Hachico e un film despre fidelitate si prietenie. Unul trist, in care personajele principale, un om si un caine, traiesc si se obisnuiesc unul cu altul iar soarta le joaca o festa din aia fara posibilitate de remediere. Cainele Hachiko, e unul japonez din rasa Akita, foarte devotat celui pe care il considera stapan. Aici, povestea incepe cand Hachiko e inca pui, pierdut intr-o gara dintr-un orasel american si gasit de profesorul Wilson, interpretat de Richard Gere. Luat acasa, convins cu greu familia sa-l pastreze, numai si numai pentru ca adevaratul stapan nu aparea, cainele devine incet incet un membru al familiei. Foarte inteligent, plin insa de mandrie, nu accepta sa faca ceva ce nu-i place(de ex nu aduce mingea)...are cumva un stil cu care nu esti obisnuit, intre prietenos si ciudat in comportament. Oricum...ideea e ca isi formeaza un obicei din a merge cu personajul interpretat de Gere la gara in fiecare zi si apoi, cand aude trenul, il asteapta in acelasi loc. Castiga simpatie in drumul spre gara, obisnuitii zonei, vanzatorul de hot dog, macelarul, doamna care detine libraria, seful de gara il includ in povestile lor, il rasfata si cumva se mira cate lucruri poate sa inteleaga si cat de ascultator si intelept este. O singura data nu a venit sa-si astepte stapanul la gara, cand intelegi practic ca e animal...si avea de a a face cu un alt animal, un sconcs si incerca sa-si apere teritoriul si in acelasi timp era curios de atitudinea curajoasa a sconcsului...
Inevitabilul se intampla insa cand profesorul nu vine la gara si in fond, nu mai vine niciodata...prabusindu-se in fata elevilor, in ziua in care cainele presimtise si incerca sa-l tina acasa chiar cu ajutorul mingii, cu care nu se jucase niciodata. Trisc, scurt, fara sa poti reactiona...ca in viata reala...esti si brusc nu mai esti...dar undeva traiesti prin ceilalti si asta cumva te linisteste. "Cand nicaieri nu mai esti...esti in mine"(Blaga), la asta se reduce totul. Iar cainele, in toata perioada in care a trait si-a asteptat stapanul in acelasi loc, uimind trecatorii, facandu-se cunoscut, iubit, ajutat...atunci cand anii au trecut peste el si mersul ii era tot mai greu. Un caine fidel, rasplatit in final chiar de stapan. Intr-o lume mai buna, evident. Ningea afara. Atunci a reusit sa vada iar si cumva a stiut ca nu mai trebuie sa astepte....in sala eram doar doi, tu si cu mine...prea multe lacrimi, prea multa durere...mergem inainte, invatam din film, lasam durerea in urma, traim...
Filmul se bazeaza pe o intamplare reala petrecuta in Japonia prin 1930...
Trailer Hachiko
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu