Filmele anului 2010

Fara o introducere anume, filmele anului, pentru mine, au fost :

1. Inception, pentru idee, muzica obsedanta, filmare, actiune si pentru ca l-am asteptat mult

2. Soul Kitchen, pentru ca e cald, vorbeste de lucruri simple si lasa impresia ca visele pot fi reale si pentru minunata scena de pe acoperis.

3. Where the wild things are, pentru ca in fiecare din noi mai exista o parte din copilul care am fost

4. Submarino, pentru ca are o doza de poetica chiar daca vorbeste despre lucruri grave si pentru naturaletea actorilor

5. The hurt locker, pentru ca e adrenalina in stare pura impachetata in forma unui film

6. Mother, pentru imaginile constrastante, poetice dar si parca de pe alta lume si pentru raspunsul la intrebarea cat de departe poate sa mearga o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului

7. Lebanon, pentru ca e o pagina de istorie ce pune pe ganduri, pentru ca e real si pentru excelenta idee de a tine aproape tot filmul intr-un tanc

8. El secreto de sus ojos, pentru ca e un film care s-ar putea intampla oriunde, pentru ca e emotionant si pentru ca te acapareaza incet incet ca o poveste

9. Enter the void,  pentru ca e un spectacol vizual ce se pierde intr-un trip halucinant pe toata durata filmului

10. Outrage si I saw the devil, pentru ca in primul ni se ofera o imagine atipica a mafiotului atat in zilele de glorie cat si in plina decadere si pentru ca e vorba de Kitano iar in al doilea, pentru cel mai frumos inceput de film vazut in anul asta si pentru nebunia povestii.

Probabil ca topul  n-ar fi complet fara aceste 3 filme, un fel de  bonus in afara topului dar cumva inainte sau cel putin intercalat intre cele 10 deja prezentate..

Mai intai, probabil cel mai frumos film de anul asta a fost : Mr Nobody, cel mai ciudat si socant a fost Kynodontas si cel mai plin de actiune, cu spargeri de banci si gansteri ce nu sunt ceea ce par, dar totusi sunt de cealalta parte a legii, a fost            The Town.

I saw the devil ( South Korea)

Asa, ca de final de an, mi-am propus  cateva filme care sa rupa ritmul. Unul din ele, acest I saw the devil, a lui Ji-Woon Kim, cunoscut pentru adaptarea unui western clasic la scena asiatica, The good, the bad and the weird dar mai ales pentru excelentul A Bittersweet life. Povestea filmului s-ar vrea una politista. Una in care un ucigas in serie este haituit de politistul a carui sotie a fost una dintre victime. Dupa un inceput la relanti cumva, cu o masina ruland pe un drum laturalnic, cat timp afara ninge tot mai intens, filmul se transforma intr-un joc de-a soarecele si pisica unde cei doi protagonisti, ucigasul si politistul, schimba rolurile intre ei de cateva ori. E un alt film despre razbunare o sa se zica, dar una din aia dusa la extrem in binecunoscutul stil made in Korea. Merita din plin, mai ales ca protoganostii sunt doi actori buni, celebri in Korea dar si international datorita filmelor Oldboy si acelasi A Bittersweat life, anume, Min-sik Choi si Byung-hun Lee. De fiecare data cand vad filme din Korea am senzatia de filme desprinse din viata. Poate pare ciudat sa arate asa realitatea dar e clar ca vorbim de o alta lume si prin urmare si realitatea e altfel.
As zice un must pentru iubitorii filmelor asiatice. Prin urmare, trailer mai jos, enjoy.
Trailer

Au revoir Taipei (Taiwan 2010)

