Animal Kingdom (Australia 2010)

Pentru mine, acest film, a fost cea mai mare surpriza a anului de pana acum. Nu spun ca e cel mai bun, desi consider ca un un film bun si  intr-un top personal e chiar sus de tot, dar spun ca e unul de la care nu asteptam mare lucru si m-a uimit in sens pozitiv. Cu mijloace putine, filmul intra rapid intr-o actiune din aceea bine gandita si incanta de la primele scene.
Ce avem? O familie de criminali, de oameni certati cu legea care insa stau oarecum si deasupra ei, controleaza politisti, piata drogurilor, santajeaza, isi pierd intr-un fel urmele, ameninta si fac legea intr-un Melbourne al zilelor noastre. Ce mai avem? Un joc actoricest de exceptie, o locatie putin cunoscuta, cateva scene extrem de realiste, dialog bun, scenariu de exceptie(David Michod) film care curge imediat.
Care-i intriga? E clar ca e una...cea in care politia se decide sa loveasca familia respectiva printr-un membru al acestei familii, oarecum un nou venit, un tanar ramas orfan care pare sa stie mai multe si sa ajute la incriminarea actorilor principali. Prin urmare incepe vanatoarea, un dinte pentru dinte intre politisti si familie, apoi intre politistii corupti si familie si cumva e greu sa simpatizezi cu una dintre tabere pentru ca pare ca in ambele sunt baietii rai.
Mai avem ceva? Da, clar, avem eroul, tanarul cu pricina, orfanul ajuns in casa bunicii, sefa de clan...un pusti care stie sa stea la suprafata, vede lucrurile bune si rele si decide intr-un fel de care parte sa se aseze...
Solutia finala? Geniala in opinia mea, la fel si finalul filmului. N-as vrea sa desconspir prea mult, cred ca are un farmec ca la jocul de puzzle, cu fiecare noua imagine potrivita, esti mai aproape :-)
Trailerul aici, enjoy.

A separation (Iran 2011)

Marea surpriza a Festivalului de Film de la Berlin din acest an, a fost fara doar si poate acest A separation, premiat pe merit pana la urma cu Ursul de Aur atat pentru cel mai bun film cat si pentru colectivul de actori prezent in film. Filmul, cum ii spune si titlul, este povestea unui despartiri in contextul Iranului zilelor noastre. O femeie moderna, intelege contextul vremurilor si isi doreste sa plece din tara alaturi de familie. Sotul desi aparent e de acord, renunta la aceasta ideea dorind sa ramana alaturi de tatal sau, grav bolnav. Fiica oscileaza si nu stie cu care dintre ei o sa ramana, pentru ea cel ma important fiind ramanerea impreuna a parintilor, iar asta o face ca in prima faza sa ramana cu tatal cat timp primesc cu totii de la judecator 40 de zile de gandire.
E clar ca in aceste 40 de zile lucrurile intr-un fel sau altul se dau peste cap, povestea divortului se duce in plan secund si ne este aratat un Iran incarcat inca de legi greu de inteles in secolul in care traim. Fascinant as spune ca e din acest punct de vedere, e ca si cum te-ai uita la alta lume, ai vedea alte moduri de abordare si alt stil de a lupta impotriva abuzurilor. Solutia gasita in final este exceptionala, adaugand jocul extrem de natural si contextul Iranului zilelor noastre, avem cel putin un film interesant in fata. As spune, de vazut obligatoriu.
Speram sa gasesc trailerul...din pacate nu am reusit. Enjoy daca il prindeti pe undeva, merita

Biutiful (Mexic-Spania 2010)

Intunecat, fascinant, grav, ravasitor, poetic si probabil ca ar acumula si mai multe apelative noul film facut si filmat de Inarritu, intr-o Barcelona greu de recunoscut. Multi spun ca e cel mai bun film al sau, eu spun doar ca e altfel decat cele cu care ne-a obisnuit pana acum. Nu mai exista acele mic povestiri care se leaga intr-un fel la sfarsit, aici toata povestea e dusa in spate de un personaj, interpretat magistral de Javier Bardem, incarcat cu un numar suficient de drame incat sa ridice semne de intrebare si sa placa in aceeasi masura in care fac trimiteri si spre stilul telenovelistic. Nu spun ca nu se leaga aceste drame, vedeam doar cumva o incarcatura prea mare in locul exploatarii uneie dintre ele, in opinia mea. Oricum, filmul are sens si captiveaza in masura in care pana si ceva trist si aparent extrem de real ar putea sa captiveze. Trecerea in fantastic e specifica Americii de Sud si Centrale, iar in cazul de fata face ca filmul sa fie si mai intunecat decat este si intr-un fel sau altul si cred ca e o gaselnita scenaristica de exceptie. Filmarile sunt excelente, undergroundul barcelonez infatisat cu atata acuratete, filmarile in cartierele de chinezi sau cele de africani, dau fiori dar daca ai umblat pe strazile Barcelonei, iti dai seama ca e cam la fel. Personajul interpretat de Bardem e cumva incoltit din multe directii, familia se destrama, afla ca are o boala incurabila, afacerile merg din rau in mai rau, are probleme cu politia, trecutul il bantuie si intr-un fel speri, pe toata durata filmului ca o sa-si gaseasca linistea. Daca o sa se intample sau nu, o sa vedeti in film, unul din cele bune, din ultima perioada., chiar daca, intr-un fel sau altul e incarcat de lucruri triste. In fond, viata nu poate fi numai roz.
Trailer aici, enjoy

