenire si un ajutor care te poate scoate usor din belele, petru ca se pricepe la multe lucruri inclusiv la facut cafeaua. Asta-i reteta filmului cu pricina. Prin urmare, un om care numai se distreaza, tocand banii unui tata proprietar de ziar si de o avere considerabila, se maturizeaza brusc, pus in fata unei situatii grave. Modul prin care o face insa e unul la fel de copilaros. Tot timpul si-a dorit sa devina erou, acum are si mijloacele si cum spuneam, un ajutor de nadejde. Pe alocuri haios, pe alocuri tras de par, exagerat, filmul se bucura insa de unele scene reusite si cred ca fata de alte filme cu eroi, are o autoironie care nu poate sa fie decat de bun augur. Lucru neintalnit in film, desi parea inevitabil, eroul nu ajunge la fata. Asta e, eroul nostru e mai din topor, mai bucuros de cate o noua aventura cu bataie decat de altceva, putin grandoman, oarecum needucat si cam fara cultura generala. Dar in fond, e un erou si asta conteaza pana la urma, caci nu-i asa, o stim de mult, eroii nu mor niciodata. Excelenta scena din masina cand se hotarasc sa scuture putin paradisul gansterilor, masina are un joc pe suspensii iar melodia pe care o canta din toti plamanii, e Gangsta's  paradise a lui Culio, remember ? L-as recomanda ca film de duminica asa, fara pretentii.
Enjoy trailer

18.01.2011

We want sex (UK 2010)

Filmul are un titlu facut ca sa vanda, din ce am vazut, valabil doar in Anglia si Germania, dar asta conteaza prea putin. Nu are nici o legatura cu ceea ce spune titlul, facand doar referire la o parte dintr-un slogan din care lipsea din cadru equality. Prin urmare, despre sex equality e vorba si in mare despre protestele femeilor britanice de la inceputul anilor '70 in care cereau un lucru care acum pare banal si anume, egalitate in drepturi salariale. Lumea asta a barbatilor, care a tinut cu dintii o perioada aceasta diferenta, avea sa fie trezita la realitate iar pionerii acestor miscari, au fost muncitoarele din Dagenham. Emotionant pe alocuri, intrand in viata oamenilor simpli, in pline drame existentiale, cu povesti mici dar importante pentru acel mediu, filmul are ruperi de ritm si adauga un umor fin cat sa faca spectatorul atent la intreg tabloul existent. In principiu, femeile acelea au luptat pentru o cauza dreapta avand impotriva lor nu doar conducerea firmei, sefii americani trimisi la fata locului sa linisteasca situatia, pentru ca nu-si permiteau sa se generalizeze asa idee, dar si proprii soti, barbati, prieteni, pentru ca acestia au inteles mai tarziu ca trebuie sa le fie alaturi. E greu sa schimbi din mers o mentalitate, pare la ani lumina acum, dar daca stai putin si te gandesti, te informezi, aceasta lume a barbatilor chiar a existat. In unele locuri inca mai exista si e trist, sunt zeci de exemple de femei care au fost lovite si puse sa faca ce crede de cuvinta barbatul, zeci de familii incercate sau chiar stricate pentru ca femeia a ridicat tonul, a cutezat sa ceara ceva sau chiar a avut curajul sa-i spuna barbatului ca nu e bine ce spune el. In timpul filmului m-am uitat in sala, erau oameni cu lacrimi in ochi, mai ales femei, oameni care si-au inghitit zambetele, solidarizand cu ceea ce ti se arata si una peste alta, daca treci de cate o faza patetica, eventual peste o voce care n-ar fi putut sa miste multimea, desi o facea, abia strigand, zici ca ai vazut un film bun. Jocul actorilor merita iar apreciat, pare totul atat de veridic, pare totul atat de luat din respectiva perioada si aratat lumii incat atunci cand ti se arata imagini document, din respectiva perioada, parca nu se schimba nimic. L-as recomanda pentru toata lumea, e inca o pagina de istorie moderna, are accent englezesc, umor, smulge si lacrimi, o muzica de prin respectivii ani, biciclete :-) aburi de alcool si cateva vorbe spurcate...  merita. 
Trailer aici. Enjoy 

15.01.2011

Trei (DE 2010)

Acum mai multi ani am vazut un film american ce a fost tradus in Romania prin O fata, doi baieti, trei posibilitati. Filmul germanului Tom Tykwer  devenit cunoscut la nivel international prin al sau Lola alearga, se incadreaza oarecum in acelasi titlu. Avem exact ca in filmul initial o fata, doi baieti si cele trei posibilitati...ma rog, se pot face si combinatii. As zice ca e mai lucrat, mai cizelat, muzica e mai buna, actorii parca dau dovada de o mai buna parte dramatica dar sub nici o forma de atata senzualitate ca in primul. Avem un cuplu incercat si oarecum resemnat aici, probleme ca peste tot, trimiteri spre cate o boala necrutatoare, motive clare de reasezare si redefinire a relatie, pentru ca o familie asta face cand apare o problema de viata si moarte. Solutia aleasa insa e una destul de nerealista. Fiecare isi gaseste echilibrul in alta parte, putin telenovelistic, in aceeasi persoana. Iar armonia pare sa fie gasita in acest mod. Personal nu am luat de buna solutia regizorului, nu am inteles ambele personaje care formau cuplul, nu am simtit deloc acel al treilea personaj si pot spune ca desi sala radea la majoritatea replicilor, mie mi-a parut o drama putin credibila pana in final. Iar in final am ras pentru ca mi s-a parut exagerat chiar. Oricum, conteaza prea putin, coloana sonora inca imi suna in cap, actrita, Sophie Rois, face un rol bun, locatiile alese par puse perfect in cadru iar inceputul are acea doza de poetica care iti da sperante ca filmul o sa fie bun. Din pacate am ramas doar cu acel inceput grozav, nimic altceva,  poate doar inca un film in care sunt amestecate drame cotidiene si puse in spatele unor singure persoane.
Trailer

11.01.2011

Filmele anului 2010

Fara o introducere anume, filmele anului, pentru mine, au fost :


1. Inception, pentru idee, muzica obsedanta, filmare, actiune si pentru ca l-am asteptat mult
2. Soul Kitchen, pentru ca e cald, vorbeste de lucruri simple si lasa impresia ca visele pot fi reale si pentru minunata scena de pe acoperis.
3. Where the wild things are, pentru ca in fiecare din noi mai exista o parte din copilul care am fost
4. Submarino, pentru ca are o doza de poetica chiar daca vorbeste despre lucruri grave si pentru naturaletea actorilor
5. The hurt locker, pentru ca e adrenalina in stare pura impachetata in forma unui film
6. Mother, pentru imaginile constrastante, poetice dar si parca de pe alta lume si pentru raspunsul la intrebarea cat de departe poate sa mearga o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului
7. Lebanon, pentru ca e o pagina de istorie ce pune pe ganduri, pentru ca e real si pentru excelenta idee de a tine aproape tot filmul intr-un tanc
8. El secreto de sus ojos, pentru ca e un film care s-ar putea intampla oriunde, pentru ca e emotionant si pentru ca te acapareaza incet incet ca o poveste
9. Enter the void,  pentru ca e un spectacol vizual ce se pierde intr-un trip halucinant pe toata durata filmului
10. Outrage si I saw the devil, pentru ca in primul ni se ofera o imagine atipica a mafiotului atat in zilele de glorie cat si in plina decadere si pentru ca e vorba de Kitano iar in al doilea, pentru cel mai frumos inceput de film vazut in anul asta si pentru nebunia povestii.

Probabil ca topul  n-ar fi complet fara aceste 3 filme, un fel de  bonus in afara topului dar cumva inainte sau cel putin intercalat intre cele 10 deja prezentate..

Mai intai, probabil cel mai frumos film de anul asta a fost : Mr Nobody, cel mai ciudat si socant a fost Kynodontas si cel mai plin de actiune, cu spargeri de banci si gansteri ce nu sunt ceea ce par, dar totusi sunt de cealalta parte a legii, a fost            The Town.