Filmul se incadreaza perfect in cliseul, film usor, de duminica. Fara prea multe lucruri complicate, autorul ne spune povestea unei nopti petrecute in Taipei, de catre diverse personaje, tema principala fiind dragostea. Eroul principal e indragostit de o tipa plecata in Franta, motiv pentru care e prezent aproape zilnic intr-o librarie, unde incearca sa invete un fel de franceza fara profesor. E clar ca lucrurile se complica putin, apar niste gansteri marunti, un alt posibil cuplu, o istorie mai veche, a unei alte mari iubiri si un nou personaj feminin, ce lucreaza in librarie. Seara cu pricina incepe la masa, continua cu o poveste putin politista dar tot de dragoste, apoi se incurca putin ca pana la urma sa se termine asa cum asteapta toata lumea. Se alearga mult in film, pe strazi, in parcuri, prin interioare de cladiri....Remarc, din nou, ca in filmele asiatice venite pe filiera China-Hong Kong, personajele principale se iubesc dar nu se saruta in film. Poate dupa, ca in film doar apuca sa se cunoasca mai bine, eventual sa ajunga foarte aproape, iar lumina sa fie putin difuza...dar atat.
Adaugand totusi putin umor de situatie, filmul pare sa-ti smulga zambete uneori. Scena finala e in pasi de dans, un plus pentru ea si  pentru naturaletea actorilor. In rest, de duminica, cum am spus.
Trailer aici 

El secreto de sus ojos (Argentina 2009)

Emotionant film. E unul din acela care te invaluie incet incet, ca si cum ti-ar spune o poveste. La inceput esti putin sceptic si te mai uiti in stanga si in dreapta ca si cum nu crezi ca te-ar prinde...si apoi te prinde si esti cu totul acolo, eventual chiar in amintirile tale despre persoana iubita. Care-i limita la care te opresti cand iubesti ? Probabil ca nu e nici una...iubesti fara limite. Aici cam asta e ideea, adica, pe acest schelet e construita povestea filmului. Un barbat iubeste o femei, dar situatia ii tine la distanta si parca distanta ii apropie si mai tare. O privire inseamna mult, o atingere enorm...

Lucreaza impreuna, primesc un caz aparent banal dar care-i macina si ii duce in situatii limita. Sunt piste false mereu aruncate in acest film, in fond, e un concurs al memoriei, lucrurile din trecut nu te lasa sa dormi, eroul principal se intoarce la un caz obsedant pentru ca nu se impaca cu rezolvarea lui. Ochii vorbesc, o spun pozele dar nu numai. Cazul, desi rezolvat, nu le da pace, intr-un album vechi de poze, descopera o noua pista. Mergand pe ea se loveste de un sistem bine pus la punct, de o opozitie puternica si chiar de o forta care-l depaseste. In desfasurarea actiunii, in permanentele salturi din prezent in trecut, povestea de iubire joaca rolul central. Cand iti dai seama ca indiferent de ani si bariere, sentimentele sunt aceleasi, spui ca esti unul din cei norocosi. Iubesti si altceva nu mai conteaza. In paralel, e un film despre prietenie, despre oameni pasionali care nu se schimba orice s-ar intampla. Daca iti place sa bei, poate sa-ti spuna oricine ca nu e bine, pentru tine e, chiar daca nu-i sanatos. La fel daca esti microbist, pe stadion esti in elementul tau...oamenii nu se schimba. 

Daca ar fi sa-i gasesc un cusur filmului e dulcele parfum de telenovela, dar intr-un tot, cred ca e mai multa poetica decat orice. Un must pentru visatori si melancolici...

Enjoy trailer 

The kids are all right (SUA 2010)

O familie putin mai altfel are probleme. Cam asta e ideea filmului , laudat la Berlinale si prin alte festivaluri internationale despre care pot spune la randu-mi ca e placut si curge. Familia putin mai altfel e una gay, doua femei de data asta, amandoua au fost inseminate artificial cu sperma aceluiasi donator. Multi ani habar nu au cine e donatorul si el la randu-i a uitat. Dar copiii...normal ca nu au astampar si isi gasesc asa zisul tata...de aici totul capata accente tragi-comice, dozate moderat, care fac filmul savuros si indraznet. E clar ca nu poate trece neobservat acest lucru si ca tot bunul mers e perturbat de acest "intrus" in respectiv familie. Chiar, independent de film, ce drepturi are donatorul ? Probabil nu are, dar e ciudat sa vezi pe cineva care iti seamana intr-un fel si sa nu poti face nimic....In film se intampla multe, lumea se intoarce cu fundul in sus si mie imi pare ca finalul nu e unul corect. Dar ce mai e corect in ziua de astazi?  In plus, de ce ar trebui sa fie totul corect si cine dicteaza daca e sau nu. Cred ca e un film de duminica, poate fi vazut lejer iar intrebarile care vin si comentariile de pe langa sunt oarecum firesti. Cu actori cunoscuti si cu o Julianne Moore de exceptie, il recomand cu drag. Concluziile insa...

