Enter the Void (FR-D-IT 2009)

Enter the void e Odiseea Spatiala a lui Gaspar Noe. De mic a visat sa faca acest film, tot de atunci are si ideea. Probabil cand privesti, acum, pare sa fi fost un copil tare dotat si cu idei de oameni mari, dar una peste alta asa a povestit regizorul, prezent la premiera din cadrul Fantasy Film Festival, in Berlin. Nu neg, mi s-a parut putin drogat sau hai, fumat si dupa doua beri. Sau poate e felul lui sa fie plin de energie si din cele 10 min alocate inainte de film sa vorbeasca cel putin 30 min. Incantare, pentru orice cinefil,  omul mananca cinema pe paine si e plin de povesti.

Una dintre aceste povesti e cea in care a ales sa filmeze in Japonia. O explicatie simpla. Acei oameni lucreaza 15-16 ore pe zi si pleaca zambind acasa iar cand vine vorba de cinema, ritmul lui se potriveste cel mai bine acelui loc. Dar poate si pentru ca filmul e si despre Japonia. Despre cat de periculos e sa fi consumat orice drog si sa te fi depistat, nu mai vorbesc de comercializat, chiar daca, la scara mica. O palma data insa si autoritatilor de acolo, politia face uz de forta extrem de usor aplicand la sange legea. Nu exista iesire si flexibilitate daca o incalci. Filmul e despre altceva...dar e influentat si de acest lucru.

Deschiderea e in forta, un spectacol vizual derulat rapid, in care genericul curge, fara sa poti vedea mare lucru pe ecran, poate doar numele filmului, a producatorilor si a regizorului. Apoi totul se pierde in luminile orasului Tokio si incepe tripul. Pentru ca e ca un trip halucinant totul. Imagini in miscare, iesire din real, tulbure, franturi, puzzle, bucati de amintire, droguri, discutii despre moarte, sex, viata scapata din maini, promisiuni, viziuni...totul se invarte. Tehnica de filmare a fost pentru mine unica, totul pare sa te transpuna in rolul personajului principal, vezi ce vede el, mai putin propria persoana, pe care reusesti s-o vezi doar in oglinda sau de undeva din spate, cand planul se vrea general, multe filmari aeriene, ca si cum ai zbura deasupra orasului. Cele doua persoanje principale sunt un frate si o sora ramasi orfani inca din copilarie. El se muta in Japonia si ajunge un fel de dealer de droguri. Asa isi strange banii pentru a o aduce si pe sora-sa, pe care intr-un fel sau altul o scapa din maini, desi in prealabil ii promisese sa nu se desparta niciodata de ea. Drogurile lui, viata ei zbuciumata ca vedeta intr-un club de noapte, momentele de acalmie atunci cand se intalnesc, ca momente de liniste in poveste ...si crescendo-ul dupa ce el e omorat, stupid, in barul numit Enter the Void si tot ceea ce poate urmari dupa acest eveniment, constituie subiectul filmului. Ce e de cealalta parte? Sau ce se presupune ca este, o sa vedeti vazand filmul...Promisiunile se tin, nu-i asa? Practic el o va veghea si e asa cum a zis, n-o va parasi. Solutie e ingenioasa, filmarea la fel, chit ca ecranul se albeste sau coloreaza si ramane asa o buna bucata de vreme, doar ca sa-ti arate practic ca s-a pierdut in viziune,  bonus, o scena soc cu o filmare in vagin si toate astea luate impreuna constituie "spectacolul" de 154 de min a lui Noe. O alta odisee? Nu stiu, dar un must see pentru cinefili. 

Trailer aici.