In a better world (Danemarca-Suedia 2010)

Oscarul pentru film strain, in 2011, In a better world,  e unul din filmele acelea pe care le incadrezi greu intre patetic si cutremurator. Probabil depinde si de stare. Mie mi-a facut bine, in plus cred ca daca mergeam singur la film, varsam cateva lacrimi. E foarte puternica povestea si luata in doze mici de la inceput, te prinde. Africa, Anglia si Danemarca, oameni prinsi intre doua lumi, doctori ce lupta sa salveze vieti in conditii dure, oameni care incearca sa-si refaca viata, copii care incearca sa uite si sunt nevoiti s-o ia de la inceput intr-un alt loc, cu alte reguli si aproape lipsiti de cei dragi, parinti care incearca sa-si ghideze copiii de la distanta, copii care si cauta singuri dreptatea...multe adunate sub acelasi acoperis, gasesc titlul extrem de potrivit pentru ceea ce se intampla. Toti ne dorim o lume mai buna, prinsi insa in virtejul de zi de zi, nu ne dam seama insa ca am putea s-o facem pe asta in care traim sa fie altfel. Invatam din greseli, invatam zi de zi sa mergem mai departe chiar daca e greu, chiar daca pierdem pe cineva drag, chiar daca suntem jos. Ne certam cu o lume intreaga daca ne consideram nedreptatiti si multi sfarsesc fara sa reuseasca si atunci numim totul o nedreptate, hulim, tipam la luna si ne lepadam de Dumnezeu,  considerand tot timpul pe cineva vinovat de ceea ce se intampla in jurul nostru...si totusi exista mereu fascinatie in a o lua de la inceput. Poate azi nu e ca ieri, poate ca reusim sa schimbam ceva, poate ca nu mai ploua, poate ca nu mai dor atat de tare ranile din trecut si poate ca pana la urma ne dam seama ca in fond trebuie sa mergem mai departe, asta-i jocul. Pana la urma e un film frumos, un film care iti aminteste de prietenul sau prietenii din copilarie, un film care da sansa adultilor sa-si reconsidera pozitia si-n care nici macar happy end-ul parca nu-i atat de happy. Un pusti extraordinar in unul din rolurile principale, intunecat, razbunator, alagand sa-si faca singur dreptate, hai si inca un pusti de apreciat, ca de altfel tot colectivul de actori extrem de convingator, un scenariu inspirat si niste cadre perfecte fac din acest film un veritabil tur de forta. Un must see, as zice, pana la urma.

Trailer aici. Enjoy 

Offside (Iran 2006)

Unora le place fotbalul, ar fi un subtitlu potrivit pentru acest film. Actiunea lui e plasata in Iranul zilelor noastre inaintea, in timpul si dupa meciul care avea sa califice echipa de fotbal a Iranului la un nou Campionat Mondial de Fotbal. Privindu-l la rece, e mai mult un film despre Iran, despre modul lor de gandire, despre situatia politica, despre drepturile femeilor si lupta lor pentru egalitate intr-o tara indoctrinata si exclusiv, patriarhala. Povestea ne poarta mai intai in autobuzele suporterilor unde printre fani mai sunt si femei deghizate pentru ca ele nu au voie pe stadion. De ce? Pentru ca e Iran si nu pot sta langa atatia alti straini, nu pot asculta injuraturile(ca doar la meci se injura) si nici macar nu exista toalete pentru femei in incinta stadionului. Dintr-un oarecare punct de vedere interesant, dar daca stii acest lucru despre Iran, nu prea te surprinde prea mult filmul. In plus tot conflictul se bazeaza pe acest lucru. Un grup de femei prinse la intrare au tot felul de discutii cu cei care le pazesc, intr-un tarc in spatele tribunei,  incercand intr-un fel sau altul sa-si exprime dragostea pentru echipa nationala si mai ales pentru acest joc. Unele chiar joaca fotbal, altele sunt vopsite pe fata si fugite de acasa pentru asa ceva, iar altele si-au insosit cate un bunic bolnav de care s-au ratacit in nebunia celor peste 100 000 de spectatori. In fond pe tot parcusul filmului incearca diverse siretlicuri prin care sa ajunga sa vada ceva din meci, cateva minute macar si sunt oarecum macar in ochii lor niste eroine. Ca microbist gusti aceste lucruri si iti place sa vezi prin cate trec anumite persoane ca sa vada un meci. Respect. In acelasi timp, se cam intampla cum era in Romania cu televizorul, cu alimentele, cu meciurile...orele acelea de program erau sfinte, cozile la banane sau lucruri rare la fel,  iar pentru meciuri fie mergeam pe cate un deal unde se vedeau sarbii mai bine, fie ne uitam la bulgari si toti, cu mic, cu mare injuram sistemul si televiziunea romana care bruia intr-un fel evenimentul.
Cred ca e interesant de vazut dar raman la parerea ca nu are calitatile artistice necesare pentru a fi numit un film exceptional si "fericit" cu un Urs de argint. Multe scene au fost clar prea aranjate, intriga e aceeasi din primele minute, sunt convins ca sunt si exagerari si una peste alta iti da senzatia de ceva neterminat. O nota buna pentru actori, pustoiacele sunt super faine si oarecum si soldatii care le-au pazit au intrat la fel de bine in rol.
Trailer aici si enjoy mai ales voi, fanii fotbalului.