Enjoy trailer. 

Somewhere (SUA 2010)

Zilele trecute am vazut acest film pe care-l asteptasem inca de cand am vazut afisul si am aflat ca e regizat de Sofia Coppola. Afisul infatiseaza doua persoane stand in seslonguri si imi lasa impresia de relaxare maxima. In plus iubeam poetica acestei regizoare. De data asta, desi vine cu un premiu major de la Festivalul de film de la Venetia, filmul nu spune parca nimic nou. Regizoarea parca repeta lucruri din filmele-i trecute. Povestea se invarte in jurul unei vedete de la Hollywood, care pare sa arate tuturor ca in spatele vietii de vedeta e un mare gol. Orice exces duce pana la urma la saturatie, plictiseala se instaleaza in acelasi timp cand scara valorilor deschide parca noi semne de intrebare. Din sufletul petrecerii, omul care le incearca pe toate si e mereu inconjurat de femei, eroul pare sa inteleaga ceea ce ii transmite fiica lui, cu care ajunge sa-si petreaca cateva zile. Undeva isi da seama ca a fost mereu plecat din viata fiicei si int-un moment de sinceritate si generozitate, vrea sa recupereze timpul pierdut. Pe alocuri plictisitor, marsand intr-o directie clara inca de la inceput, cu o muzica care parca ii schimba ritmul si cu doar cateva scene faine, filmul dezamageste mai mult decat incanta. Cu toate astea, in cateva momente povestea curge linistit, se leaga cumva si imaginea oferita e clara. Masini de lux, femei de lux, petreceri, piscine, tentatii, plictiseala, femei ce danseaza la bara in propria camera de hotel, relatia cu fiica, cu fosta sotie, expresivitatea actritei care joaca rolul fiicei, probabil o sa tot auzim de ea in viitor...
Trailer aici

Vengeance ( Hong Kong- FR 2009)

Inca un film despre razbunare, o spune si titlul. Povestea oarecum ati mai auzit-o. O familie omorata, iar un membru al ei, porneste pe urmele asasinilor. Ce e nou, poate modul de operare, anume folosind alti asasini. Actiunea se petrece in Hong Kong, personajul interpretat de Johnny Halliday, e un francez, cu trecut dubios, care insa firesc nu se descurca cu limba si cu relatiile personale in furnicarul acestui oras. Ca din intamplare insa, da peste un grup bine organizat de asasini carora le cumpara serviciile. Exista o poetica a gansterului asiatic in acest film. Vorbim din nou despre onoare si situatii din acelea fara iesire cand nimic altceva nu conteaza, prin urmare, mergem doar inainte.  Scenele de lupta sunt destul de faine si bine adaptate in teren, la fel scena in care e descris cum a fost infaptuit asasinatul,  mai sunt cateva filmari in ploaie si niste schimburi de focuri ce dau clasa multor filme de gen, case cu scari inguste, salturi, impuscaturi si nerv, nu plictiseste deloc si  oarecum pare real. Asta pana la un punct cand filmul, care mergea bine in directia stabilita, iese putin in decor si il face pe Halliday super erou. Nu cred ca ar fi fost necesar. Elemente din filme cu gloante care te ocolesc doar pentru ca esti eroul filmului nu isi aveau sensul aici. In fine, sa nu divulg prea mult. Zic doar ca ultima parte a filmului e dezamagitoare, iar in intreg, lasa o amprenta serioasa asupra unui film bun cu gansteri. Dar e de vazut, ca majoritatea filmelor facute de Johnnie To.
Trailer Vengeance