Nanga Parbat (DE 2010)

Vise cred ca avem cu totii. Iar unii dintre noi visam la munti. La libertatea aceea care ne-o ofera inaltimile si albul zapezii, la provocarea aceea de a ajunge sus, pe acoperisul lumii. Nanga Parbat e visul a doi frati austrieci, crescuti de mici in spiritul aventurii, a dragostei fata de munte, a provocarilor. Dintr-o familie numeroasa, cu tata pasionat de munte, cei doi baieti mai mari au preluat cumva si au dus mai departe cele invatate in copilarie. Se catarau pe orice perete, pentru ei Alpii au fost muntii copilariei, dar tot de atunci visau la Nanga Parbat. Din film am inteles ca acest varf, 8125 m in Himalaya e obsesia nemtilor, multi au murit in incercarea de a-l cuceri. Pe partea pe care vroiau sa-l cucereasca e cel mai mare perete vertical din lume, 5000 de metri parca. Numai stanca. Greu, frig si fara oxigen. Conditii extreme si pentru anul asta. Actiunea se petrece insa prin 1970. Filmul e destul de liniar, ti se dezvaluie de la inceput cum vor sta lucrurile si acest lucru taie putin din suspans. Imaginile insa sunt cele care mai salveaza din mersul lin al filmului. Cand vezi stanca aceea, cand vezi cat de greu inainteaza la asa o inaltime, cand vezi ca pana la urma, desi timpul le-a fost potrivnic mai mereu, reusesc sa urce pana sus, dar coboratul devine un cosmar. Hm...pare simplu, dar nu e. Probabil ca specialistii o sa rada daca vreodata o sa citeasca asa ceva. In acest film mi s-a parut ca au ajuns aproape jos de pe munte cand destinul le-a jucat o festa. S-ar putea spune asa...un munte, doi frati, un destin...unul din ei ramane pe munte, luat de o avalansa, la fel ca oricare alpinist care se loveste si nu mai poate fi ajutat sau transportat intr-un loc sigur. Aceasta realitate mi s-a parut groaznica. Adica, sunt momente in care unii nu gasesc drumul spre coborare, nu au coarda sa coboare in portiuni abrupte si ceilalti care ar putea sa-i ajute nu pot  pentru ca in acest caz ar ramane ei fara ajutor. Ca o concluzie, merita vazut de iubitorii de munte.
Trailer Nanga Parbat