Submarine (UK 2010)

Submarine e genul de film care e greu sa nu placa. Pentru ca toti am trecut prin adolescenta si ne-am indragostit pentru prima oara. Aici se adauga o parte poetica, un piesaj aproape ireal (Tara Galilor), accentul acela britanic, inconfundabil si un umor sec, negru si oarecum la fel de britanic. Povestea urmareste un adolescent in pragul primei mari iubiri dar si a primei crize, pentru ca familia e pe punctul de a se destrama si intr-un fel lupta pe doua planuri. Sunt cateva scene la care pur si simplu daca inchizi ochii esti cumva acolo, exista cateva glume pe care probabil le gasesti in fiecare scoala, exista un rival, mii de ganduri incalcite, tradari ca in copilarie si speranta la ziua in care ai sa te razbuni. Cateodata sunt si neintelegeri si pana se clarifica totul, pare ca te-ai maturizat...sau ma rog, ai reusit sa treci de prima problema mai mare. O haina neagra, alui, o caciula simpatica indesata pe cap, o geaca rosie, a ei, o tigara tacticos aprinsa mai mereu dupa ore, mare, stanci, pustiu, poetica si daca ar fi sa fie toate intr-un intreg, s-ar numi probabil Submarine.
Trailer aici. Enjoy.

Brownian movement (Olanda-Germania-Belgia 2010)

Habar nu am de ce m-am hotarat sa incep cu acest film vazut la Berlinale. Nu a fost cel mai pe gustul meu, nu a fost nici macar cel mai bun pentru restul audientei, al criticii...dar desi aproape insesizabil, filmul asta are ceva...a si miscarea browniana, de unde isi preia titlul. Eu n-am stiut ce presupune acest lucru si doar dupa explicatia regizoarei am inteles cum sta treaba. Miscarea Browniana(dupa botanistul Robert Brown) se refera la miscarea spontana, absolut haotica si dependenta de temperatura mediului a particulelor mici, aproape insignifiante, suspendate in lichide stationare. Altfel spus, facand experimentul pe particule de polen in camp microscopic, observa miscarea complet dezordonata si continua a particulelor dupa ce in prealabil le separa, ajungand sa studieze cate una.
Filmul de fata merge oarecum in aceeasi directie, luand un cuplu in care totul pare sa functioneze perfect si fara nici o explicatie, ca si cum o mica pala de vant ar schimba directia in care se indreapta, face ca relatia sa scartaie si increderea sa se stirbeasca. Cateodata sunt lucruri ce nu pot fi explicate. Pur si simplu se intampla. Am pus-o pe seama indepartarii, in cuplu, dar ei se iubeau, aveau o viata sexuala activa, aveau copii si o conditie financiara buna. Cateodata insa nu e suficient. Ea vede mana paroasa a unui pacient si de aici incepe oarecum un experiment in care se culca cu mai multi pacienti, fiecare avand cate o problema, dar nu atat actul in sine o intereseaza cat poate nevoia de atingere, venita de nicaieri.
Accepta ca a gresit, viata lor de cuplu e pusa la mare incercare, dar gaseste intelegere si sprijin in sot si in familie. In partea a doua a filmului, actiunea se muta in India, unde sotul construieste cladiri de lux in prelungiri ale oraselor cunoscute...familia are inca doi copii si intr-o miscare statica ti se prezinta viata de zi cu zi...s-a schimbat ceva sau practic acel lucru de neexplicat e ciclic?  Indepartare ? Sau iar acea nevoie de atingere ? Un film care te pune pe ganduri, indiferent daca ai trecut sau nu prin asa ceva...trist pana la urma si fascinant ca inca mai sunt lucruri ce trebuie explicate si cateodata chiar nu poti.
Trailerul filmului aici. Enjoy