Inception( SUA/UK 2010)

Poti oare sa traiesti doar in vis? Cand lumea de afara e depasita si oarecum dupa ce faci naveta putin intre vis si realitate, poate nu mai poti distinge care-i una si care-i cealalta. Crezi doar ca exista ambele si ramai acolo unde satisfactiile sunt mai mari. Chiar si granitele dispar, ca dupa un drog, iar imaginatia e la liber. Poti crea, poti construi fara limite si e clar undeva ca nu te poti rupe dar in acelasi timp esti vulnerabil tot incercandu-ti limitele si dorind mai mult. Noul film a lui Christopher Nolan e povestea unor specialisti in subconstient, oameni ce pot patrunde in vise si pot fura idei, oameni care traiesc mult in vise si iti pot cunoaste vulnerabilitatea dar si modul de a te proteja de asa ceva, iar in cazul de fata, mai pot si implanta o idee in subconstient. In fond, daca merge sa furi o idee, de ce nu ai reusi sa si implantezi una. Ca si cum ai sopti subconstientului, ca si cum ai induce ceva personajului in cauza, iar aceasta, influentat fiind, joaca dupa modul dictat. Pare simplu. In realitatea din film, visele se clatina, sunt sanse de a se surpa, de a te trezi fara sa fi facut ceva si cumva toata munca trebuie reluata iar ocaziile nu vin tocmai una dupa alta.  Lumea creata de Nolan e absolut incantatoare pentru ca undeva e atat de aproape de realitate ca te poti gandi ca ar putea fi reala. Visarea in grup e noul  drog, scenariile create, lumile paralele, gasirea iesirilor si jocul ce decurge din asta cu toate sabotajele subconstientului, te tin in priza de la inceput pana la sfarsitul filmului. Distributia de exceptie, efecte de ultima generatie, actiune, aventura, dinamica, multe momente care te pun pe ganduri, filozofie si toate acestea fac ca cele 142 de min de film sa treaca parca in aproximativ 10-11 min, cam cat ar fi fost in lumea visurilor.

Critica l-a ridicat in slavi, notele de pe site-urile de profil sunt in general mari, e clar ca fiecare vede insa intr-un fel si tot ce mi-a placut mie, poate sa displaca altcuiva, cu toate astea, cred ca filmul e revolutionar si ar trebui vazut. Cu bune si rele, cu stari diferite dupa ce iesi(eu ma gandeam daca visez ca l-am vazut si cat de adanc pot intra in vis, pentru ca am vazut ca se poate chiar sa visezi ca visezi ca visezi cand pana acum eu doar am visat ca visez :-) cu riscul de a nu crede in lumea creata de Nolan tot cred ca merita vazut pentru originalitate si apreciat pentru imaginatie. Iar ca sa inchei cu un cliseu, Inception e pentru mine noul Matrix. Enjoy 

Trailer Inception 

Mother (Coreea de Sud 2009)

Cat de departe poate merge o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului? Asta-i intrebarea pe care se bazeaza filmul sud coreeanului Joon-ho Bong cunoscut poate mai bine publicului datorita filmelor Monstrul si mai ales al minunatului Memories of murder. In filmele lui, ne-a obisnuit cu imagini contrastante in fundal, de la un camp de grau, la cate un loc noroios, de la un cer senin la unul intunecat din care parca nu se mai opreste ploaia, de la un parc linisit, in care ies oamenii la plimbare la cel aproape devastat de un monstru aparut parca din senin, atacand din plin. E clar ca sunt si multe altele. Imbracamintea eroinei din acet film contrasteaza la randu-i puternic cu peretii, cu casa sau imbracamintea celorlalte personaje...dar nu despre asta e vorba. Povestea-i alta. Oarecum incalcita sau foarte bine construita pe fondul unei griji putin exagerate a unei mame, pentru un copil "putin bolnav". Ma rog poate autist, cu pierderi de memorie si oarecum ramas  in urma si totusi dorind sa se integreze si reactionand atunci cand e facut nebun de cei din jur. In fond, e acuzatul perfect pentru ca nu stie sa zica nu, atat timp cat nu-si aminteste lucrurile intamplate decat mult dupa ce ele s-au petrecut si atunci cand si le aminteste sunt doar franturi...Prin urmare, avem de a face cu o crima, o persoana care isi recunoaste fapta sub presiunea celorlalti si o mama disperata, pornita in cautarea adevarului.  Ingenios facut, pistele false sunt mai mereu aruncate, printre culorile filmului si schimbarile de decor, nimic nu e ce pare, ajutor primesti ca de obicei de acolo de unde nu te astepti iar cei de langa tine te cam arata cu degetul. Cine-i monstrul din noul film? Nu zic mai multe. Enjoy trailer si incercati sa-l vedeti.

Inapoi la film

A trecut ceva...doua luni, e clar ca am vazut filme in toata aceasta perioada, dar intr-un fel sau altul n-am ajuns sa scriu despre ele. Despre Tiff 2010 am scris putin pe celalalt blog, asa, mai mult despre titluri si mult prea putin despre filme. In fine. Cum spune si titlul si fara atatea explicatii, ma intorc la filme ce-mi trec prin fata ochilor sau doar cele pe care imi doresc sa le vad in viitor. Azi o sa fie de la 8, Inception, filmul probabil cel mai asteptat din acest an. De mult nu am mai fost atat de curios de un film, poate de la Matrix, am vazut putin, doar un trailer,am citit putin pentru ca o mare parte a fost parca ascunsa publicului larg si abia acum, inainte de premiera ies la iveala. Am ramas cu ideea ca e un film pe care ar trebui sa-l vezi de mai multe ori. Asa ca, inainte de prima vizualizare o sa merg deschis pentru orice. Un trailer aici, mai multe cuvinte despre film, de maine.

Robin Hood (SUA 2010)

Robin Hood e unul din eroii mei preferati. Nu stiu de ce, inca de cand l-am vazut prima oara interpretat de Errol Flynn, apoi dupa ce am citit cartea, de fiecare cochetam cu ideea ca e un fel de super erou, cu arcul lui si sageata care nu dadea gres. O lunga perioada am avut si eu arc, poate nu eram mereu Robin Hood, in jocurile mele, dar fascinatia a existat mai mereu. In noul film facut de Ridley Scott povestea e putin altfel decat cea de pana acum. In fond, e perioada de dinainte de a deveni celebrul haiduc, Robin avand chiar alta identitate decat cea din fostele povesti, dobandind numele de la un nobil muribund, caruia ajunge sa-i indeplineasca ultima dorinta. Putin trasa de par povestea primirii numelui acelui nobil si preluarea tuturor atributiilor acelei persoane, tatal nobilului ucis se poarta ca si cum i s-ar fi intors propriul fiu. Nevasta nobilului il recunoaste ca sot, doar ca se salveze de alti pretendenti. Poti trece cu vederea, vazand filmul ca un film de actiune, pe alocuri intunecat.  De multe ori l-am asemanat cu Gladiatorul. Are acelasi inceput cu o lupta, apoi eroul e arestat de cei alaturi de care lupta, evadeaza, incepe sa se lupte impotriva nedreptatii si cumva isi castiga respectul prin lupta. Ca film de actiune, e in regula. Plin de scene de lupta bine facute care plac iubitorilor genului. Condimentat putin cu cate o gluma, poate ar merita un bonus si pentru originalitatea povestii. Dar parca nu-i Robin Hood, parca nu se leaga in felul respectiv. E un fel de Robin cu arc doar la inceput, in rest, numai cu altceva, o alta poveste, o potriveala aiurea si personaje previzibile. O nota aparte pentru Cate Blanchett,  minunata in rolul Lady Marion. Hai si pentru Russell Crowe, un Robin calm si plin de sarm. Dar parca nu are consistenta. De aceea si 6,5.
Trailer Robin Hood (dupa reclama).

Sin nombre (Mexic-SUA 2009)

Sin nombre  e un film dur despre saracia Americii Centrale, despre visul tinerilor de a parasii tara natala si de a ajunge in Statele Unite ale Americii, tara tuturor posibilitatilor. Acolo pot munci, pot castiga ceva si oarecum se pot realiza. In cazul de fata, povestea incepe in Honduras, o tara incercata de mult de soarta,  unde o tanara impreuna cu unchiul si tatal ei  pornesc intr-o calatorie cu trenul spre ceea ce considera ei salvarea de la saracie. Drumul e lung, aproape 3 saptamani, conditiile extreme,  trenuri de marfa, se doarme pe acoperis sau pe jos, in statiile in care trenul opreste mai mult. Peisajul insa e contrastant, de la paduri si munti pitoresti la orase saracacioase cu copii alergand dupa tren, sperand sa primeasca ceva de la cei care pleaca intr-un loc mai bun. In paralel cu povestea tinerei plecata din Honduras avem o alta poveste, a  unui tanar mexican, ce face parte dintr-o banda Mara. Tanarul incearca sa-si fereasca prietena de tot ceea ce presupune aceasta banda(omorarea unor persoane inocente,ca un fel de accept de a intra in banda, trafic cu droguri, prostitutie, rapiri de persoane, furturi) si sa traiasca partea aceea frumoasa, cu prietena,  ascunzandu-se de banda. E clar ca n-o sa-i mearga la nesfarsit, la fel de clar ca oarecum in acest moment cele doua povesti se intrepatrund. Drumul ei spre o noua viata devine si a lui spre a sta in viata, cautat de propria banda. Pe alocuri violent, plin de lucruri greu de imaginat, filmul ofera o imagine mai putin cunoscuta a Americii Centrale si socheaza prin realitatea acestor povesti. Pe de o parte migratia populatiei acestor state spre America, pe de cealalta, cruda viata a strazii si a bandelor Mara.
Filmul e un road movie, mai mereu in miscare, te tine incordat si creste ritmul pe masura ce avanseaza in subiect.
Ca puncte slabe, anumite scene de lupta foarte rudimentar facute si finalul cliseistic si moralizator. Dar tot cred ca merita vazut. Tot cred ca e ca o experienta, o cunoastere a realitatii acelor locuri, cu bune si rele, mai mult cu rele si mai cred ca  merita vazut si pentru naturaletea actorilor, care par incadrati perfect in acel peisaj, pe alocuri creindu-mi senzatia de documentar.
Mai spun doar ca e produs de Gael Garcia Bernal si Diego Luna iar cand sunt implicati cei doi e in general un film bun. Enjoy.
Trailer Sin nombre

Kick Ass

Zilele trecute am vazut Kick Ass. Am vrut de mult sa-l vad pentru ca trailerul mi-a placut si pentru ca vine din lumea benzilor desenate si asta presupune pentru mine ca abunda de imaginatie. Filmul in sine a fost un fel de film cu adolescenti mai lucrat putin cu cateva momente bune dar si cu multe clisee din alte filme cu adolescenti. Umor negru ai sa gasesti dar si scene de lupta violente care pentru mine, trag in jos filmul.
Marea intrebare a filmului este cum poti fi un erou cand nu dispui de puteri supranaturale ? Personajul principal e acel adolescent putin retras, avand alaturi doar doi prieteni cu care impartaseste placerea pentru benzile desenate si incearca sa atraga atentia, fetelor din scoala. Mai mereu jefuit si vazand ca nimeni nu reactioneaza, inventeaza un personaj pe care il numeste Kick Ass, in pielea caruia va intra ori de cate ori situatia o cere. Nu-i insa suficient sa intre in pielea personajului, greu e sa se si comporte ca un erou. Mersul evenimentelor n-am sa-l povestesc. Eroul va trece de la agonie la extaz, incasand-o mai mereu si el, dar cumva iesind din incurcaturi fie norocos fie cu ajutorul altor super eroi. Ca doar asa sunt super eroii. Se ajuta intre ei :-) In paralel cu povestea lui Kick Ass, ni se arata povestea unui tata si a fiicei sale, porniti sa-si razbune sotia respectiv mama. Cei doi sunt Big Daddy si Hit Girl si au in plan sa loveasca in clanul mafiot care controleaza orasul. Fata e o adevarata masina de ucis, invatata de mica cu armele, trage, sare, despica, arunca, dand culoare parca scenelor in care e protagonista. Povestile ajung sa se intrepatrunda. Scenele violente pun stapanire pe ecran, finalul e a la Kill Bill. Mai prost ce-i drept, pentru ca scenele de adolescenti contrasteaza imaginea neagra a razbunarii. Se trage mult, se distruge mult, binele invinge dar nu in totalitate. E rost de o noua parte.
Ideea filmului e faina, zic eu. Infloriturile mi se par in plus, filmul ar fi castigat mult daca isi pastra doza de autentic si credibil. Fantasticul e bine venit, dar parca nu in acest film.
Trailer Kick Ass